Ne mor prietenii sub ochii noștri
Uciși de-o boală crudă și nătîngă,
Pe care niciun doctor de pe lume
Nu e în stare, încă, s-o înfrîngă!
Că această boală e de natură fizică sau sufletească tot boală se numește. Numai că cea sufletească se pare că e mai parșivă; sapă, sapă, la început imperceptibil, sinuos, căpătînd teren puțin cîte puțin, pînă ce, într-o zi, pune stăpînire pe tot și te răpune. I s-a dat și un nume: depresie.
E o boală nemiloasă, care așteaptă un moment de vulnerabilitate de care cei mai mulți dintre noi nu suntem conștienți.
Un bun psiholog de suflet, preot cu har (nu-i dau numele), s-a exprimat odată vizavi de gestul fatal la care din păcate apelează în ultimul timp tot mai mulți. „Cine suntem noi să judecăm? Este cine să-i judece! Bineînțeles că nu încurajăm această faptă, dar îți trebuie mare curaj și mare trebuie să fi fost disperarea pentru a lua o astfel de hotărîre!”
Să ne rugăm pentru ei, pentru sufletele lor care au eșuat în fața vieții!
Trăim timpuri în care totul abundă, dar lipsește cel mai important lucru: EMPATIA! Acest liant între suflete! Umărul pe care să aibă loc un prieten să plîngă, mîna întinsă să-l prindă cînd cade, lacrima sinceră care să se amestece cu a lui…
Nu avem Timp! Suntem pe fugă, prinși în caruselul zilnic care înghite destine, frustrări nespuse, strigăte înăbușite, dureri alienate…
Tot mai rar găsești prietenii adevărate, dezinteresate. E o întreagă artă să-ți oferi încrederea cuiva.
„Nu întotdeauna bătaia pe spate e semnul prieteniei, ea poate fi și căutarea locului unde să fii înjunghiat”.
Dispar aproape zilnic oameni de calitate, greu de înlocuit, ducînd cu ei o lume frumoasă…
Îmi vine în minte un mic fragment dintr-o carte citită, a Ilenei Vulpescu, în care un personaj recurge la gestul suicidal. Citez aproximativ din memorie. „Dacă vreodată o să vă gîndiți la mine, să n-o faceți cu tristețe. Dimpotrivă, cu bucurie, eventual și cu invidie, pentru că eu mi-am luat și ultimul examen!”
Drum lin printre stele Ioana, prietena noastră dragă…
Ileana PISUC
Foto: „Lamb of God”, lucrare de Andrzej Szarek (foto Ion Mariș)
Să nu îndrăznești să judeci sufletul ce s-a întors la Dumnezeu
ci mai degrabă să închini o rugăciune îngerilor care au oprit durerea și au spălat-o
din inima celor ce au iubit nespus această viața prea lovită de greutăți
apoi au îmbrăcat cărțile în cuvinte nescrise
în toate librăriile cu oameni
și au tăcut durerea
de teamă ca durerea lor
să nu devină și a noastră.
Dumnezeu să-i odihnească sufletul luminos în pacea și lumina cea veșnică ! Sincere condoleanțe familiei îndurerate! 😢🕯️