Ne pasă de patrimoniul arhitectural al Sighetului?! (autor, Ion Mariș)

În urmă cu aproape patru ani, în anul 2020 – la precedentele alegeri locale, am susținut o coaliție (Coaliția pentru Maramureș) care și-a „asumat” și trei doleanțe de-ale mele (a fost condiția pentru a-i susține!) ce vizau niște propuneri punctuale, implementabile în orașul nostru, cu niște eforturi bine… focalizate.
Fără a-mi dori nicio funcție, nicio demnitate, nicio „recompensă”, am susținut acea Coaliție, acea „echipă”, crezând că promisiunile vor fi onorate și, măcar prima dintre cele trei propuneri pe care le-am avut, se va realiza.

Care a fost prima doleanță – „condiție”? Ceva foarte simplu. Mi-am dorit (și-am sperat în urmă cu aproape patru ani că este realizabil!) ca „mica” bijuterie arhitectonică sigheteană, cunoscută drept „Casa pălărierului”, să fie reabilitată și – am propus – să se amenajeze acolo o Galerie de Artă permanentă. Nu vă spun care au fost celelalte doleanțe destinate revitalizării orașului nostru pentru că nu s-a înfăptuit încă nici măcar primul obiectiv, pe care-l consider și cel mai ușor. Trebuie să precizez că „mica” bijuterie a fost construită în anul 1833 (puteți vedea asta și pe frontispiciul clădirii), dar, în primul rând, este un imobil unicat, o „mostră” de arhitectură întâlnită mai ales în zonele locuite de sași. Sighetul deține un imobil, monument arhitectural de excepție, „Casa Pălărierului” (inclus în „Lista monumentelor istorice – 2015”, Maramureș, nr. MM – II – m – B – 04692, cu denumirea „Casa cu boltă la poartă”, str. Bogdan Vodă, nr. 26) pe care îl menținem – din motive mai mult sau mai puțin credibile – într-o stare dezastruoasă, stare pe care o putem „admira” în fotografia principală (mai ales partea din spate, dinspre parcarea mare a orașului, este o ruină). Acest imobil face parte, conform clasificării naționale (și a codificării aferente), din categoria II (monumente de arhitectură), m (monument), grupa B (monumente istorice reprezentative pentru patrimoniul local).

Sunt totuși unele semne pozitive, deși destul de tardive – sper, neelectorale! – că se va întreprinde ceva. Am primit informații, din surse oficiale, că această clădire nu mai are chiriași „suspecți”, este liberă de sarcini, și că în ultimele săptămâni s-au parcurs câteva etape care semnalează intenția de reabilitare. S-au făcut până acum releveele, expertiza tehnică, scanarea 3D și se va elabora o soluție/ documentație tehnică pentru reabilitarea clădirii (probabil se va întocmi – pentru acest obiectiv – Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenții – DALI, care va include și un cost estimativ al reabilitării – Deviz general).
Dar, urmează partea cea mai grea și… vizibilă, reabilitarea efectivă, care presupune identificarea și alocarea resurselor financiare – conform documentației tehnice – pentru  intervenția decisivă la refacerea/ restaurarea „Casei Pălărierului”. La noi, când vorbim despre resurse financiare totul se complică și, deși în acest caz nu poate fi vorba de o valoare foarte mare, sunt foarte pesimist că vom vedea… finalul.

Până când voi vedea acest proiect finalizat (sper totuși să fie în acest an) mi-aș dori… s-auzim numai de bine!
Sunt convins că în acest an electoral – din păcate! – și binele va fi (re)condiționat!

Ion Mariș