Nu repeta greșelile… Permite-ți să fii altfel! (autor, Gabriela Mich)

TO DO LIST – 31 decembrie 2021

Pregătește platoul.
Sună la mătușa de la 4 și transmite-i toate cele bune. N-ați vorbit de anul trecut, știu; ți-a mai și gândit de rău – știu, dar mai știu și că nu-i porți pică pentu nimic.
Fă cumparaturi. Vezi la ce oră mergi ca să nu nimerești 20 000 de leghe aglomerări. Stai cam prost cu răbdarea.
Nu uita să faci curat.
Udă florile. Merită și ele atâta tratament.
Împachetează ultimele cadouri și vezi să nu le uiți acasă.
Vezi că la ora 20:00 vin musafirii. Să îți fie casa casă și masa masă.

Abia 6:00. Nu știu dacă le termin pe toate într-o zi și pe anul viitor nu pot să las… Treaba de azi se face în 24 de ore, nu în 48. Dau la o parte lenjeria de finet fără Moș Crăciun (nu m-am conformat la acest trend. Ziceam că o să le fac față si altora, dar m-au prins până la urmă. Sclipiceală, goană-n vânt, o fi, dar dacă ai intrat în horă, joacă. Nu o să rămân tocmai eu înțepenită. Deși, uneori, nu mi-ar fi stricat.)
Gata, acum chiar mă ridic și mă apuc de treabă… Veselă beau un pahar cu apă și… deschid telefonul. Am contemplat destul pentru azi si lumea nu stă în loc pentru filosofiile mele. Nu stă nici pentru ale ei, dar asta e o altă poveste. Brazi împodobiți, rețete de consevare a preparatelor rămase de la sărbători, păreri peste păreri și doctorii peste doctorii, nou-născuți (asta da, mă bucură), familii fericite și familii „fericite”. Am bifat și asta. Dai like, capeți like. Ce dimineață productivă: am făcut de toate și nimic. Bine, dar e diferită de cea de săptamâna trecută: atunci nu vedeam postări cu brazi.

7:48 – Întârziere maximă. Nu mai ezit nicio clipa. Sar și peste micul dejun că doar m-am hrănit sufletește cu tik-tokuri.
Noroc că azi sunt liberă… Noroc sau binecuvântare? Ei bine, nu stau acum să mă gândesc… O să am timp mai încolo; nu știu când, dar nu azi…
Cobor la bucătărie. Scot tocătorul, tai, prepar, coc, aranjez, iar tai că doar am făcut puține până acum. În liniștea casei doar lama cuțitului se aude. Parcă ar vrea să mă anunțe că mai tare doare singurătatea. Însă ce nu știe el e că oamenii vorbesc adesea cu mine, până când mă uită toți. Sau aproape toți, mereu va fi cineva acolo: probabil chiar aceia pe care i-am rănit mai mult, dar care m-au iubit pentru ce sunt.
Oficial, masa e plină…. De, doar azi contează că e plină. Restul anului, nu contează că servești oaspeții cu pâine și ceai. Azi, dacă nu ai 7 feluri, ba nu esti găzdoaie, ba nu ești în rând cu lumea. Și e abia 12:00. M-am mișcat bine… cu atâta tehnologie în bucătărie nici nu mă mir. Păcat că nu mai simt miros de turte coapte pe plită… Erau bune, erau bune și făcute cu dragoste.
Pasul doi: fii centrala telefonică. Sună, urează de bine, acceptă uneori și răul, salută, închide, formează alt număr și ia-o de la capăt. Ți-ai dori să îi suni și într-o zi oarecare și să le urezi de bine, dar s-ar uita la tine ca la felul 14 de la masa de Crăciun și ar spune că profiți, că ai vreun interes. Dar azi, nu, azi sigur ești lipsit de interes. Doar e a 365-a zi din an, nu prima în care ți-ai promis că te schimbi, dar ultima în care nu ți-a ieșit. De la anul, New Year. New Me… Însă uiți că uneori, acest new Me nu poate veni doar de la Old me fără ajutor de acolo. De unde? Privește în sus!
Am făcut-o și pe asta. Ce urmează? Asta lăsăm pe mai târziu, aici nu e prea important… Gata! Ultimele cumpărături… Ies afară îmbrăcată bine. Măcar iarna e iarnă! Și, Doamne, ce frumos e când lucrurile sunt exact cum ar trebui să fie; cum le-ai creat Tu! Ajung la magazin, tot prin viscol, tot prin zloată (pe astea le simt doar când e de mers la colindat și de făcut bine, în rest, nu mă plâng, parcă nici n-ar fi). Cumpărături în grabă, prețuri mari, Mon Cher (așa e când dreptatea se vinde ieftin), lume multă (oameni mulți, dacă vrei să îi vezi; dacă nu, vei spune simplu: Aici nu sunt oameni), cu măști sau fără măști însă mânați parcă de aceeași poruncă domnească: Sarbătoriți! (Offf, de in loc de asta era Să fie pace în lume! Oare zelul rămânea același?). Ajung grăbită la casă, plătesc în și mai mare grabă cu cardul, că doar nu mai stau să număr banii (ceea ce nu e rău, însă viteza asta ne-a costat mult în alte părți). Aranjez frumos cumpărătuile (încă sunt o perfecționistă când vine vorba de asta), ies și mă întorc la mașină. Veche și ea, însă mai vie decât mine. A văzut multe și a auzit multe…. De-ar spune toate gândurile și conversațiile, nu știu sub care cer m-aș ascunde: cel al dezamăgirii sau cel al empatiei?
Cheile în contact, ambreiaj, accelerație și înapoi spre casă. Îmi e dor să merg prin zăpadă… Dar nu azi, altă dată. Ascult colinde, dar colinde, nu cântece de Crăciun și parcă sărbătoarea prinde contur. Nu e nici despre mine, nici despre mese pline, ci despre El, despre ea….
Parchez. Cobor în și mai mare grabă. Despachetez, aranjez (am zis deja că sunt perfecționistă).
15:00. Ora perfectă pentru curățenie. Sau, mai bine spus, un fel de revision al curățeniei, că pe ea propriu- zisă o tot fac de la 1 decembrie. Aspiră, dă cu mopul, aranjează globul care a căzut, șterge praful și, dintr-odată dau peste un bilețel: Hei, cum îți e inima în acest moment? Nu știu cum a ajuns aici, acum, după atât timp de când e scris. Însă știu că oricât de mare om modern aș fi, neînfricată și distrugătoare, zelul meu aici a luat o pauză. Stau pe canapea… Parcă nici ea nu e la fel de comodă când sunt doar eu singură, fără telefon, fără nimic care să mă distragă…. doar eu. Și cine sunt eu??
Sunt mai bătrână cu un an… Fir-ar! Nu asta am întrebat! Însă nu știu să dau alt răspuns. M-am întrebat mereu cât am, câte fac, câți cunosc, cine mă vede, care e miza, însă rareori cine sunt? Ce am învățat? Ce vreau? Bine, am tot zis în 2020 că dacă scap voi fi altfel, dar dacă am scăpat și fiind la fel, ce rost mai are să mă schimb? Pentru ce atâta bătaie de cap? Lumea să mă placă și așa…. Minciuna secolului XXI. Păcat că doar eu nu mă plac: om modern, ce nu renunță la visele sale, ci continuă… să doarmă.
Hei, cum îți e inima în acest moment?
Ea se opune să răspundă. O avea vreun motiv…. Însă eu, nu! Nu mai tac!
De la 6:00 îmi tot îngrop gândurile. Poate, poate o să treacă. Și nu doar de azi de la 6:00, ci de câte zile…. Da, sunt un om profund și am considerat asta vulnerabilitate. Însă e cel mai mare curaj…
E cel mai mare curaj să vezi lucrurile pe de-a-ntregul, fain și simplu. Poate am greșit când m-am grăbit să-mi trimit copilăria spre Muntele de Zahăr ce nu există. Voiam atunci doar să scap de ea și să fiu om mare! Azi, azi aș vrea să îi aud înțelepciunea…. Fără copiii simpli nu există oameni mari.
Am crescut la Maramureș. Mi s-a spus mereu să nu îl alung pe cel ce vine. Însă, dacă cel ce vine e tocmai cel care îmi arată unde greșesc? Îl țin la ușă sau îl chem în casă?
Hei, cum îți e inima ÎN ACEST MOMENT?
Mai amară și mai veselă ca niciodată. Și e deja 17:00…. N-am făcut nimic în două ore… nimic ce poate să pară util pentru maratonul în care trăim azi. Însă mi-am dat seama de ceva: că iar o să greșesc scriind 2021 în loc de 2022. Și nu doar în scris… Fac asta voit. Nu-mi închei socotelile cu trecutul ca să păcălesc prezentul… O să mă chinuie viitorul, știu, dar mai am până acolo. Fix câteva ore… Destul timp cât să distrug o viață și să o clădesc la loc.
Iau o foaie de hârtie și îmi notez obiectivele (o parte dintre ele). Brian Tracy m-a învățat asta. Bine, sper să n-ajungă și ale mele ca preceptele din Ferma Animalelor că anticipez deja finalul și nu îl vreau așa.
Nu-mi plac cele cu Promit să fiu mai bun. Promit să zâmbesc mai mult. Ar trebui să le pun în aplicare și fără să le văd scrise și lipite de frigider cu un magnet din una dintre vacanțele exotice. Și începem:
1. Promit
Nu promit nimic. Aplic deja!
Reformulăm!
1. Mă grăbesc încet la mânie și superficialitate. Nu mă grăbesc deloc la ură. Alerg spre țintă.
2. Plec după oameni lângă care să cresc, cu care să cresc. Nu mă întorc repede. O să îi caut cât e nevoie. Unii or fi deja lângă mine. Pe ei vreau să-i văd.
3. Să am mereu o scară cu mine fie că îi ridic pe alții, fie că unii ar vrea sa îmi sape o groapă în loc de un adăpost.
4. Nulla tenaci invia est via. – Pentru cei stăruitori, niciun drum nu e de nestrăbătut.
5. Vorbesc cu alții ca și cu mine, fără menajamente.
6. Timpu-i timp! Atât!

19:30. Mă opresc aici. Anul din față e lung și timpul-scurt. Cobor, din nou, la bucătărie. Zăresc un tablou… E demult acolo, pe peretele din hol, doar ca să arate bine. Abia azi îl și înțeleg: Scoală-te, luminează-te! Căci lumina ta vine și Slava Domnului răsare, răsare peste tine! Îl mut mai aproape… Poate, dacă-l văd, realizez că dormeam degeaba…
19:45. Apar primii musafiri. Mi-s dragi oamenii, dar și mai dragi îmi sunt cei punctuali.
20:00. Pentru prima dată simt că noul an nu e noroc sau ghinion… E pură binecuvântare!

TO DO LIST – 31 decembrie 2022
Nu repeta greșelile de anul trecut! Permite-ți să fii altfel.

Gabriela MICH
studentă, Facultatea de Matematică și Informatică
Universitatea de Vest, Timișoara