Actualitate Știri

Nu suntem încă în totală siguranță: mai sunt „urme” de COVID la Sighet!

image_printPrinteaza

Sighetul nu s-a „eliberat” totalmente, din păcate, de amenințarea COVID – ului. Deși măsurile de precauție și de prevenție au fost respectate în ultimele luni (cu mici excepții, bineînțeles), continuă să se înregistreze pacienți infectați la Spitalul Municipal din Sighet dar – foarte important – și pacienți vindecați.

O tânără pacientă internată cu mai multe zile în urmă în spital (două cazuri erau internate la Sighet pe parcursul săptămânii trecute), a fost externată ieri după ce două teste i-au ieșit consecutiv negative.

Dar, tot ieri, două persoane internate la mijlocul săptămânii cu suspiciunea de infecție au fost confirmate pozitiv.
Așadar, azi, la Spitalul din Sighet sunt internate trei persoane infectate cu COVID (toate trei originare din Săpânța).

Contrar tuturor previziunilor și așteptărilor că ameliorarea vremii și creșterea temperaturilor de afară vor „ucide” virusul, se pare că amenințarea va plana asupra noastră multe luni, de acum încolo, până la eventuala descoperire a unui vaccin.
De aceea este important de-a nu ne relaxa total – deși relaxarea se simte și se „vede” în toate comunitățile, inclusiv la Sighet – și de-a manifesta maximă precauție acolo unde sunt întâlnite grupuri mai mari de oameni (la liturghii, botezuri, nunți, înmormântări etc.).

Este păcat să ne asumăm riscuri inutile tocmai acum când, se pare, România se numără printre țările care au trecut relativ bine peste pandemia care a afectat întreaga lume.

Salut, Sighet!

oferta-wise

1 Comentariu

Click aici pentru a comenta

Dă-i un răspuns lui Sergiu Ovidiu Luscalov Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Cred ca nu este roman sa nu simtă un pic sentimentul de teama atunci când se află între oameni! Covidul a reușit să intre în gândirea noastra, cu greu îl vom scoate, mai ales că în parsivitatea lui ataca pe ascuns, acolo unde nu te astepti! Optimism exista in noi, dar simtim o stare de disconfort atunci cand auzim de acest virus ucigaș, incercam sa trecem pe lângă el, teama, atat cat este ea, mică, mare, totuși o mai avem! Omul este puternic, se află într-o luptă continua, își apără viata si in general se protejează, mai uita câteodată, si asta, pentru ca este dornic de libertate, dornic să se simtă în largul lui, lipsit de primejdii, traindu-si in normalitate, existența! Ma întristez cand aud ca mai sunt cazuri de contaminare cu COVID 19 declarați pozitiv, este o atenționare pentru noi,stim ca pacienții nu sunt localnici si atunci simtim o ușurare, ca in oras nu circula „parsivul”! În sinea noastra avem totusi un regret ca „infectatii” sunt semeni de-ai noștri, pe care i-am dori sănătoși, deși nu-i cunoastem!

oferta-wise