O sigheteancă la… Dolhasca! (prof. Aurelia Vișovan)

Ați auzit de comuna Dolhasca? Acum e oraș. Da, ați ghicit! E în județul Suceava, poate ați și trecut pe acolo, acceleratul Timișoara – Iași oprește acolo, înainte de Pașcani. Am înțeles că acum are un centru civic frumos și alte realizări, dar experiența mea acolo a fost mult diferită, acum 66 de ani….

Era în 1953…. La terminarea facultății, prin repartiție ministerială mă prezint la post pe data de 15 august, ca profesoară de matematică la Dolhasca, drumul din Sighet până acolo cu trenul (cel puțin avea gară!… e ceva…), prima impresie dezolantă, casele nu aveau garduri, purceii și găinile se plimbau dintr-o curte în alta… nu fusesem niciodată în Moldova până atunci (a nu se confunda cu Bucovina, care începea cu vreo 3 sate mai la nord, acolo gospodăriile erau mult mai aranjate).

M-am prezentat la școală, am vorbit cu directoarea, mi s-a spus că școala începe la 1 septembrie, am primit o primă de instalare de 500 de lei, am căutat chirie, am găsit o cameră frumoasă, curată, proprietara se numea Madam Crăciun (am aflat apoi că în sat toate erau Madam) când am pus problema mâncării mi-a spus că ei pleacă la lucru de dimineața până seara și nu se pot ocupa. O singură dată mi-a dat din mâncarea ei -mămăligă cu prune! – când am vrut să-mi fac un ceai a spus că nu se poate doar dacă fac foc în curte. De citit, citeam seara la lampa cu petrol.

Ca să nu mor de foame m-am deplasat la Pașcani și mi-am cumpărat alimente, dar n-aveam unde găti, am mâncat hrană rece timp de o lună. O singură dată m-a invitat o învățătoare să mănânc la ea, avea un frate deținut politic de aceea părinții păreau foarte triști. Neavând apă curentă, m-am dus la Fălticeni la coafor să mă spăl pe cap dar când am văzut că nu aveau uscător și că femeile plecau acasă cu părul ud, am renunțat…

Nu am mai rezistat și m-am dus la București să cer transferul dar nu mi s-a acordat și am venit acasă la Sighet pur și simplu. S-a dus tata la Suceava și a stat o săptămână la ușa inspectorului Riemer, care, după ce l-a tot dus cu vorba în mod exasperant (vai, dar noi aveam planuri mari cu tovarășa profesoară, de ce să plece de la noi?), i-a dat în cele din urmă transferul, dar nu i-au mai ajuns banii de tren, a luat bilet doar până la Vișeu.

Pe când s-a rezolvat cu transferul, anul școlar era deja început și nu am mai putut ocupa post de profesor de matematică, așa că mi s-a dat să predau… limba rusă(!) la școala de la Cămara. Nu era o idee chiar absurdă, eu având 10 la rusă și în liceu și în facultate. Inspectorul a vrut sa-mi dea o șansă de a nu fi șomeră anul acela… și n-a fost rău. Mi -am făcut datoria și ca profesoară (improvizată) de rusă.

Iar în anul următor – 1954- am venit la Liceul „Dragoș Vodă” căruia i-am închinat toată competența și dăruirea mea pentru mai bine de 3 decenii…

Prof. Aurelia VIȘOVAN

Foto: www.catchy.ro