O trilogie școlară (partea a III-a) – autor, prof. Gheorghe Bărcan

prof. Gheorghe Bărcan

3. „ȘCOALA MAI DEPARTE”, acasă!

Sfârșit de an școlar, 1944/1945, eu marcând deja două clase de gimnaziu promovate; puteau fi trei, dar să scap măcar cu atâta. A venit o căruță după elevi de la Vișeu de Jos și m-au luat și pe mine cu ei, în drum spre casă; aveau loc suficient, timpul fiind foarte frumos. De la Bocicoel, am trecut peste deal spre Săliștea, cu bucuria încă unei împliniri.

Încă de la o vârstă mică, de la clasele primare, am fost copilul dealurilor, al drumurilor, de ajutor din ce în ce mai spornic. De la 9-10 ani, ajutam la polog, iar apoi mă „jucam” și de-a cositul, iar la 13 ani, am devenit „cosaș calificat”. În vara anului 1944 deci doar la 13 ani, am cosit tot fânațul (peste 20 de ha), eu și fratele mai mare, Ion, brazdă la brazdă, tata fiind concentrat în armată.

Sosit acasă, „pentru vacanța mare”, aveam și acuma doar câteva zile de odihnă și vara va fi iar ca toate celelalte, cu muncă plină, la coasă, la cărat căpițele grele, la pregătit pologul și ridicarea clăilor, cu drumuri lungi la lumina stelelor, în zile pline și nopți doar de câteva ore… Nu le-am spus nimic de faptul că m-am înscris, pentru clasa următoare, la fără frecvență; mă gândeam că poate tata să se mai răzgândească și o să-mi permită să urmez la zi cursurile, ceea ce ar fi mult mai bine. Oricum, eu mi-am procuratat manuale și notițele ce-mi trebuiau și eram în așteptare, o așteptare a toamnei cu sentimente diferite, opuse; o voiam oarecum cât mai departe, de teama de a nu auzi același verdict al tatălui meu, ca de fiecare data: „nu se mai poate (!)”, pe de o parte și să vină cât mai repede, din dorința de a continua școala, făcând și o pauză în munca grea, brută, peste puterile și vârsta mea, oricum, să se lămurească lucrurile, pe de altă parte. În jurul acestora mă răsuceam, ziua și noaptea, între teamă și așteptare, fără a mă putea desprinde de ele, care îmi furau astfel și confortul și bucuriile firești, secvențiale, prin unele ferestre dintre greul muncilor, cu ploaie sau timp senin, oferite de mediul natural, cu toate ale lui, atât de frumos, de altfel.

Totuși, vehicolul vremii nu-l poți opri și el a sosit și odată cu el și toamna, mereu „toamna mea”, iar tata, având și el aceste preocupări, gânduri, la vreme potrivită și așteptată îmi spune: situația este tot grea, apăsătoare și nu ne putem permite alte cheltuieli; deci, „deocamdată” (din nou!), cu școala ne mai oprim. Nu din rea voință o spunea, dar simțea că nu mai poate face față acestui efort; era neputința pe care o simțea față de familie, față de care era, totuși, primul responsabil. Se suportau tot felul de dări și biruri pentru război, prezent încă direct și prin consecințe, apoi dările stabilite după război, sancțiuni „pentru Răsărit”, aportul armatei române pentru scurtarea lui, cu evitarea altor distrugeri și pierderi de vieți umane, parcă nu era deloc luat în seamă. Despăgubirile pentru război, fixate pentru România, erau enorme, mereu îmbogățite, subevaluate și multiplicate, prin metode în totală necinste. Îl înțelegeam, deși eram neîmpăcat, de situația însăși, care mă afecta în mod direct. Am considerat că nu mai are rost să mențin tăcerea și i-am spus:

– Dar nici nu mă mai supără aceasta, îi răspund, pentru că eu am decis să nu mai merg acuma la Sighet, să încep iar școala.
Vai, ce bine te-ai gandit, la fel ca mine !, îmi răspunde tata. Acasă, avem tot ce ne trebuie!
Nu m-am gândit chiar la fel ca dumneata, pentru că eu nu renunț în a urma școala, îi răsucesc și eu puțin gândurile.
Cum mai vine asta, mă întrebă el; și una și alta, nu se poate!?
M-am înscris la fără frecvență pentru clasa următoare; merg numai de două ori la Sighet, în două rânduri: mai târziu, în toamnă și apoi în primăvară, când dau examen din toate materiile. Am să învăț acasă, fără cheltuială și am să promovez și clasa.
– E bine și așa, pentru că vezi și tu ce greu putem face rost de bani și ajutoarele de la școală mai mult nu-s, decât să se dea bani. Atâtea ne tot cere statul!

Am evitat astfel toate discuțiile tensionate. În toamnă și în timpul iernii, nu prea era de muncă pentru copii: se făceau și transportau lemne pentru încălzire, fân pentru animale ș.a., toate treburi pentru adulți; aveam suficient timp pentru pregătire, ceea ce am și început, folosind timpul liber, care era suficient. În timpul examanelor stăteam la o familie din Săliște, cu pretenții puține, decontate mai ales în alimente. Ambele sesiuni le-am trecut cu bine, cu o solidă pregătire la matematică și la limba română, mai ales; gramatica, un fel de matematică a acesteia, îmi plăcea foarte mult și mi-am format o bază solidă pentru tot studiul liceal și după aceea. După promovarea clasei, a treia, puteam să mă înscriu imediat la cursurile de zi, pentru clasa următoare, dar tot nu aveam siguranță și m-am lăsat în același regim de studiu, ca o rezervă; am lăsat-o pe mai târziu, cu aceeași speranță, fiind și ultima clasă a acestui ciclu gimnazial, care s-a și împlinit, până la urmă.

Prof. Gheorghe BĂRCAN, fost elev al Liceului ”Dragoș Vodă”
Londra, 03.08.2019

(Imaginea grafică, Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)