O vizită care a schimbat tot (autor, Andreea Biro)

Totul a început într-o marți. 

De unde știu? Păi, de fapt nu știu! Dar mirosea ca o marți, se auzea ca o marți… aș putea chiar să vă păcălesc, spunând că arăta ca o marți – dar sunt un cățel onest: nu aveam cum s-o știu pe asta, pentru că încă nu vedeam nimic!

Și de fapt nici nu era marți! Am aflat mai târziu.

Era luni. 10 iunie. Ziua în care am respirat pentru prima oară aerul acestei lumi care avea să mă înalțe și  să mă azvârle, să mă dezamăgească până la limita disperării – pentru ca mai apoi, printr-un miracol, să mă salveze. (Biro, A., Blue – manuscris)

Blue. Un suflet. Abandonat. Salvat. Renăscut. Devenit erou!

Ca s-o spun pe cea dreaptă, pentru mine chiar a început într-o marţi: 10 septembrie, 2024 – ziua în care m-a sunat buna mea prietenă Elvira Poienar, spunându-mi că intenţonează să pornească o campanie de conştientizare în şcoli, pe tema abandonului animalelor, care a căpătat, trebuie să o recunoaştem, proporţii catastrofice în oraşul nostru.

Urma să facă acest demers de mână cu Blue, un căţeluş salvat alături de surorile sale dintr-un tomberon, unde fuseseră lăsaţi pur şi simplu să moară…

I-am sugerat, mai în glumă, mai în serios, să-l promoveze pe micuţ la rangul de Ambasador al cauzei fraţilor săi, câini sau pisici, care suferă o soartă crudă, pe străzi, în adăposturi subdimensionate, flămânzi, înfriguraţi, terifiaţi şi singuri.

Ideea a … prins! Până să ne dezmeticim bine, eram deja în centrul unei campanii cu ambiţii mari, care a luat, mai întâi, forma unei piese de teatru. Piesa originală Blue urmează să reprezinte comunitatea şcolară sigheteană la festivalul naţional de artă dramatică în limba engleză “Come with us to Dramaland”.

Actorii – elevi ai Liceului Teoretic Leőwey Klára din Sighetu Marmaţiei, membri ai clubului şcolar Arts Club L.K, s-au implicat 100%, dovedind cu prisosinţă zicala copiii nu obosesc niciodată!

Textul, profund emoţional, reprezintă o provocare pentru nişte tineri de 12-13 ani, întrucât ei trebuie să îmbrace straiele unor căţei, ori ale salvatorilor lor; să gestioneze stări vecine cu durerea surdă, dar şi cu exuberanţa, ori biruinţa! În acelaşi timp, realismul acut al situaţiilor, faptul că personajele spun, cu subiect şi predicat, adevăruri cumplite, vine să completeze un tablou de ale cărui personaje (elevii) sunt, ca profesor, extrem de mândră!

O altă parte a proiectului Ambassador Blue o reprezintă o carte pentru copii, al cărei text a fost deja finalizat şi predat artistului grafic, buna mea prietenă şi neobosita mea colaboratoare, încă din zorii aventurii Cultura Gratia Urbis, Imola Şerban. Ulterior, lucrarea îşi va urma drumul spre tipar şi sperăm ca, la toamnă, să  putem invita publicul sighetean ca „martor” al lansării.

Înainte de asta însă, vor urma câteva reprezentaţii ale piesei de teatru aici, acasă, întrucât ideea de la care am pornit, cum spuneam, într-o marţi, a fost aceea a conştientizării concetăţenilor noştri, înainte de toate, asupra unor realităţi… mai puţin plăcute, pe care alegem să le trecem cu vederea.

Asta pentru populaţia şcolară în special. Pentru părinţi, bunici, într-un cuvânt, pentru adulţii care, alături de noi, au responsabilitatea uriaşă de a forma tinerii de azi, pregătim cel puţin o conferinţă – deşi poate termenul sună prea pretenţios! – întâlniri cu medici veterinari şi voluntari, dar şi cu reprezentanţi ai legii, care să explice pe înţelesul tuturor care sunt responsabilităţile proprietarilor de animale de companie, precum şi ce prevederi există pentru nerespectarea lor. Vom încerca de asemenea să chemăm, încă odată, autorităţile la aceeaşi masă cu voluntarii, în încercarea de a netezii opiniile contondente şi orgoliile absurde care, în prezent, împiedică soluţionarea inteligentă şi pe termen lung a problemei animalelor abandonate.

Nu în ultim rând, am început demersurile transformării conceptului Ambassador Blue într-un brand; ne vom adresa OSIM pentru a înregistra marca Blue şi, desigur, toate fondurile obţinute vor fi direcţionate către ajutorarea animalelor aflate în suferinţă.

Unde ne vor duce toate astea, rămâne de văzut! Cert este că ni s-a dovedit – dacă mai era nevoie – că tinerii, copiii zilelor noastre reprezintă o inepuizabilă sursă de inspiraţie, de energie pozitivă; pentru că ei nu cunosc cuvântul imposibil! Cu ei alături putem deveni o societate , o comunitate mai responsabilă, mai empatică, mai ancorată într-un prezent plin de provocări de tot soiul.

Andreea Biro
Preşedinte Cultura Gratia Urbis