Pacea „se cere păzită şi de ea, şi de el, la fel″! (autor, Horia Picu)

Vremea romantismului a trecut. Acum cad bombe şi mor copii ţinuţi în braţe de mamele lor disperate, ascunse prin buncăre.

Cântecul lui Florin Bogardo, „Iubirea cea mare″, poate fi remodelat pentru anul 2022. Bogardo spune aşa: „Iubirea se cere păzită/ de oarba ispită,/ de fumul rebel/ Păzită cu zel/ cu săbii de-oţel/şi de ea, şi de el/ la fel…″.

Pe noi ne interesează mai deloc ce fac el şi ea ca să-şi întreţină dragostea, cum o păzesc şi cu ce. Dar ştirile la care ne uităm uluiţi şi îndureraţi de vreo douăzeci de zile, venite din Ucraina, ne fac să ne punem întrebarea dacă nu cumva trebuie apărată mai degrabă pacea lumii. S-o păzim cu străşnicie, ca nu cumva vreun şef suprem în ţara lui să fie ispitit de altă ţară din care mai-mai că ar muşca, ar anexa măcar una-două-trei bucăţi, nu înainte de a le „condimenta″ cu statutul de „republici separatiste″.

„Oarba ispită″ a apărut de ceva timp. „Fumul rebel″ se înalţă acolo unde au fost şcoli, teatre, blocuri de locuinţe, spitale, adică exact în locurile pe unde n-au nimic de făcut militarii… Tot „fumul rebel″ e cel care anunţă că-i posibil ca acolo unde apare să mai fi murit nişte oameni care n-au avut niciun fel de treabă cu milităria, sau cu tratatele de pace „apă de ploaie″.

Fiind vorba de tratate internaţionale, să lămurim problema cuvântului dat (în scris!!!) şi nerespectat. În 1994, proaspăt independenta ţară numită Ucraina, a renunţat la armele nucleare de pe teritoriul ei. Au fost duse în înţelegătoarea şi binevoitoarea Federaţie Rusă. În schimbul descotorosirii de armamentul care pune în pericol în primul rând existenţa mamiferelor, alte ţări şi-au luat nişte angajamente faţă de Ucraina, prin Memorandumul de la Budapesta, care a fost semnat în afară de Ucraina, de: SUA, Marea Britanie şi Rusia.

Din Tratat reproduc aici doar punctul 2: „Statele Unite ale Americii, Federația Rusă, precum și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, își reafirmă obligația lor de a se abține de la amenințarea cu forța sau folosirea forței împotriva integrității teritoriale sau a independenței politice a Ucrainei, și că nici una dintre armele lor [nu] vor fi folosite vreodată împotriva Ucrainei decât pentru auto-apărare sau în alt mod, în conformitate cu Carta Organizației Națiunilor Unite″. (sursa: : https://ro.wikipedia.org/wiki/Memorandumul_de_la_Budapesta)

Dacă n-ar fi de plâns, că doar vedem acum ce se întâmplă, ar fi chiar de râs, dar pentru că ştim ce se întâmplă, ştim că mor oameni nevinovaţi, ştim că pleacă cu milioanele în pribegie lăsându-şi toată viaţa în ţara în care s-au născut şi se îndreaptă spre necunoscut, doar cu amintirile şi cu speranţa reîntoarcerii într-o bună zi, ne vine să strigăm disperaţi atât de tare, încât să se audă dincolo de spaţiul extrapământean.

Constantin Tănase scria într-o poezie în perioada celui de-al doilea război al lumii: „Davai ceas, davai palton,/ Davai ceas, davai moşie,/ Haraşo tovărăşie″.

Acum, dacă Ucraina a renunţat la arsenalul nuclear, trece prin faza „davai teritorii″, sau „davai toată ţara″ (aici încă nu sunt clare poftele unora…).

Se negociază între părţile beligerante şi printre rachete sau obuze care cad aiurea, „[…] preşedinţia ucraineană a anunţat că Ucraina a cerut „garanţii de securitate absolute” în faţa Rusiei, respingând totodată ideea unui „model de neutralitate suedez sau austriac” avansat de Moscova″. (sursa: https://www.digi24.ro)

În 1994 „s-a bătut palma″ pentru o înţelegere între unii lideri ai lumii. Înţelegerea n-a fost păzită nici cu zel, nici cu săbii de-oţel, nici de ea (ţara cea mare), nici de el.
Mai ales de el.

Horia Picu