Mărturisesc că m-am gândit mult la titlul acestei relatări despre vernisajul expoziției temporare „Fortificația romană de la Coștiui – Dealul Imaș” [foto 1], din data de 23 noiembrie 2023, de la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș. Și am ales cuvintele rostite la eveniment, deoarece mă bucur să fac parte din povestea descoperirii și valorificării rezultatelor cercetărilor arheologice în privința acestei fortificații comparabile cu cea a unui castru roman de marș, o bază temporară construită de armata romană în mișcare în timpul campaniilor, și care reprezintă cel mai îndepărtat punct militar roman descoperit dincolo de Dacia Porolissensis, la 70 km nord de zona frontierei romane – linia castrelor auxiliare de la Cășeiu/Samus și Ilișua/Arcobadara.
Gazdele evenimentului au fost dr. Viorel Rusu, directorul Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, arheologul Marius Ardeleanu, curatorul expoziției și cel care, alături de muzeograful Raul Cardoș, a condus cercetarea sistematică din toamna anului 2019. Expoziția face parte dintr-un proiect mai amplu de cercetare pe care Muzeul Județean îl derulează; știm că luna viitoare vor fi prezentate publicului larg și rezultatele cercetărilor arheologice de la Sălnița, com. Vima Mică.
Marius Ardeleanu a făcut un scurt istoric al menționării castrului în literatura de specialitate (Dan Zapca, Marius Voinaghi, Teofil Ivanciuc) și le-a mulțumit voluntarilor de la Cercul de Istorie Gemina de la Colegiul Național „Dragoș Vodă” Sighetu Marmației, participanți la săpături: Vasile Pop, Denis Dohi, Lionel Șofineț, Dănuț Dohotar, Vasilică Iuga, Dorothea Berci, Romina Duldner și Darius Giurgilă, respectiv cercetătorului independent Dragoș Conțiu, lui Alin Stan și regretatei Angela Stan, de la Asociația Pro Detecție. Rezultatele cercetărilor din teren au fost publicate în revista Acta Musei Napocensis de către Marius Ardeleanu, Daria Dobrochna Dabal și Horațiu Cociș, în anul 2021.
Fortificația de pe Dealul Imaș (în limba maghiară, Epres) are o formă dreptunghiulară neregulată, e înconjurată din trei părți de ape [foto 2], fiind adaptată conturului dealului (laturile: 194.95 m NV, 258.93 m NE, 109.27 m SE și 259.83 SV) și acoperind o suprafață de 3.59 ha. Cele patru secțiuni trasate pe fiecare latură a fortificației însumează 20 m pătrați și surprind elementele defensive în stratigrafie: valul de pământ și șanțul exterior, de tip trunchiat, în formă de V, cu fundul drept, cu analogii clare din Țara Galilor, Scoția, Anglia, Germania, Spania sau România. Valul puternic erodat nu este continuu și are 43 de deschideri de-a lungul tuturor părților, la distanțe relativ egale una față de cealaltă [foto 3-4].
De-a lungul timpului, despre prezența acestei fortificații romane la Coștiui au fost emise mai multe ipoteze, dar cele mai multe au fost abandonate ulterior. Una dintre acestea leagă prezența romană de Cetățuia dacică de la Oncești, aflată la o distanță de nici 5 km, numai că straturile de cultură din cele două puncte arheologice nu sunt contemporane, prin urmare dacii nu mai erau în zonă când s-a ridicat castrul; o a doua supoziție, despre care trebuie să spun că mi-ar fi plăcut să fie adevărată, este aceea că fortăreața de la Coștiui este un castru școală (lecție pentru legionarii romani despre cum se construiește un castru de marș în Barbaricum); ultima variantă, în sprijinul căreia pot fi aduse argumente plauzibile, este aceea că zăcământul de sare de aici explică prezența romană în zonă.
De altfel, foarte aproape de fortificația romană, în partea nordică a Dealului Szenes, în apropiere de Dealul Calvaria, în anul 1863 s-a descoperit primul depozit de bronzuri în apropierea unei saline (după unele mărturii, cele patru celturi cu plisc, o seceră cu buton și patru brățări deschise, ornamentate cu crestături ar fi fost descoperite în sare!). Tot la Coștiui, pe lângă piesele de bronz izolate (spadă, topor cu disc și spin, topor cu aripioare și un celt descoperit în anul 1983 pe Dealul Hrițcova), a apărut un al doilea depozit de bronzuri, în anul 1936, cu ocazia construirii șoselei Coștiui-Petrova.
Descoperiri de fortificații militare sunt cunoscute pe întreg teritoriul fostului Imperiu Roman, în zone cu bogate resurse naturale. Expoziția cu cele zece panouri educative, cu piesele expuse și care vor intra în expoziția permanentă – cuie de la sandalele romanilor purtate de legionarii romani sau materiale de construcții din fier [foto 5] – poate fi vizitată de către publicul larg până la sfârșitul anului. Ulterior, îmi doresc ca ea să devină una itinerantă, luând calea școlilor din județ.
Nutresc speranța că anul viitor va fi unul bogat în resurse financiare, necesare pentru continuarea cercetărilor arheologice – mă gândesc la cel puțin două magistrale trasate în interiorul castrului – pentru a putea surprinde o frântură din viața cohortei (a celor trei cohorte?) cantonate temporar la Coștiui. Oare este întâmplător faptul că acest castru a fost construit în apropierea unuia dintre cele mai mari zăcăminte de sare cunoscute în Depresiunea Maramureșului? Nu cumva acesta este un indiciu clar că romanii au fost interesați să controleze extracția sării? Răspunsul cel mai plauzibil este unul afirmativ. Dar despre distribuția sării sau comerțul acesteia în regiunea Tisei Superioare? Dar în privința resurselor de apă dulce de acolo? Dar legătura cu descoperirile monetare romane din zonă? După următoarea campanie arheologică, specialiștii vor putea răspunde la toate aceste întrebări. Sau nu. Rămâne de văzut. Cert este însă faptul că lucrurile nu pot rămâne în acest stadiu. E necesar ca povestea să-și urmeze cursul. Și da, subliniez din nou, sunt bucuros să fiu parte din ea.
Foto 1: afișul expoziției temporare
Foto 2: harta localității Coștiui și a sitului arheologic
Foto 3: situația stratigrafică a șanțului și valului
Foto 4: Dealul Imaș – fotografie aeriană (autor: Horațiu Cociș)
Foto 5: cuie de la sandalele romane (clavii caligarii) / materiale de construcții
Bibliografie:
Marius Ardeleanu, Daria Dobrochna Dabal, Horațiu Cociș, „The discovery of a Roman marching camp in Coștiui, Maramureș County, Romania. Identification and archaeological excavations 2019”, în Acta Musei Napocensis, 58/I/2021, p. 69-102.
Teofil Ivanciuc, „Completări la Repertoriul arheologic al județului Maramureș”, în Marmația, 14, 2017, p.15-30.
Carol Kacsó, „Date cu privire la exploatările timpurii de sare din Maramureș”, în Sarea, Timpul și Omul, editori: Valeriu Cavruc, Andrea Chiricescu, Editura Angustia, Sfântu Gheorghe 2006, p. 96-120.
Carol Kacsó, „Repertoriul arheologic al județului Maramureș”, vol.I, Bibl. Marmația, 3, Editura EUROTIP, Baia Mare, 2011, 628 p.
Marius Voinaghi, „Între istorie și arheologie: prospecțiuni arheologice în Maramureșul istoric”, în Acta Musei Maramorosiensis, 12, 2016, p. 186-194.
Marius Voinaghi
Felicitari echipei de arheologi și lui Marius Voinaghi pentru acest material informativ, sintetic și foarte bine documentat.