Pe drum mergând…

ÎN POZĂ
* Stăm la pod asfințit de asfinţit, să ne vedem viața de sus: Mustață și Pescaru’ și Motorbicilistu’ și Politicu’ și Pronosportistu’…
* …Pe malul râului. Au greblat rapid iarba, au făcut clăi, se anunța ploaie. N-a mai plouat, dar ce bine că au terminat lucrul! Ce i-aș mai fi fotografiat cum se grăbeau toți, o familie întreagă! M-am temut, însă, să nu se supere, să nu-i supăr. Unii se supără…
* … şi oamenii adunând roade prin grădinile de la dig, mirosul tot mai înţepător al nucilor, gesturile pescarilor departe, pe pod… Apoi, pe străzi, tătăişele năpădind straturile de flori, florile soarelui iţindu-se peste garduri…
* Mă duc la pod, la râu, să văd dacă, după atâtea zile însorite peste zile însorite, n-a ajuns apa jos, pe pietre. – Încă nu – oglindire intactă.
* Își fac poze în drum. Aștept un pic, apoi trec. Prin zâmbetul jucăuș, rămas…
* Sâmbătă, sărbătoare, zona Casa Mihalyi. La magazinul de pânzături, prin ușa întredeschisă, se vede o nevastă pe un scaun, cu pânzătura desfăcută, mâinile împreunate. Slujba la îndemână, difuzoarele – dăi să margă…!
* Pe „Pietonală”, cinci copii cerșetori pe o bancă, în pauză de lucru. La intrare, o lume (f)estivalieră se închipuie cu Nimicul. O alta, mai ievouluată, servește cafea la gamelă, pe terasele anexate Memorialului. Pe zidul căruia, însorit, trece umbra unei domnișoare în rochie albă, talie înaltă.
* Sâmbătă, sărbătoare. La gardul pieţei lume plin, la şezut. Tarabele goale, de betoon, au fost transformate în mese de terasă. Pe culoarul ticsit, comerţul ambulant ne oferă toate bunătăţile direct de pe asfalt. Plus „țigări-țigări” şi Covid-Covid… Picioare rezemate de zidurile Liceului Ucrainean. Brațe groase ținându-se de copăceii din față.
* Fete pline de bucurie. Pe terasă, alți băieți se ocupă cu eternitatea, nici nu le văd cum trec…
* Pe străzile ferite se confruntă mirosul frunzelor fărâmicioase cu cel al trandafirilor genuini asaltând gardurile din fier forjat.
* O lume inconștientă, preocupată întâi și-ntâi de concedii, de dicstracție și lenevire; prudența – o preocupare secundară.
* Ultimă zi de August cade lată, după ce s-a lărgit și înălțat pentru ultima oară în toată slava, bineînțeles…
* Pe trotuarele jegoase din centru’ îți poți rupe gâtul călcând în gol în denivelările din pavaj. Propagandiștii helectorali nu pățesc nimic cât țopăie cu afișele şi pliantele lor, agățând trecătorii.
* Casa de pariuri de pe strada „Avram Iancu”, din jos de UBB – Extensia Sighet, se numește „Sighet Babes”, nu se presupuie.
* Seara, pe soare, toamna… Greu de evitat ambrozia toxică ce umple malurile Izei și răsfățul gunoaielor la, în și pe râu.
* Scriind simplu. Uneori e complicat să nu fii sofisticat…

ZICERI
* „…Alo, i-n comă, tu…, alaltăieri m-am întâlnit cu el, la Ocnă…, ţi-am povestit, ceva de genul…”
* „…El o plecat la facultă’…”„Serios?!…N-am realizat…”
* „Uită-te, uită-te, zice c-o creat nu știu ce sait pentru mine!…”
* Mămică de proaspăt școlar: „Să sperăm că n-o să facă online! Școala noastră-i declarată galbenă…”
* Educatoare: „…Ei nu-s de online! Grupa n-are răbdare să stea în fața calculatorului și…”
* „De ce nu mai veniți pă la noi? Ne-ați uitat numele, hehe?!”
* Trece val-vârtej o ceată de bicicliști, în gura mare, fără pantaloni. Gospodine, din poartă: „Hogyan beszélnek ezek a fiatalok! Tiszta cigány’’!
* După vreo 20 de minute de anticuvinte pe muzică vânătă, șt’ioapă („Tu ești văloarea mea…”, „Fără tine eu nu pot trăi, / Tu ești rățiunea mea de-a fiii!” ş. a.m.d.), aud: „…face liniște cu frumusețea ei”!
* „E bună doamna cu voi, mami?” „Foarte bună! Tot mi se rupea creionul de ăla galben şi ea…” (Private Grădi’)
* „…și aici, și aici, unde avem norocul prima dată!” (la poniclenică, o pacientă așteaptă plimbându-se între cele 2 sau 3 uși ale cabinetului)
* „Uită-te la mine! Hai, te rog… Merci!” ( fotograf, către o pisicuţă tărcată toată)
* „Cimitirul Vesel? Albastru?! Io când am mers era gri. Eram învăluit cu școala, am picat orașul și ne-am dus să vedem. Și ploua. Am stat mai mult în mașină….”
* „ …Şi de-aici mergem laa….” „La pantaoni!” – răpunde corect micul cumpărător maică-si, probând nişte mini-adidaşi, la un Second Hand.

ORBIRE
Am făcut o selecție din florile de pe Munte postate de un prieten al meu drumeț și fotograf (rangul Teacher). Apoi, întâlnindu-ne, îmi atrage atenția că am omis-o pe cea care crește la cea mai mare altitudine. I-am răspuns cu vorbe multe, cum faci când te știi vinovat: „Le-am ales pe cele mai …vederoase. Nu i-am știut povestea. Cea mai faină nu-i neapărat și cea mai atractivă. Și frumusețea se învață.” Etc. etc. Ca și cum nu aș fi ales tot ce am ales, dacă știam… Îl rog pe drumeț să mi-o indice. Văzând-o din nou, mi-e clar că am fost un chior.

MICROBISME
Am observat că, de câte ori are loc un meci cu echipe evident inegale, unii crainici tv de-ai noștri trec cu arme și bagaje în tabăra celor mai buni, lăudându-i în amănunțime, mobilizând tone de superlative, inventând fel de fel de circumstanțe atenuante când mai greşesc și, desigur, persiflând maliţios sau chiar batjocurind echipa mai slabă. Ai zice că sunt fani devotați ai echipei superioare, că este echipa lor, că-i și meritul lor, dom’le!… În consecinţă, dacă în meciul următor se întâmplă ca echipa respectivă să joace prost, aceiaşi crainici îi critică de le sar fulgii şi trec rapid de partea altora…

TRADUCERE LIBERĂ
„Nu vă uitați.” – anunță biciclista căruntă, venind pe artera principală, pe tânărul biciclist aproape intrând în ea, dinspre strada laterală. „Dar n-am avut viteză!” – nu se lasă el. „Nici eu” – îl anunță a doua oară doamna. Nu-l mai ascult, doar îmi traduc obiecția lui: „Care-i problema? Ce prioritate?!”

O, TEMPORA…!
Priviți roșiile de grădină adevărate și veți vedea de ce le ziceam în copilărie porodici („paradicsom”). Și de ce fetele bucălate erau poreclite „Porodica” (he, he!)… (Precizare: pâinea cu unsoare și porodici, de toamna, nu era egalată decât de pâinea cu unsoare, ridichi și hagyma, ceapă verde, de primăvara.)

REVEDERE…
Zi de previzualizare la grădiniță. Ţinându-se de mâna mămicii, o fetiță se desparte de doamna educatoare. Brusc se desprinde şi aleargă la colegul ținut de mână de educatoare, îmbrăţişându-l. „Scumpa de ea!” – zice educatoarea. Ci, adaugă repede: „Nu se poate îmbrățișările astea!”

STÂNGĂCIE
La ieșire din magazin, septuagenarul apasă greșit pompița dezinfectantului de mâini și jetul ajunge pe jos. „Au! N-am țilit bine!” – își resusciteză el glosarul din copilărie, precipitându-se în stradă.

STRĂZI VECHI, DE DEPARTE…
* Dacă te oprești să-ți tragi respirația, să admiri priveliştea ori vreo pisică, de îndată iese cineva la poartă sau la fereastra joasă, aproape de nivelul trotuarului, și-ți spune o poveste: „…Am avut o pisică și mai frumoasă, una grie, da’ ne-o furat-o… Știu cine-o fost, am fost și la poliție, da’ nu vre’ recunoaște!”
* Acolo, capotul nou, înflorat, al vecinei venite în povești este senzațía serii.
* Acolo mai vezi, târziu după-amiaza, gimnaziști venind agale de la școală, de pildă vreo ea, cu un ghiozdănaș sport pe umăr, cu ochii în pământ, cu junele biciclist din vecini evoluând alături: „…Tudod mien vagyok…, szégyellem…”- Luume, dor!… (P.S. Spre seară, în zona fostului ştrand, am văzut o altă domnișoară, cu lungi plete, făcându-și selfie din profil cu Râul, cum totul curge…)

DORUL DOR…
Apropo de pozele în format digital. Tinerii plecaţi în lume au observat că bătrânii rămaşi acasă nu sunt mulţumiţi de pozele cu nepoţii de pe what’s up şi, de aceea, le trimit la un fotograf profesionist, să le transpună pe hârtie fotografică şi să le înmâneaze bătrânilor, când aceştia vin în oraş – să vadă, să le pipăie, să le arate la toată lumea… Cu cât poza este mai bine făcută, creşte bucuria fotografului – o poate face în format A4 sau chiar A3, spre bucuria clienţilor din sat…

Marin SLUJERU