*
Zi de zi cu râul, cu dealul… – relaxare, distanțare, depărtare, izolare, preumblare, aerare… „Mă aflu în treabă”, cum ar veni. Dar, cel puțin, nu mă las târât de „voința oarbă”, iau o pauză…
*
Pescarii mereu prezenți ”„la datorie”. Unii am rămas de voie-de nevoie în urbea natală și ne bucurăm zi de zi de Iza, de Solovan. Nu-i așa de rău, cu așa niște bijuterii în brațe.
*
Podul suspendat în trepidare, nu glumă… Cât e de bolovan câinelașul ce tocmai trecu!…
*
Bine trecut de 11. Zi noroasă, iluminată public din plin. De pe Podul Marmației, un vâj din Deal aruncă sticlă după sticlă în Iza, astfel încât să facă zgomot și să se spargă cât mai tare. După fiecare uiagă, privește în apă curios. Degeaba îl admonestează pescarii, se răstește la ei: „Ce, sunteți de la Valea Verde? Dați-mi amendă! Mi-o mai dat!” – Ș-apoi, cruci și…!
*
La noi, cireașa de pe tort la ospețe și în Sărbători sunt…sarmalele! I.e.: pumni, piroște, holopț’, curet’i împlut, porumbd’i, gălușt’i, haluște, brozbuță… („Made in Maramu’ ”)
*
Pâclă de dimineața. Pare că plouă – să nu zică unii „ce urât și nici măcar nu plouă!”. Sub cerul noros stă Dealul – plin de ramuri goale, crescute aiurea, Fără oglindire. Arboretul din parcul fără oameni nu știe odată ce să se facă.
*
„Noa, este ceva?” – trece pescarul mobrist pe lângă pescarii bicicliști aliniați la râu.
*
„Gyere, te, lustaságos!” – își alintă o doamnă ieșită la plimbare cățelușa, după ce aceasta trece, cu mari emoții, de casele cu câini.
*
31 decembrie. Cu un amic la râu. Povestim povești: cum era la Iza odinioară – la ștrand, la terasa cu sifon și limonadă… „Măi, plouă?!” Nici n-am prins de veste. Suntem tari la nostalgie… Hai cu prezentul! Hai cu viitorul!
*
„În supermarket-uri o fost lumea și țara. I-o lăsat să intre pe toți deodată, întruna, să cumpere cât mai multă marfă. Nice o restricție n-o fost! Ceă, virusu’ acela să n-aivă Sărbători?” (Target-ul)
*
2 Ianuarie, soare! În parc, la râu, apar, în sfârșit, oamenii. Ca de nicăieri. Se vede clar că-l vor disloca pe Nimeni.
*
De-a lungul râului, pescari în rugăciunea lor… „Ai văzut ce lună-o fost azi-noapte?”
*
Pe dig. Un nene biciclist, cu dinți falși, de argint, îmi râde în față: „Da’ în afară de aer, ceă-ți dorești?”
*
„De ce fotografiezi aceleași lucruri zi de zi: copacii, dealul, râul…?” „Pentru că-s aici. Și azi, acum. Să se vadă, să se știe!”
*
Vremuri grele. Prin oraș, o lume îngrijorată, tracasată, cenușie. Deodată, un chip senin: cercei verzi, mărunți, ruj, sprâncene creionate, păr cârlionțat – șatenă, măi!… Ține să fie frumoasă, să bucure. Are curaj. Chapeau bas!
*
Ianuarie, în plină zi. Starea luminii precară. Iza tot pe fugă, sub un soare gata-gata să ne dispară, să se stingă, toată ziua… Numai pre-vederi…
*
Frig ca lumea! La Grădina Morii, doi frățiori (fetiță și băiețaș) aleargă deodată în toate direcțiile, unul după altul, în raza tăticului lor. Au ochii strălucitori și obrajii numai buni pentru o bulgăreală sănătoasă.
*
Ies la râu. Am uitat mobil-ul acasă. Totul curge, totul stă. Astea nu-s instantanee… Timpul contemplării, integralitatea lui – o problemă tot mai delicată pentru o samă de oameni… Între mine și bradul întunecat fulgi albi, rari.
*
La râu, întâlnesc un congener: „!Frumos îi…!” – îl salut. „Da, da, musai a face plimbare, ha, ha!” – îmi răspunde el, trecând mai departe.
*
Vederi cu Izuca iarna. Închipuită și pudărită toată. „Thuamne, feri, gândești că-i raiu’! (Timi)
*
15 Ianuarie. La Grădina Morii, bustul Poetului avea ca o căciulă albă, de tarabostes (pileus).
*
Neaua a acoperit totul. Încât, după o scurtă raită prin peisaj, lucrătorii de la firma de curățenie a orașului se retrag abătuți, cu pungile lor negre goale.
*
Înzăpezite lumini. O domniță ‘naltă, semeață se grăbește spre Iza, să-și prezinte scurteica îmblănită.
***
Imagine…
E frig și ninge. Iza, altminteri „repede curgătoare”, are porțiuni înghețate albe, cu strat de nea pe stratul de gheață. Copiii, care de care mai mici, au ieșit la săniuș cu mămicile. Culori intense, o animație și o veselie nemaipomenit! Tot felul de păsărele ciripesc primăvăratic la râu. Câinelașii familiali străbat dintr-odată tot parcul alb și alb.
Eurosport (1) tv, nu se presupuie…
*„Fundașul X al gazdelor are probleme cu atacantul Y de pe partea sa, extrem de dezechilibrant.”
* „Clubul din Aston a trimis în teren niște puști, de la echipele de sub 23, sub 19, sub 18 ani… Acum știu să se bucure cel mai bine… Unul nu se bărbierește… Cormoranii i-au tocat mărunt – sunt obosiți, vor dormi neîntorși la noapte.”
* „Să vedem dacă echipa X merge în turul III. Deocamdată este în discursul calificării.”
text & foto, Marin SLUJERU
Sighetul surprins in noi ipostaze hazlii, cu Gradina Morii plină de inspirație, cu Iza pescarilor sau fara ei, cu „ziceri” morosenesti, cu catei și povestioare ce scot zambete, orașul îndrăgit de Marin Slujeru, reapare în miez de iarna, povestit cum numai dansul stie, facandu-ne curioși si grăbiți sa-i citim „glumitele” savurand cu placere ironia si hazul descrise de un bun observator a tot ce misca in natura! Felicitări!
Mulțumesc! Da, există o frumusețe indestructibilă a Sighetului sighetenilor, oricât se luptă împotriva ei…
Ca intotdeauna, un foarte fin observator al starilor, al evenimentelor, in cursivitatea lor neastamparata, prin exprimari directe sau profunde, intr-o extrem de larga interpretare. Fiecare cuvant, propozitie sau paragraf, exprimate prin cuvinte alese, simbolice sau neaose, pe acolo auzite, ar putrea duce la redarea unei cuprinzatoare expuneri, care se si realizeaza in mintea multora care il citesc si-i patrund gandurile.
Sunt cuprinse toate elementele, toate aparitiile din acest spatiu, in redarea prezenta, dintr-un oras din margine de tara, cuprins la confluienta a doua ape, Iza si Tisa, in toata frumusetea lui, dintr-o zi de mijloc de iarna, geroasa. Acesta este vechea si dintotdeauna „Gradina Morii”, a Sighetului, cu Iza aprope, albita sub zapezi si inghetata pe alocuri, cu pescarii cautatori pe maluri si cu Solovanul in spate, cu parcul presarat cu arbusti, printre care doi copii se alearga, voiosi si rumeni la fata, pentru incalzire, ocrotiti si ponderati, cu destule alte persoane, rarefiate de ger si avizari, intr-o relaxare dorita, necesara si gustata cu nesat.
O frumusete de vis, care sub asternutul zapezii acopere totul si ne duce cu gandurilor in alte dati, cand aceste locuri prezentau aceeasi curatenie mereu, in acele alte timpuri si anotimpuri. Mai multele sau putinele persoane aflate pe acolo la acele ceasuri, cu discutii de convenienta sau deliberate, isi traiau gandurile legate de nostalgiile trecutului, cu tarele si frumusetile lor de atunci, cu trairile atat de restrictive si nesigure ale prezentului si cu asteptarile in sperantele viitorului, de mai bine, sub toate aspectele. Vom trai (?) si vom vedea. Doamne ajuta-ne !