Pe drum mergând…

* „La mare me’r’em, …milioane pă zi hotelu’ şi micu’ dejun.” „Ooo! De banii ăştia mai bine mărg la noi la piscină şî mă pun de-a moiu tătă zâua!” (– moroşeni în Baia Mare, la mall) (& G. B.)
* „…Nu ştiu de unde să te iau, dom’nule…” – se adresează o nevastă către un tip în pantaloni scurţi şi ochelari de VIP. „Din Barcelona. Îs bărbatu Ioan’ii Mării lu’…” – răspunde stranierul. (– pe Aleea Pedagogicii) (& I. C.)
*…„Da de unde! Abia ne-am organizat. Unu’ din Dubai, altu’ din Polonia…” Revedere în oraşul anilor de liceu. Parada împlinirilor. Se pun în discuție binefacerile depărtării în realizarea de sine. Cei rămaşi sunt consolaţi: „mă întreb dacă nu voi aţi avut curaj…” Sighetul – „Zidul Curajului”…
* Un tânăr domn, mutat la bloc, întâlneşte în centru un fost vecin de grădină, la vreo 95 de ani. Îl întreabă, gata să-şi exprime compasiunea: “Soţia ce mai face?” “Mulţumesc, bine! Face grădina. Avem solari.”!
* „Aaaa!” – ascuţit. „Eu eram în mintea ta. Te montorizam!” (– copii la joacă)
* „Ceă corhazu’ ai? Zgârciuri?” – îşi ceartă un nene biţoacla, la schimbarea vitezei.
* „Csak peticsálták… Olyan csúnya! Incáb…!” (– gospodine despre asfaltarea unei străzi de departe)
* Tot mai mulţi vârstnici au motorete electrice, silenţioase. Apar şi dispar în viteză, salutând fiece pieton cunoscut, ca într-o trecere în revistă.
* La chioşc, pâinea a sărit cu aproape 1 leu. În plus: „O pungă? Pungi nu avem, numai de 1 leu. Sistemu’!…”
* „!Mândră eşti!” „Păi, orişicât!…” – plusează mândra moroşancă. Ori: “Poţi să ştii!…”
* N-şpe tarabe şi tejghele îşi oferă produsele pe fosta Alee pietonală. Destui clienţi, autohtoni sau nu, le admiră, târguiesc, savurează, în liniştea “Memorialului”. Că doar aici se spânzură harta-n cui… (Apropo: cineva zicea că ar fi corect să se pună o taxă la pironul respectiv, pentru pozarea turiştilor: “Dacă tot ne facem de ciuf, de ce să nu iasă un ban?…”)
* „Daţ’ şi un suc din ăla, ni!… Din ăla verde, …ăla mic, de suus!” „Ăla-i limonadă!!…” (– “Meniul zilei”, căldură mare)
* În sfârşit, am priceput mesajul celebrului scaun de giratoriu din muncipiul sighetean marmaţian: „Hodiniţi la noi!” – Rămâi lemn.
* Daenerys (Khaleesi). Apoi, nimeni pe covorul roşu– scrie pe faţa lor.
* Fără nici un vernisagiu, au mai pus de-o statuă la Sighet, pe Aleea Memorialului: Statua Îngheţăţii. Curje tătă, halb.
* „Ilonka! Vegyünk néhány prune?” (– gospodine în piaţa Sighetului)
* Reluând scrisul de mână zilele trecute, mi-am amintit versul “am mândruţ care şti’ scrie”, dintr-o culegere de folclor de pe la 1900, şi cum visa aceeaşi ţărăncuţă să întreţină odaia conţopistului din Oraş “cu mătură de Anglie”. La tastatură n-aveam cum să-mi amintesc…
* Apare câte un văduv la „Meniul zilei”. Priveşte masa plină de farfurii şi tacâmuri, absolut înstrăinat.
* „…cum o zâs ‘cela: tăt aşe’ oameni suntem, nici mai săraci, nici mai…” (– final de negociere, la piaţă)
* „Recent, am citit în media locală despre o campanie de sterilizare „a câinilor bagabonţi”. Între timp, s-a petrecut corectarea şi, sper, sterilizarea. Ci, eu continui să mă întreb: „LA CE FACULTĂ ÎNVAŢĂ SĂ SCRIUĂ AŞA?”
* O tânără pereche iese din piaţă. Sunt încărcaţi cu roadele toamnei. Când să ajungă la maşină, doamnei i se desface şiretul la bascheţii „Converse” (vulgo „converşi”). „Domnucăă, v-o ieşit ceaplaurile! Mn’i-i să nu vă-mpt’edicaţ’ înt’ele!” – îi atrage atenţia, din spate, o moroşancă. (& M. V.)
* After School program. Clasa „a 0″ intră pentru întâia oară în sala de mese. O linişte deplină, din atâtea inimioare mici… Cum ar intra în biserică sau la expoziţie. Nu trec, însă, nici 5 minute şi pitiicii îşi bălăngăne nerăbdători picioruşele, de pe scaunele înalte… (– nouaşii…)
* „…Spuus… Am pus capu-n pământ şi… Ce să-mi facă?” (– plimbare cu confesoarea)
* Urcând treptele digului, în faţă cu priveliştea, un domn îşi ridică pălăria spre Solovan, spre Iza. Sunt martor! (– La sera)

 

Marin SLUJERU