Poemul de duminică: Anca-Iulia BEIDAC – „alabastru” |VIDEO|

alabastru

o linie verde domoală
surâsul clarobscur al lucidității
amintiri dezinfectate
aproape
plutesc

la sfârșitul zilei aș vrea să fi venit Dumnezeu
să-mi spună uite asta-i parola pentru nivelul următor
poți trece

acum
                                                                   (din volumul „Amare”)

 

Foto & Video: Ion Mariș

* * *

Anca-Iulia BEIDAC (n. 18. 06. 1975) locuiește în Timișoara și este de profesie avocat. Începând cu anul 2000, publică poezie în reviste precum Arca, Contemporanul, Feed Back ș.a.

A debutat în 2019 cu volumele de poezie: pink porn guerrilla și 18- barely legal, ambele apărute la editura Grinta. Este prezentă în mai multe antologii, volume colective de poezie, proză scurtă și eseuri.

În anul 2025 i-a apărut volumul Amare la Editura Junimea, premiat la Festivalul Internațional de Poezie din anul 2025.