Poemul de duminică: Antonia Luiza DUBOVICI

Aceste urme calde ce sângerează din trupuri firave și cărți

când realitatea este despre monștri
din carne vie
și rabbit holes —
o fiară ce umblă cu mască de om
să devoreze în plină zi.
Când frica însăși este o fotografie necenzurată
cu o fetiță ce i s-au legat
mânuțele cu bandă adezivă și
privește îngrozită spre cealaltă lentilă
neconsolată a umanității în care
plâng toate mamele. O privire ce
bântuie și rupe în bucăți respirația
fiecărei zile.

Cum totul se leagă înfricoșător
ca o formă rară de cancer cu o mie de fețe
îmbătrânite ce răspândește în lume
incognito
pielea goală și putrezită a urâciunii.

Despre încăperi de nisip ce pot înghiți
tăceri la rând cea mai cruntă durere
dintre cele mai inimaginabile cu putință.
Și nu ai cum să mai închizi ochii fără să mai fi același
(să dormi, să mergi la serviciu) să încerci să uiți
ca să rămâi totuși funcțional într-o societate ce a murit.

Dumnezeu nu doarme!
liniștea Lui înseamnă o răzbunare lentă
în cuibul cu monștri.

Când poezia poate fi o formă de justiție
pentru cei mai mici dintre oameni. Fii și fiice
ale căror nume nu
au fost rostite niciodată. Șterși în sertare
șterși de justiția patetică a umanității.

Dumnezeu este omenirea ce curăță
moartea ce apasă cu greutate
în rănile celor mai mici și vulnerabili
dintre noi.

Copilașul ce nu poate decât să își imagineze
îmbrățisarea bună de mamă
atunci când închide ochii
pentru totdeauna.

++++++++++++++++++++++++++++

#WE DEMAND JUSTICE for all the victims (known and unknown) of the Epstein files and all the pedophile rings around the world!

Antonia Luiza DUBOVICI

Foto: stânga – Abodabod (Pinterest), dreapta – Laura Makabresku