POESIS – Semnalare de Carte: MILENA PRUNĂ

Vă propun spre lectură câteva poezii ale doamnei Milena PRUNĂ (născută Surdu), din vol. „Menajera lui Dumnezeu”, Editura „Cărți Tango”, Popești – Leordeni, 2022. Cartea va avea lansarea în 14 August 2022, la Bârsana, alături de vernisarea expoziției de grafică a fiului dânsei, Mihai Prună.

Marin Slujeru

* * *

56.

O jumătate de aripă să văd
și știu că a fost cândva un zbor perfect.
O singură petală să-mi iasă în cale
și-n mintea mea se răsfață deja floarea dintâi.
O picătură de ploaie să-mi cadă pe obraz
și întregul râu și pietrele rotunde ale Izei îmi ating tălpile.
Dar mângâierea ta…
Nu.
Gândul mângâierii tale e destul.

59.
Te-am văzut căzut pe gânduri ieri.
Aveai în ochi o lumină aparte
și clipeai în ritmul respirației tale.
Corpul îți exista făra tine, în treaba lui.
Ceva din trecutul tău era mai viu
și mai aievea decât prezentul cu mine.
Aș fi plecat liniștită mai departe,
dar ai zâmbit
cum nu te-am mai văzut până atunci.
Stai!
Vreau să mor înaintea ta,
să poți să zâmbești la fel și despre mine.

64.
Sunt îndrăgostită, dar nu de tine,
pentru că viața ta nu e gata încă
și nu te pot cunoaște pe deplin.
Chiar acum
sunt îndrăgostită doar de felul în care te-a crescut mama ta,
de ochii ce seamănă cu ai tatălui tău
și de poeziile pe care le citești uneori.
E semn bun că îți plimbi câinele
și te joci cu el altfel decât te-au învățat părinții tăi.
Că preferi portocaliul dintre toate culorile,
dar nu ții neaparat să-mi arăți.
Și că, fără cuvinte,
îți faci o cruce peste trup
înainte de a merge la culcare.
Aseară ai făcut același semn peste fața mea
crezând că dorm.
Știi, s-ar putea să te iubesc în cele din urmă.
La sfârșit.

Milena Prună