Actualitate Cultură

PoetikS… 8 Martie – Antonia Luiza DUBOVICI

image_printPrinteaza

Sufletul meu nu mai încape în mine

demult a fost o împărăție a iubirii
trupurile se zideau
înlăuntrul trupurilor
și-n fiecare dintre noi strălucea un miez de pasăre

oamenii se iubeau până la sfârșit

un lucru știu sigur
că întotdeauna inimile desăvârșesc dragostea

tu încă nu mă atingi
și sângele meu transpiră în cerul gurii
devine alb-cenușiu ca o zăpadă ce topește urmele lăsate înainte să se întunece

pruncul ce crește în femeie din oasele ei
îi citește în taină fiecare psalm rămas veșnic nescris pe masa de lucru

lacrimile mamei seamănă cu ceva dulce

dacă cumva adormi să poți visa îngeri căci ei trăiesc așa de aproape de singurătatea noastră
o sărută când nu-i vedem
și durerea se desface de pulpa întunericului

of, eu nu știu să scriu, cuvintele mele îmi mor înainte să le pot rosti

ascunse într-un colț prăfuit de carte
ca în cel mai bun rai inventat vreodată de ochiul unui poet.

***

Fire de zăpadă se topesc toate-n părul tău

cu frumusețe dumnezeiască
unde se nasc rănile
și pielea se prăfuiește în lumina fiecărui rid
m-ai întrebat cum arată o femeie frumoasă
iar eu ți-am pictat o oglindă în care iubirea își deschidea câte o ușă secretă către toate lumile secrete

o femeie este un drum pe care mergi până la capăt să îți găsești odihnă

mă recunosc în mângâierea ta ca o brândușă cu o mie de mâini îmbibate-n sânge

cerul îți poartă umerii neînțeleși
să-și verse iertare precum pământul își mușcă din moarte iar apoi plânge

cumva totul îndrăznește
să strălucească când ochii tăi dorm

am visat o primăvară ce avea numele tău

și toate miresele aveau trup invizibil.

***

Am desenat o inimioară în calendarul Sfântului Iuda

Vine într-o zi copilul la mine și îmi spune că Dumnezeu nu locuiește departe iar dacă ar avea o casă ar fi dincolo de pădure, unde cineva mereu lasă lumina să ardă ca într-un vis iar
păsările nu dorm niciodată.

(noaptea este doar un început de inimă

cǎ peștii desenați știu să înoate dacă-i arunci în râu

mami, nu-i așa cǎ totul este cu putință celor ce cred?
copacii săvârșesc milioane kilometri până să ajungă în rai
și ce dacă murim
oricum nu se întâmplă nimic
căci sufletul nostru e ca un soare ce perforează restul stelelor

trăiești mai departe căci așa cum ne atingem tâmplele atunci când visăm
dragostea din trupurile noastre se face caldă și apoi se aprinde
inevitabil

De câte ori privesc în ochii Ofeliei mâinile mele refuză să mai îmbătrânească.

Antonia Luiza DUBOVICI
(SUA)

Sursă foto: Pinterest

oferta-wise

Adaugă comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

oferta-wise