Sufletul meu nu mai încape în mine
demult a fost o împărăție a iubirii
trupurile se zideau
înlăuntrul trupurilor
și-n fiecare dintre noi strălucea un miez de pasăre
oamenii se iubeau până la sfârșit
un lucru știu sigur
că întotdeauna inimile desăvârșesc dragostea
tu încă nu mă atingi
și sângele meu transpiră în cerul gurii
devine alb-cenușiu ca o zăpadă ce topește urmele lăsate înainte să se întunece
pruncul ce crește în femeie din oasele ei
îi citește în taină fiecare psalm rămas veșnic nescris pe masa de lucru
lacrimile mamei seamănă cu ceva dulce
dacă cumva adormi să poți visa îngeri căci ei trăiesc așa de aproape de singurătatea noastră
o sărută când nu-i vedem
și durerea se desface de pulpa întunericului
of, eu nu știu să scriu, cuvintele mele îmi mor înainte să le pot rosti
ascunse într-un colț prăfuit de carte
ca în cel mai bun rai inventat vreodată de ochiul unui poet.
***
Fire de zăpadă se topesc toate-n părul tău
cu frumusețe dumnezeiască
unde se nasc rănile
și pielea se prăfuiește în lumina fiecărui rid
m-ai întrebat cum arată o femeie frumoasă
iar eu ți-am pictat o oglindă în care iubirea își deschidea câte o ușă secretă către toate lumile secrete
o femeie este un drum pe care mergi până la capăt să îți găsești odihnă
mă recunosc în mângâierea ta ca o brândușă cu o mie de mâini îmbibate-n sânge
cerul îți poartă umerii neînțeleși
să-și verse iertare precum pământul își mușcă din moarte iar apoi plânge
cumva totul îndrăznește
să strălucească când ochii tăi dorm
am visat o primăvară ce avea numele tău
și toate miresele aveau trup invizibil.
***
Am desenat o inimioară în calendarul Sfântului Iuda
Vine într-o zi copilul la mine și îmi spune că Dumnezeu nu locuiește departe iar dacă ar avea o casă ar fi dincolo de pădure, unde cineva mereu lasă lumina să ardă ca într-un vis iar
păsările nu dorm niciodată.
(noaptea este doar un început de inimă
cǎ peștii desenați știu să înoate dacă-i arunci în râu
mami, nu-i așa cǎ totul este cu putință celor ce cred?
copacii săvârșesc milioane kilometri până să ajungă în rai
și ce dacă murim
oricum nu se întâmplă nimic
căci sufletul nostru e ca un soare ce perforează restul stelelor
trăiești mai departe căci așa cum ne atingem tâmplele atunci când visăm
dragostea din trupurile noastre se face caldă și apoi se aprinde
inevitabil
De câte ori privesc în ochii Ofeliei mâinile mele refuză să mai îmbătrânească.
Antonia Luiza DUBOVICI
(SUA)
Sursă foto: Pinterest
Adaugă comentariu