PoetikS – Ana-Maria Pop

Ana-Maria Pop

*****
Scriu cu lacrimi de sânge,
O ultimă scrisoare spre nemurire.
Am fost târâtă spre porțile iadului,
De unde te vedeam pe tine.
Mă îndrăgostisem pe loc,
de căldura,
suferința,
și focul din privire;
Vedeam dincolo de toate!
Și totuși simțeam durerea
fiecărui om
care hotărâse să îți treacă pragul!

*****

Mi-aș fi dorit o viață cu tine!
Pe un drum anevoios
dar măcar te țineam de mână.
Într-o lume plină de oameni
care văd totul în roz,
noi vedeam negru!
Ne bucuram de întuneric!
De ce?
Pentru că mereu în acel întuneric
ne străluceau visele precum stelele.
Un cer înstelat de speranțe, dorințe
arzătoare, spre un viitor împreună.
Apoi a apărut luna!
Iar tu ai început să iubești lumina ei
și ușor, ușor, stelele au fost acoperite de un nor…
tu ai plecat spre lună!
Iar eu,
eu am rămas pitită într-un colț!

Ana-Maria POP
clasa a XII-a F, CNDV

sursă foto: pinterest