PoetikS – Anastasia Herbil

Beznă

degetele tale
îmi gâdilă oasele
și se rătăcesc
în părul meu desprins

e beznă
dar inima mea
nu se mai simte singură
se cuibărește lângă a ta

ploaia nu ajunge până la noi
e cald în sufletul tău
aș rămâne aici
o eternitate
iar tu poți să-mi imprimi pe buze
un vis fără sfârșit

bezna va rămâne afară
în sufletul tău
e soare

Întru necunoscut

frigul mă înghite
ca pe o cireașă fără sâmbure

cădere neîntreruptă
ploaia îmi crește sub piele
prea rece
atât de udă

genunchi juliți
pe o potecă albastră
și stropi de roșu
pe pietre moarte

negura mă împresoară
rătăcirea își emană vocea
călăuzind pași mărunți
spre mormânt

vulgare și pătate de ură
dansează șoapte în întuneric
dar niciuna nu seamănă cu vocea ta

Neștiut

de ce nu-mi poate ști
nici măcar frunza
greul sufletului
și fiorul?

de ce nu-mi poate ști
nici măcar firul ierbii
dorul amorțitor
și amarul de pe cerul gurii?

de ce nu poate ști
nicio stea și nicio constelație
furtuna pe care o port deasupra-mi?
cum nu-mi poate ști
nici măcar soarele ori luna
cântecul sacadat de inimă
așa nici tu
n-ar trebui să știi
copacul meu

însă tu tot m-ai deslușit

Anastasia Herbil

Foto : Anastasia Herbil