PoetikS: Ionița NĂNEȘTEAN

Cuvintele

Îți lipsesc se odihnesc le cauți s-au pierdut
Dintr-o dată erup ca un vulcan înflăcărat
Lava curgând lasă urme împletește o pânză de păianjen într-o noapte
Le găsești agățate una de alta încoronate formând un basm

Privind încerc să deslușesc formele stranii întorc capul
Vreau să aud să înțeleg sa fac abstracție să visez le ocolesc
Imposibil povestea se ivește se trezește învie se scrie dorind-o nebunește
O voce repetă fără oprire în taină născocirea nemaiauzită

Rând pe rând se îngrămădesc se amestecă nu se mai înțeleg
Cer una vor alta un haos se înscrie în palimpsest
Trebuie să le opresc n-am de ales să le ignor vreau să dorm
Să respir să mă odihnesc

Liniștea se așează nimic nu mai conteaza pe muzică se unduiesc
Cuvintele în straturi de nori aurii deschise unele lângă altele te pândesc
La orizont schimbându-și culorile în ritmul dansului
Povestea se prelungește pe marginea pânzei neoprindu-se încremenesc

Pământul cerul gândul cuvântul sunt una începutul
Formând într-un târziu mitul
Dăinuind în timp pe un raft uitat plin de praful semnelor
Prețuit de cei însetați.

Manuscrisul

Sufletul cunoaște cel mai bine orice poem ceresc
Înscris și decis de la începutul lumii
Nu îl asculți devin spini fără număr
crestează ființa plăpândă fără să te anunțe
Făptura fără suflet și vlagă se plimbă în pădurea cu tei
Mirosul o îmbată, uită durerea

Înaintează încearcă să deslușească ce vede în zare degeaba
Speră visează dorește ca spinii să dispară poate altădată
Obstacolele se înmulțesc în față bolovanii apar pe nepusă masă se înalță
Ramuri cresc în secunde
Valuri de frunze mișcătoare se ivesc în față și-oriunde
Pădurea nu se mai termină e tot mai lungă

Ziduri de cetate apar dintr-o dată în față fără să anunțe
Voci se aud murmurând înăuntru fără înțeles deslușesc
Porțile cetății se deschid, timpul se oprește cei dinăuntru vorbesc
O limbă neștiută

Mulțime necunoscută de ochii făpturii, sufletul deosebește tot ce-i înăuntru
Nu știe nu poate numi ce simte începe sa murmure aceeași limbă necunoscută
Spinii devin mângâieri calde nu se preface se reface
Poemul ceresc își reia cursul hotărât din timpurile din urmă
În manuscris nu poți fugi nici ascunde tot ce crezi proscris
Se va înfăptui scris cu litere veșnice este prezis.

Ispita

Ispita începe unde dorința înmugurește se clădește
Dorință după dorință te îngropi în neajunsuri lipsuri și neștiință
Vocea neprietenească devine prietenească și dulce într-o clipă
Atrage în întuneric pe oricine se ascunde așteaptă momentul
Pândește vânează ca un maestru cu experiență
Nici nu ști când și unde
Atunci când îți pierzi cumpătul

Noaptea dormind o auzi sâsâind în ureche o reptilă rece
Te trezește te întrebi oare ce a fost nu vezi nimic fiori te trec
Adormi din nou nu îți fie frică îți repeți fără oprire
Aura îți este scut de apărare invizibilă divină îți e dezvelită
Ispita nu poate trece de ea fără acceptare încearcă ai puterea

Spală-te de dorință după dorință și neștiință
Adunată din moși strămoși crezând că e un cadou
Atrage numai ispită după ispită scump socotită nechibzuită
Plătești cu părți din suflet bucăți din urmașii ce se nasc
Născând din nou cu și mai multe întrebări

Hrănește-ți corpul cu mâncare vie în culori calde și poezie
Cu soare stele flori și tot ceea ce învie
Sclipirea sufletului ce e în tine se aprinde din veșnicie
Alfabet pentru noi începuturi sau alte plecări.

Ionița Năneștean
(Canada)