PoetikS – Mădălina Rednic

PALATUL INIMII

Pline de versuri, foile aruncate,
Pătate cu amintiri hainele sfâșiate,
Resturi de sentimente pe mesele răsturnate
Și lacrimi de sânge prin cioburi de cristal.

Totu-i răscolit, grăbit, zdrobit:
În inima palatului stă un rege răvășit.
Și totu-n jurul lui dispare,
Rugină și praf peste lucruri de valoare.

Dar ce poate să facă, el de-acuma știe…
Cunoaște palatul, sufletul, inima, prinse toate-n robie.
Trase perdelele, ca nimeni să nu vadă,
Iar lumina soarelui începea să se piardă.

Ș-acum e întuneric, frig și pustiu
Dar îi place singurătatea, liniștea de sicriu.
Și-nchise ușile toate cu zăvorul
Ca nimeni să nu-i vadă chipul sau să-i simtă dorul.

Nimeni nu știe, nu cunoaște, nu vede,
Nu-și închipuie dezastrul din spatele ușilor – embleme.
Toți trec și admiră marmura sculptată, strălucirea, exteriorul răvășitor.
Pe când în interior, rând pe rând, visele mor.

Putea-vor oare, vreodată, trecătorii
Să cunoască palatul admirat ce-atinge norii,
Să sfâșie întunericul, să cuprindă adâncimea
Și să umple golul cu lumina?

Mădălina Rednic
clasa a IX-a F, C. N. „Dragoș Vodă”