Am copilărit cu „Întoarcerea lui ARPAGIC”, fiind poate una dintre cărțile mele de suflet de pe atunci. Îmi aduc aminte perfect: banca a patra de la perete, scaunul acela țeapăn și penarul meu roz cu floricele – Ana Blandiana era chiar și atunci, o parte din mine. Prin clasa a III-a publicasem pentru prima oară o poezie. Nu era cea mai strălucită, însă pentru mine a fost ca o oază de interes, înspre a-mi descoperi înclinația pentru lectură. Miza mea era să ajung unul dintre acei poeți consacrați, nu pentru ceea ce scriau, ci pentru ceea ce transmiteau cu ardoare copiilor – și ca un mic fitil, dorința mea cea mai mare era să o cunosc pe Ana Blandiana. Și am cunoscut-o.
Miercuri, 24 mai 2023, Ana Blandiana a fost invitată la Cercul Pedagogic al profesorilor de limba și literatura română în cadrul căruia a susținut un workshop cu tema Cum le descoperim elevilor bucuria lecturii?, vorbindu-ne atât nouă, elevilor, cât și profesorilor despre rolul pe care poezia îl aduce în viața noastră, despre cum mulți aleg să îi blocheze pe copii cu întrebarea aia absurdă: „Ce a dorit autorul să transmită prin intermediul versurilor de mai sus?”. Mintea omului este ca un computer. Fiecare dintre noi găsește acel ceva într-un vers cu care alege să rezoneze – și de cele mai multe ori, rezonăm diferit. Când era doar un copil, s-a găsit fascinată de o tânără refugiată din Basarabia, ce avea să îi devină profesor de limba română. La începutul fiecărei ore, aceasta le citea câte o poezie. „A avut un impact puternic asupra noastră”.
În interiorul meu se zbuciuma o puternică emoție, căci știam că, dacă până atunci o cunoscusem pe Ana Blandiana prin ochii unei scrieri, acum aveam să o cunosc întru totul. „Nu am venit să țin o conferință pe această temă. Am venit să stăm de vorbă”.
M.O.: În cadrul acestui eveniment, cu și despre importanța lecturii, ne-ați putea spune care este cartea dumneavoastră „de suflet”?
Ana Blandiana (A.B.): Nu există așa ceva în viața unui intelectual adevărat. Există însă o vorbă celebră care spune: „Ferește-te de omul unei singure cărți”, pentru că cel care a putut să se fixeze astfel, este cu siguranță un exagerat, un fanatic. Aș putea însă să vă spun o carte care a fost foarte importantă pentru mine la sfârșitul copilăriei, începutul adolescenței: „Robinson Crusoe” de Daniel Defoe – o carte care m-a obsedat prin capacitatea eroului de a trăi în afara lumii civilizate, în afara societății. Un erou pe care, vacanțe întregi am încercat să îl imit, făcându-mi haine din frunze și încercând să mânânc numai ce găseam în grădină.
M.O.: Dacă ați fi dascăl, cum le-ați face cunoștință copiilor cu poezia?
A.B.: Aș încerca să apropii la propriu adolescenții și copiii de poezie, neîncercând să mă interpun între ea și ei, neîncercând să le explic ce vrea să spună poetul în poezie – ci punându-i să o învețe pe de rost, să o repete, să o asculte, să se pătrundă de farmecul și misterul ei. Nimeni nu poate spune ce e poezia mai bine decât poezia însăși, iar ea nu se desfășoară în împărăția logicii, deci nu poate fi explicată. Ea trebuie doar acceptată ca un dar, ca un fenomen al naturii.
M.O.: Citisem acum ceva vreme poezia „De dragoste” și mi-a atras atenția versul „pune-ți gura peste gura mea, inspiră țipătul care-l inspir”. De ce credeți că majoritatea poeților tind să folosească tema iubirii în scrierile lor?
A.B.: Pentru că iubirea este esența vieții și a universului. De la planetele care se atrag unele pe altele, la oamenii care se iubesc unii pe alții, legea atracției universale stăpânește totul, coagulează totul și salvează totul. „Iubește și fă ce vrei” spunea Sfântul Augustin.
M.O.: Unde credeți că se îndreaptă poezia contemporană în acest moment?
A.B.: Pentru că de vreo două veacuri încoace poezia nu mai spune, ci sugerează, ea are tendința să rostească cât mai puțin, ca să sugereze cât mai mult și îndrăznește chiar să viseze că ar putea sugera totul – dacă nu ar mai spune nimic. Este bineînțeles un vis absurd, dar o consecință a excesului de vorbe din secolele trecute și a neîncrederii în ele pe care a generat-o. Pentru că poezia nu este făcută din fraze, ci din liniștea dintre cuvinte.
M.O.: Sunt mulți tineri pasionați de poezie care vă îndrăgesc din penumbră. Aveți vreun sfat pentru micii scriitori?
A.B.: Să citească, să citească poezie de pe toate continentele și din toate epocile, să iubească tot ce poate fi iubit pe această lume și să se lase pătrunși de sensul și de frumusețea lumii – și mai ales, să încerce sa fie buni, pentru că un om rău nu poate fi un poet bun.
Am crescut? Suntem oameni maturi?
Câte mii de nuanțe putrezesc o culoare…”
Am crescut? – Ana Blandiana
Mira ORZA
Clasa a IX-a E
redactor al Revistei AxA
revista C. N. „Dragoș-Vodă”
Doamna Ana Blandiana, presedintele Academiei Civice si renumit scriitor, cu multime de carti publicate si traduse pe toate continentele, a acceptat Invitatia profesorilor de limba si literatura romana de a participa la Cercul Pedagogic, la care se dezbatea Tema : „Cum le decoperim elevilor bucuria lecturii”. Au participat si elevi .
Interviul s-a desfasutat cu interventia elevei Mira ORZA din clasa a IX-a E, redactor al revistei AxA de la C. N. „Dragos Voda”.
De la inceput, doamna Ana Blandiana a precizat : „Nu am venit sa tin o conferinta pe aceasta tema. Am venit sa stam de vorba” ! A mai afirmat in continuare ca elevii trebuie sa iubesca lecura, poezia, pe care trebuie sa o citeasca pana la memorare, sa o repete, sa o asculte, sa se patrunda de farmecul si misterul ei. Pentru ca poezia nu este facuta din fraze, ci din linistea dintre cuvinte ! Nimeni nu poate spune ce e poezia mai bine decat poezia insasi. Cititorul trebuie sa iubeasca poezia : „Iubeste si fa ce vrei” (Sfantul Augustin), „pentru ca un om rau nu poate fi un poet bun” !.
Am intervenit cu cateva exprimari despre aceasta frumoasa tema, dar vreau sa mai adaug ceva personal. De cate ori aud sau vad relatari despre doamna Ana Balandiana, sunt cuprins de un profund respect si deosebita consideratie. Dumneaei provine dintr-o familie persecutata mult de regimul de dictatura, tatal fiind preot, a indurat detentia si prigoana comunista, scriitoarea insasi fiind din tinerete urmarita si cu multa straduinta a reusit sa-si exprime deosebitul talent de prozator si poetic, creind valoroasa opera pe care ii dorim sa o mai dezvolte mult timp pe mai departe.
Imediat dupa „Revolutie” s-a zbatut alaturi de fostii detunuti politici care s-au eliberat, i-a apreciat si i-a prezentat lumii ca o forta ce a determinat acele „rasturnari” in 1989, platita cu atatea vieti.Toti impreuna au reusit sa se coaguleze si organizeze pentru aceeasi lupta, cu rezultatele care se cunosc. In acelas scop, doamna Ana Blandiana a reusit in cativa ani sa proiecteze, sa organizeze si sa realizeze renumitut Memorial de la Sighet, alaturi de regretatul sot Romulus Rusan, mai ales cu sprijinul Consiliului Europei, sub al carei evidenta se afla. S-a dezafectat un imobil, o fosta inchisoare de drept comun in paragina si a fost sfintit ca inchisoare politica, inaugurata de „grupul de elevi Vsovan” si unde apoi a fost ucisa elita politica, administrativa si spirituala a tarii, sub administratia calaului Ciolpan. Acest sacru obiectiv este lacrima atat de imensa a detentiei police romanesti.
Aceste inalte valori nationale ucise de calai si ascunse noatea in cimitirul saracilor, se afla acuma intr-un loc cu mult respect organizat in interiorul conturului Romaniei, vegheati de o clopotnita inalta, de unde clopotul sau vesteste rugaciunile in momentele de omagiu.