Povestea unui parc… (autor, Mariana Ona)

Știați că, în limba dacă „Iza” semnifică „locul de unde răsare soarele”? Dacă nu toată lumea știe acest lucru, cu siguranță că toată lumea știe că Sighetu-Marmației este acel loc minunat aflat pe o insulă de pământ străjuită ca de zidurile unei cetăți, de cele trei ape care îl îmbrățișează cu frumusețe și cu dragoste, Iza, Tisa și Ronișoara. Dacă Ronișoara este prea mică pentru a fi băgată în seamă, iar Tisa stă hotar între noi și frații noștri de peste apă, Iza a fost și este parte a vieții noastre cotidiene. Cine nu s-a scăldat vara în apele ei și cine nu s-a dat cu săniuța iarna, pe mal? Cine nu s-a plimbat pe diguri – acolo unde există – și nu a simțit parfumul castanilor, al iasomiei, al ierbii și al pământului reavăn? Câți dintre noi nu ne-am plimbat pe malul apei, purtând în suflet prima iubire și am simțit căldura primului sărut? Iza este prietena, confidenta, frumusețea noastră. Ea și Solovanul se pot constitui în eroii unei legende ce spune că un voievod era îndrăgostit de o domniță și care nu a ajuns să își împlinească iubirea pentru că a fost ucis în luptă și s-a transformat într-o stâncă mare pe care, încet-încet au crescut ierburi și copaci, iar domnița a plâns și a tot plâns până când lacrimile sale s-au transformat în râu. Astfel, ei au rămas împreună pentru totdeauna.

Povestea mea nu ar avea „un rost” dacă nu mi-ar veni în minte cântecul lui Ștefan Petreuș, în care el spune „Pe Iza, pe lângă apă/Toate crengile s-apleacă/ Nu s-apleacă de vremi grele/S-apleacă de dor și jele”. Ce îmi spun aceste cuvinte? Multe, chiar foarte multe! De exemplu, ați mai văzut dumneavoastră undeva, în lumea asta mare, un popor care să fie înzestrat cu toate frumusețile și bogățiile de pe pământ, dar care să nu știe să le protejeze și să le îngrijească pentru a se bucura de ele? Ați mai văzut undeva, guvernanți, autorități locale care să lupte împotriva celor care i-au ales? Când spun asta, mă refer acum, concret la Parcul dendrologic, sau – mă rog – ceea ce ar trebui să fie parc dendrologic, de pe malul Izei. Este o frumusețe de parc, acum că au crescut nucii și nu numai că dau umbră și răcoare vara, dar sunt și pavăză împotriva inundațiilor, fiind știut că nucii au rădăcini adânc înfipte în pământ. Toamna sunt plini de rod, dar se bucură de roadele lor doar țiganii care vin în hoarde și îi vandalizează. Parcul nu este îngrijit. Dimpotrivă! Toți locuitorii de pe străzile Balc Vodă, Arieșului și Xenopol, care și-au modernizat casele, au aruncat moloz, mizerii, gunoaiele din curțile lor, în parcul dendrologic, acum fiind o adevărată aventură traversarea lui. Nimeni nu-și revendică proprietatea asupra lui! Nici Primăria, nici Ocolul Silvic! Este un parc al nimănui, care, însă, aduce foloase țiganilor. Nimeni nu cosește iarba și mă mir că nu sunt șerpi, fiind în apropierea apei. Nimeni nu îl îngrijește, doar în preajma alegerilor, în campaniile electorale, cei care se vor în fruntea orașului vin să culeagă gunoaiele în saci menajeri și apoi se fotografiază cu „trofeele” pentru a arăta lumii ce harnici sunt! Și apoi, vidul! Nu-i mai vezi, nu-i mai găsești de ocupați ce sunt în a-și umple buzunarele!

Dar noi, noi ce facem cu frumusețea de parc aflat sub molozuri și gunoaie? Și când mă gândesc că, în orice țară de dincolo de granițele României, fiecare firicel de iarbă, fiecare copăcel e îngrijit, udat, iubit! LA NOI DE CE NU SE POATE?! Suntem un neam de puturoși, jegoși, imbecili și nepăstori? Cine poate să-și facă ordine în curte și să-și arunce gunoaiele în spațiul public? ȘI UNDE ESTE POLIȚIA ECOLOGICĂ cu tot cu angajații săi pe care îi văd plimbându-se în mașini noi-nouțe? Plimbându-se, că treabă nu fac! Nu se dau amenzi, nimeni nu este luat la întrebări! Stăm și privim și trecem mai departe că doar nu este proprietate personală. NU. Este AL TUTUROR. Și dacă este al tuturor, trebuie să îl îngrijim dacă ne considerăm civilizați. Dacă tot îi copiem pe occidentali să-i copiem și cu a avea grijă de ceea ce ne înconjoară.

Parcul dendrologic așteaptă să fie salvat dintre gunoaie! Să vedem, cine mă aude? Cine mă ascultă și îmi dă atenție? Și să mai vedem, cine va face ceva? Sau poate îi așteptăm pe americani să vină cu tancurile! Mai știi, soro?

Autor, Mariana Ona