Actualitate Cultură

Povești de pe laiță

image_printPrinteaza

Un proiect cultural are laița din Maramureș ca personaj principal. Demarat în 2020 de Asociația Culori Unite, proiectul „LAVIȚA – BANCA AMBASADOARE A MARAMUREȘULUI” a adunat, de-a lungul unui an, câteva organizații și instituții partenere, dornice să se implice în activitatea de cercetare a acestei piese de mobilier țărănesc. De curând, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș s-a alăturat proiectului.

Pe vremuri, în casa țărănească din Maramureș, mobilierul era făcut numai din lemn și doar de meșterii satului. Printre piesele de mobilier, mult mai puțin diverse decât în zilele noastre, dar neîndoielnic mai trainice, LAVIȚA (sau laița, cum îi zic localnicii) avea locul ei cu greutate. Pe ce să stea oamenii, dacă nu pe laviță? că doar nu erau atâtea scaune cum sunt azi, de fotolii ce să mai vorbim… Ba mai mult, pentru unii slujea și la dormit, căci nici paturi nu erau atâtea.

Care era rolul laiței maramureșene de demult? Cine o făcea? Unde se așeza? Și ce loc ocupă ea în godpodăria de azi (căci har Domnului, nu s-au aruncat toate pe foc)? Cum ar putea fi încă pusă în valoare? Sunt întrebări la care urmărește să se răspundă prin proiectul „LAVIȚA – BANCA AMBASADOARE A MARAMUREȘULUI”, demarat la începutul anului 2020 de către Asociația Culori Unite, în parteneriat cu Editura Saga și Rosfera.

Susținut, inițial, de Municipiul Baia Mare, proiectului i s-au alăturat, cu timpul și alte instituții preocupate de zestrea maramureșeană. Așa se face că și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș a devenit unul dintre partenerii proiectului.
Ce se urmărește prin acest acord de parteneriat? Promovarea valorilor patrimoniului cultural al Maramureșului, creșterea conștientizării locuitorilor din Maramureș privind valorile culturale ale zonei și, nu în ultimul rând, interconectarea celor care activează în domenii ale industriilor creative în Maramureș, în speranța că generațiile actuale de creativi vor găsi inspirație în creativitatea maramureșenilor de altădată.

Lavița maramureșeană este o lume încărcată de simboluri încrestate în lemn, de povești, amintiri și pățanii. O piesă de mobilier aparent banală are un trecut și implicit, multe de istorisit. Proiectul „LAVIȚA – banca-ambasadoare a Maramureșului” dorește și să realizeze o colecție de asemenea istorisiri, un clasor cu amintiri de pe laiță. Aveți asemenea amintiri? De la vreo șezătoare, o sărbătoare sau dintr-o zi oarecare? Ați spus povești pe laiță? De-abia așteptăm să ni le spuneți și nouă.

Așteptăm amintiri și fotografii într-un mesaj privat trimis pe pagina www.facebook.com/banca.maramureseana sau www.facebook.com/culturatraditionala.

CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș
Text: Rada Pavel

Foto: Miya Kosei

oferta-wise

3 Comentarii

Click aici pentru a comenta

Lasă un răspuns la CJCPCT Liviu Borlan Maramures Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Lavita („laita”) este unul dintre cel mai vechi mobiliere din casele maramuresene, alaturi de mese. Au aparut apoi scaunele, lazi, forme simple de dulapuri s.a. Aceste se confectionau simplu, aproape de gospodarul fiecarei case. Cu timpul au aparut persoane mai pricepute, care au devenit „tamplari” locali, cu mijloace rudimentare in folosinta, pentru confectionarea unora dintre ele, mai „aratoase”. Dupa acest mobilier simplu, primul semn spre modernizare a fost „podirea” caselor, pentru ca , pana tarziu, pe jos era pamant in amestec cu argila, bine batucit, tare si lustruit, Aceste „josuri” s-au acoperit cu scandura „jiluita” de brad, bine inchegata („parchetul” initial). Casele aveau de obicei 2 camere incapatoare, separare printr-un hol mare („tinda”). S-au conceput si construit apoi locuinte mai mari, cu mai multe camere, in care, cu timpul, a aparut si mobilierul „modern”, confectionat local sau cumparat, in diferite variante. S-a renuntat si la „rudele” dintr-o camera, care erau niste drugi de brad mai robusti si mai lungi, asezati sub tavan, incarcati ci cerge frumoase, alese si alte lucruri casnice, bogatia casei. S-au pastrat totusi, macar intr-o camera, „talgerele” frumoase, valoroase, de care erau agatate „stergari” (prosoape lungi) frumoase, cu tesatura artistica la capete si „ciucuri” si cu cateva icoane bine alese.
    Dar si lavita a evoluat, devenind „laicer”, o forma mai eleganta, destul de lunga, la capetele careia se puneau „manere”, asemanator cu cele de la fotolii, care aveau si un „spatar”, format din cateva sipci puse de-a lungul lui, „razimatoare”, cea superioara avand deasupra si o sculptura frumoasa. Acestea erau slefuite si lacuite.
    Mai tarziu, unele dintre acestea au fost inlocuite cu „ladoaie”, care erau corpuri inchise peste tot, de regula cu 2 usi si 2 compartimente, in care se puneau diferite lucruri (haine de pat si altele) Pe acestea, daca se punea o patura mai ingusta, anume facuta, se putea dormi sanatos, „spartan”, mai mult ca pe nu stiu ce saltea, care-ti deformeaza in diferite forme coloana, corpul.
    De regula acestea se asezau intre 2 paturi si in fata lor se afla o masa mai lunga, pentru care foloseau drept „scaune”, pentru invitati, discuitii, ori servirea mesei. Pentru mai multe persoane, se adaugau scaune sau lavite de mai mici dimensiuni.
    Mai erau si alte scopuri in care se foloseau aceste lavite simple, pe langa cela aratate, casnice. In foarte multe case se organizau iarna sezatori, unde veneau in jur de 10 fete si cateva neveste mai tinere si torceau acolo 6-7 ore. Iarna, ziua este scurta si-si contunua activitatile cu astefel de munci, strict necesare intr-o gospodarie. Toata costumatia din acele vremi, era confectionata in case: gatii (Indispensabili), camasi, cioareci (pantaloni de iarna), sumane, jersee, fulare („fatioane”), caciuli s.a. Pentru acestea se foloseau fire de canepa, de in, de lana, cusaturi, fire care se obtineau prin „toarcerea” lor din „caierele” incarcate cu fuioare din canepa, cu in, cu lana, in sezatori. Finalizarea lor se facea prin „razboiul” ce se afla in fiecare casa, cu multele lui elemente, care se confectionau tot local. Amintesc doar de exceptionalele si valoroasele stergatori, tesute in „tiara” (razboi), cu modele de toata frumusetea, sau de cusaturile cu modele la camasi, cu fir de bumbac, care se confectionau mai ales in sezatori, realizari artistice de mare virtuozotate..
    In aceste sezatori se folosesc acele lavite, mai multe, de-a lungul peretilor, unde stateau si torceau fetele si femeile mai tinere, intre orele 8-9 seara, pana in jur de 3 dimineata, pana terminau ce aveau pe caierele lor burdusite. Erau trupe de feciori care treceau pe acolo, unde aveau si prietene, logodnice si jucau „septic” si mai trageau cate o invartita la „fluier”, pentru alungarea somnului. La plecare, „dragutele” unora dintre ei ieseau „printre usi” si-i mai multumeau pentru vizita si distractia oferita; ceilalti ii asteaptau in curte, incalzindu-se si ei jucand.
    Avand o sezatoare aproape de noi, mergeam si eu pe acolo, mai ales sambata seara si jucam cu feciorii septic. Era de toata frumusetea colinzile „sezatorilor”, o multime, in toata noaptea de Craciun.
    S-a terminat: canepa nu se mai cultiva, Lana este „pe garduri”, cioareci s-au inlocuit cu pantaloni, sezatorile s-au desfiintat, ca si coloinzile frumoase, care nu se mai aud. Au mai ramas, pe ici, pe colo doar lavitele, obiect de muzeu. Se mai scot sau construiesc uneori la ulita (strada), unde ziua povestesc batranele de prin vecini nuotatilie localitatii si alte povesti, iar spre seara, mai vezi aclo povetindu-si dorurile cate o peteche de indragostiti, inafara privirilor, in singuratatea si plinatatea lor. Asa trec si se schimba vremile.

    • Dle Gheorghe Barcan, va multumim mult pentru comentariul de valoare. E material de articol, nu ar trebui sa zaca aici , nevazut. Sunteti de acord sa il publicam pe pagina de facebook dedicata Laviței?

oferta-wise