Actualitate Cultură Illuminati

Radu Boroica – Locul I (proză/gimnaziu), „Talente Sighetene”, ediția 2021

Radu Boroica
image_printPrinteaza

Piticul Urât

Afară ploua. Toamna își făcea încet simțită prezența. Margret era acolo, singură. Își închipuia tot felul de creaturi fantastice când stătea pe acel gard de piatră, unde, apropo, stătea și acum.
Pelerina ei roșie și umbrela bleumarin deschis erau singurele care o apărau de ploaie și o făceau să zâmbească. Îi plăcea să deseneze orice caricatură pe care mintea ei sclipitoare o concepea: fluturi cu ochi de cristal, pisici cu blană neagră și cap alb, unicorni pătați cu aur sau alte minunății de creaturi. De această dată desenă un pitic de grădină, bătrân, ursuz, urât și atât de mare încât nici dacă l-ai fi făcut terci nu ar fi încăput într-o centrală, care, după înfățișare parcă trăia în grădina ei de legume.
Desenul parcă era decupat din realitate așa că Margret sau Margi, așa cum o strigau prietenii ei, Linie-Perfectă, Linie-Subțire și Punct, se gândi să-și viziteze grădina de legume. Când o văzu mai că nu leșinase.
– Grădina mea!… se plânse ea.
Stând acolo și analizând situația ea constată că erau niște urme pe pământ. Semănau leit cu cele din desen.
– E momentul adevărului! spuse ea, oftând.
Și mare i-a fost mirarea. Desenul cu Piticul Urât de grădină s-a modificat. Acum părea că e la Punct acasă. Margret a alergat până la locuința acestuia.
– Cioc-Cioc! E cineva acasă? întrebă ea.
Văzând că nu răspunde nimeni s-a îngrijorat. A verificat desenul și l-a recunoscut pe Punct după forma lui rotundă, dar prea târziu a ajuns. Acum Piticul îl ținea într-un sac pe Punct. Fugi rapid spre casa lui Linie-Subțire; bănuia că piticul urma să ajungă acolo.
Ajunsă în fața casei lui îl văzu pe Pitic venind. Se ascunse în spatele unui tufiș gros până când acesta dispăru împreună cu Linie-Subțire. A încercat să se calmeze desenând, dar a văzut că desenele erau imperfecte deoarece Punctul și Linia-Subțire au dispărut. Atunci a decis să găsească adăpostul celorlalte creaturi desenate de ea, dar își dădu seama… celelalte creaturi conțineau cu siguranță Punctul și Linia-Subțire deci și ele erau distruse.
Acum un singur lucru mai era de făcut:
– Trebuie să îmi salvez desenele și prietenii! exclamă ea.
Fugi după Linie-Perfectă ca să îl salveze, dar desenul era neschimbat. Ajunse acasă la acesta. Ușa era deschisă.
Margi intră. Fu surprinsă. Acolo erau toate desenele în care se afla și el. Văzu chiar și o ganteră. Spre mirarea ei, nu-și mai amintea când a desenat-o. Atunci își dădu seama că Linie-Perfectă era următoarea țintă. Deschise blocul de desen îngrozită de ce putea găsi acolo.
– Aaaa! exclamă ea și aruncă blocul de desen pe jos. De ce face asta? Linie? UNDE EȘTI?
Margret porni la drum căutând locul unde părea că se află piticul. La un moment dat îl observă.
– IN-TO-LA-LUMEA-LA-PITIC-LA-DESENUL-NU-E-BUN-DE-NIMIC-! urlă el și deveni mic cât o alună.
Margret repetă așa-zisa incantație și… dintr-o dată se trezi într-o grădină. Mare-i fu uimirea când își dădu seama că era chiar grădina ei. Dar acum locul era mai mare decât ea. Zări în depărtare o roșie putredă în care se afla însuși Piticul Urât. Roșia se redecora cu puncte urât aranjate și linii ondulate, negre, linii subțiri care străpungeau inima fetiței ca niște țurțuri ascuțiți și reci.
Margret alerga spre roșia putredă pentru a-l confrunta pe Pitic. Alerga, alerga, alerga și nu se mai oprea, dar tot departe era. Se opri. Apoi își dădu seama că nu putea ajunge cât timp un pas de al ei era cât al unei furnici de mare. Încercă din nou acea incantație, dar nu funcționa. S-a gândit să o spună pe dos și așa a făcut. După câteva momente s-a transfoarmat din nou.
– Am reușit! Acum e momentul să-l prind pe Piticul acela! zise ea pornind la drum.
Făcu doar zece pași și ajunse la el.
– IN-TO-LA-LUMEA-LA-PITIC-LA-DESENUL-NU-E-BUN-DE-NIMIC! repetă ea.
Acum Margret a noastră urca pe Linii-Perfecte, Linii-Subțiri și sărea de pe Puncte pe Puncte. În scurt timp a ajuns la pitic care stătăea pe roșia descompusă. Îmbufnat, privind-o strâmb pe sub sprânceană, a mormăit:
– Pe mine m-ai conturat cel mai urât! La început eram frumos, dar tu mi-ai șters zâmbetul, mi-ai șters hainele curate, mi-ai făcut nasul mare și plin de negi, toate desenele tale au râs de mine și fiecare linie și punct a râs! Acum e momentul să devin frumos!
Punctul și Liniile au început să-l decoreze pe pitic.
– Stai! Ești frumos așa cum ești! Nasul e frumos în stilul lui!… orice detaliu e frumos! Nu există cuvântul urât pe fruntea ta! Desenele mele, (printre care sunt norocoasă să te am și pe tine), au dreptul să creadă ce vor! Dar eu consider că ești frumos așa cum ești! Nu există vre-un desen care să nu poată fi șters! Cel care desenează, desenează ceva ce-i place! Mie-mi place de tine! Nu te schimba!
– Vorbești serios?
– Da Piti-Piticelul-meu!
Cei doi s-au îmbrățișat și au rămas prieteni pentru totdeauna! Și aproape că am uitat… Punct s-a cam îngrășat, după cât a slăbit creând acea roșie putredă, Linie-Subțire a slăbit, dar s-a înălțat după ce s-a întins atât, iar Linie-Perfectă și-a păstrat intacte formele,.. dar atunci când a aflat că nimeni nu-i perfect s-a cam supărat și și-a schimbat numele în Linie.
Aceasta este una dintre poveștile minunate pe care vi le-am spus, de pe Tărâmul Fermecat și Ferecat al Desenelor Frumoase


¹ Pornind de la cele două cuvinte marcate în text am început călătoria în lumea poveștilor. Ele au reprezentat cheia cu care am deschis ușa Fermecată și Ferecată, rostind: „Ce poți face cu două cuvinte?”.

Radu Daniel BOROICA
Școala Gimnazială „George Coșbuc”
Clasa a V-a

N.r.: Lucrare premiată cu locul I, la Concursul „Talente Sighetene”, ediția a IV-a (organizator, Centrul Cultural Sighet), la secțiunea Proză/Gimnaziu.

oferta-wise

2 Comentarii

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • E foarte bine ca tot ies la iveala, pagina dupa pagina, talente, exprimari sanatooase, proiecte de perspectiva superbe, ca elevii, tineretul sighetean traieste si lupta sa aduca viata in firescul ei, cu toate pandemiile, de toate felurile, care-si fac prezenta. Procedand astfel, viitorul este foarte promitator, pe maini bune, si noua ne vine placuta sarcina de a le multumi, de a-i felicita si sprijini, pe ei si pe inimosii si dragii lor profesori, sa le acordam cinstire si urari de reusite continue si tot mai sus. Cu toate simtamintele din inima si suflet, prof. pensionar, Gh. Barcan.

oferta-wise