RECENZIE: „Seducătorul domn Nae” de Tatiana Niculescu

Ce magistu!… Ce discipoli!… Nae Ionescu, magistrul și discipolii săi Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Mihail Sebastian, Petre Țuţea, Costantin Noica, Emil Cioran…

Aproape că se poate spune că viaţa lui Nae Ionescu se defineṣte ea însăși prin ilustrele nume enumerate mai înainte. „Nae” ţinea studenţilor săi prelegeri entuziasmante. Profesorul și-a întrebat odată studenţii despre ce să le vorbească la următorul curs de metafizică. „Cioran îi sugerase să vorbească despre plictiseală. Nae a ţinut „cu nemaipomenită virtuozitate o lecţie despre plictiseală, în cadrul cursului dedicat misticii și transcendenţei. Cu altă ocazie, tot la sugestia lui Cioran, improvizase un curs despre îngeri”.

Tot „Despre îngeri″ are și Andrei Pleṣu o carte.

Tatiana Niculescu  ne oferă o interesantă biografie a unui om prea puţin prezent până acum în amintirea colectivă – poate din cauza apartenenţei filozofului la Miṣcarea Legionară – dar găsim în carte și elemente de istorie despre care nu ne-a spus aproape nimeni până acum. Amintind de bunicul patern al lui Nae (sper că acest apelativ are valabilitate ṣi post-mortem, că altfel nu mi l-aṣ fi permis!), „un ţăran clăcaṣ fudul din fire” care avea cărţi de vizită în care numele deţinătorului apărea în mijloc, iar în cele patru colţuri era scris: „Unire”, „Prinţ strein ereditar”, „Autonomia ţării”, „Regim constituţional reprezentativ”.

Interesantă lecţie de istorie! „Cărţile de vizită făceau parte dintr-o febrilă acţiune propagandistică în favoarea unirii Valahiei cu Moldova, organizată de un comitet al Unirii format din moșieri, oameni politici ṣi intelectuali”. Toate astea se întâmplau în 1856.

La 19 ani, Nae Ionescu era „un tânăr subţire ṣi negricios cu mers săltăreţ ca un pui de cioară”, destul de auster și frugal, purtând „o jachetă neagră, cravată roṣie, pantofi galbeni ca floarea de dovleac și pe cap pălăria tare numită melon”.

Lui Nae Ionescu i-a displăcut numele lui de familie, „care nu sună nici intelectual, nici aristocratic. Ionescu i se pare nume de negustor, de casap (măcelar) ori de băcan.”

Viitorul filosof s-a mutat la München în 1914, „o strălucitoare capitală a artelor ṣi a culturii europene, la care aspiră orice tânăr intelectual. Nae Ionescu o va descoperi treptat, pe măsură ce va lăsa în urmă stânjeneala de provincial îngâmfat”.

Acolo, la München, „la cea mai cunoscută berărie din oraṣ, Hofbräuhaus am Platzl, în marea de clienţi nimeni nu-l ia în seamă pe un tânăr pictor amator proaspăt sosit de la Viena, un singuratic de 24 de ani pe nume Adolf Hitler, care scoate un ban vânzând peisaje în acuarelă turiṣtilor”.

Cum ar fi arătat lumea dacă ar fi cumpărat tablourile acelui tânăr de 24 de ani?… Nu pot să nu mă întreb.

Nae Ionescu se împrieteneṣte în Germania cu un actor celebru al acelor vremuri, Frank Wedekind, interpretările acestuia  inspirându-l pe dramaturgul Bertold Brecht.

Revenind la activitatea de filozof a lui Nae Ionescu, trebuie spus că era dezamăgit de disciplina pe care trebuia s-o predea. Gândirea, spunea Nae, „se transformă într-o meserie scârboasă ca oricare meserie, pentru că  a ajuns pe mâinile unei cete de hamali intelectuali fără ideal, fără delicateţe sufletească, fără îndemânarea artistică pe care o cere preocuparea de asemenea lucruri”.

Studiile doctorale ale celui care mai târziu va umple cerul României ṣi al lumii totodată cu nume uriaṣe de filozofi români constau și în matematică, logică, biologie, istorie a filozofiei, psihologie. Interesant…

Evenimente importante se petreceau în lume în perioada când Nae Ionescu îṣi pregătea teza de doctorat. Pe 7 noiembrie 1917 Lenin și bolṣevicii preiau puterea în Rusia. La începutul lui 1918, se încheie o serie întreagă de tratate internaţionale. Vreau să amintesc aici doar unul. URSS recunoṣtea independenţa Ucrainei!!!

Pe 3 aprilie 1919, Nae Ionescu îṣi susţine teza de doctorat cu titlul „Logistica – încercare a unei noi întemeieri a matematicii”. Logistica din vremea „Seducătorului domn Nae” a devenit mai târziu logica matematică.

Și totuṣi, de ce „seducător”? Pentru că era „prieten, dascăl sfânt, demon”, acesta fiind și numele unui capitol din cartea Tatianei Niculescu. La Universitatea din Bucureṣti îl înlocuia – când era cazul – pe profesorul Vasile Pârvan. Studenţii aveau ocazia să vadă în faţa lor un „tânăr lung ṣi uscat, cu privirea întunecată de sprâncene stufoase, purtând redingotă ca profesorii germani și cu un discurs abstract, îmblânzit doar de gesticulaţia expresivă a mâinii drepte” – caracterizare făcută de Mircea Vulcănescu.

A fost o perioadă când Nae Ionescu a oscilat între filozofie ṣi teologie, „între raţionalitate ṣi simţire, între gândirea speculativă și misticism”.

Nae Ionescu preia în 1926 de la Nichifor Crainic (care a devenit atunci secretar de stat în Ministerul Cultelor ṣi Artelor) o rubrică duminicală a ziarului „Cuvântul”. Nichifor Crainic – pe numele său real Ion Dobre – era profesor universitar de teologie ortodoxă. Vor scrie la „Cuvântul” –  aduṣi de Nae Ionescu – Mircea Eliade, Mihail Sebastian, Petre Pandrea, Perpessicius, Mircea Vulcănescu.

E foarte interesantă perioada petrecută de Nae Ionescu la ziarul „Cuvântul”, de aceea insist puţin. Ziarul devenise „platforma de dezbatere și răspândire a principiilor pe care se poate construi noua orientare a tineretului ortodox al vremii”. Patriarhul Miron Cristea îl acuză pe Nae de „atitudini cezaro-crăieṣti, de purtări lumeṣti compromiţătoare ṣi de oportunism politic”.

Miron Cristea, cu prilejul restaurării bisericii patriarhale, cere ca pe zidul exterior unde e reprezentată Judecata de Apoi, diavolul care atrage lumea spre pierzanie să aibă figura lui Nae Ionescu!

Altă faţă a aceluiaṣi om, cea de Profesor care-și ţinea discursurile în faţa studenţilor săi ne-o arată Mihail Sebastian. „…glasul noduros, cu coţuri, cu asperităţi, cu ocoluri, aruncă aici un cuvânt, deschide dincolo o poartă secretă, loveṣte dincoace o piatră găsită în drum. Totul la întâmplare, oarecum în voia hazardului. Şi pe urmă, pe la sfârṣitul ceasului, când te uiţi cu dezolare la câmpul de gândire pe care l-a devastat în halul ăsta, deodată lucrurile încep să se ordoneze, nu ṣtiu cum, nu ṣtiu prin ce întoarcere de resort. Ideile aruncate în trei sferturi de oră în dreapta ṣi stânga, fără legătură, se întorc în ultimul sfert acasă liniṣtite, clare, necesare, într-o stringenţă uluitoare, încheind un ciclu de cugetare cum ar încheia o construcţie simfonică”.

Nae Ionescu a avut o viaţă zbuciumată, pe trei planuri, imposibil de delimitat fiecare faţă de celelalte două. A fost un ilustru filozof și un Profesor unic, a fost un om care a avut un crez politic, a avut și o viaţă personală tumultuoasă. După moartea sa, Constantin Noica și matematicianul Octav Onicescu vor forma un „Comitet pentru tipărirea operei lui Nae Ionescu”.

Prietenii Lui Nae Ionescu îi transcriu opera „cu pietate de copiṣti medievali”, iar opera „Sducătorului domn Nae” va fi continuată de discipolii săi. Mircea Eliade în domeniul filozofiei indiene și a istoriei religiilor, Mircea Vulcănescu va aborda calea ortodoxiei și filozofiei creștine, Emil Cioran „va desăvârṣi răfuiala cu ideile ṣi filozofia, Constantin Noica va prelua și va duce mai departe proiectul unei filozofii naţionale și visul unei pedagogii socratice”.

Pentru toţi cei enumeraţi și alţii de aceeaṣi notorietate, Nae Ionescu a rămas „seducătorul minţilor și al inimilor, viforosul și tulburătorul domn Nae”.

Horia Picu