Repere pentru istorie, repere pentru eternitate (autor, Marius Vișovan)

Luminația m-a facut și pe mine ca și pe mulți alți sigheteni să petrec mai mult timp în cimitir, la mormintele familiei dar nu numai, pentru scurte momente de rugăciune împletite cu amintiri de suflet legate de persoanele evocate de numele de pe cruci și monumente – prieteni și vecini, dascăli și colegi de școală și de muncă dar și personalități din istoria orașului trecute la cele veșnice cu mai mult timp în urmă.
O categorie specială o constituie locurile de veci (pe care eu încerc să le vizitez regulat) ale membrilor grupului de rezistență anticomunistă rămas în istorie sub numele de „grupul Vișovan”– primul lot de deținuți politici din Maramures – 25 la număr după raportul Securității. Dintre aceștia, doi au plecat din Maramureș înainte de începerea arestărilor (și nu fac obiectul prezentului studiu) iar doi sunt încă în viață la momentul actual, la vârste venerabile (Nistor Man și Ioan Dunca). Dintre cei 21 de decedați la care ne referim efectiv trei nu au morminte fiind uciși de Securitate în luptă (Vasile Popșa la Ieud) sau exterminați în detenție (Ioan Virag la Cluj și Găvrilă Coman la Brașov) trupurile lor fiind aruncate în locuri până azi necunoscute.
Restul de 18 membri au mai trăit după eliberarea din închisori, au revenit la o viață aproape normală (cu toate șicanele care au continuat) și au avut parte la sfârșitul vieții de înmormântări creștinești și de morminte decente care pot fi cunoscute și vizitate cu respect, ca repere pentru istorie. În cimitirele din Sighet se află șapte membri ai grupului (Aurel Vișovan, Gheorghe Bulacu, Petru Codrea, Ioan Motrea, Ioan Ilban, Mihai Vlad, Vasile Tivadar și Vasile Dunca), patru în cimitirele din Baia Mare (Ioan Rus, Ștefan Deac, Petru Ulici și Grigore Hotico), doi la Cluj (Constantin Rad și Mihai Pop) și câte unul în alte localități: Brașov (Șofron Mihai ), Ploiești (Iuliu Vlad), Ieud (Ioan Nemeș), Constanța (Gheorghe Andreica), unul singur fiind în afara țării, în Germania (Iosif Andreica).
Fără pretenția unei liste exhaustive, în cimitirele din Sighet mai pot fi găsite și mormintele unor alte persoane deținute în temnițele comuniste, arestate ulterior: Ștefan Minică, Ion Dunca – Bărbosu, Alexandru Dan, Alexandru Ștefan, Teodor Borca, preot Vasile Hotico, preot Gheorghe Moldovan, etc.
Desigur, pentru noi creștinii nu rămășitele pământești sunt esențiale ci sufletele lor, pentru a căror veșnică odihnă și comuniune plenară cu Dumnezeu ne rugăm. Dar datorită mărturiei explicite pe care ei au dat-o cu riscul vieții pentru Cristos și apărarea identității creștine a poporului român ne exprimăm speranța că ei sunt alături de Domnul în ceata celor aleși. Onorându-i aici pe pământ ca repere pentru istorie, îi încredințăm cu dragoste Domnului ca repere pentru eternitate.
Preot prof. Marius Vișovan
Foto: Rada Pavel