Actualitate Editorial

Restart și la Sighet: Cu mâinile curate!… (autor, Ion Mariș)

image_printPrinteaza

Cât de săraci și umili (chiar umiliți prin statistici), am putut fi ani în șir – europeni cu patalama – având mereu în cifre absolute „onoarea” de-a ocupa unul din ultimele locuri la analfabetism, la școli fără apă curentă și WC – uri insalubre, la nivelul sărăciei și, mai ales, la consumul de… săpun. Am fost totuși destul de vizibili și mereu fruntași la diverse alte consumuri: de bere, de tărie, la mici și nu în ultimul rînd la metri cub pădure doborâtă (buștean) pe cap de locuitor etc etc dar… cui să-i pese că echilibrul era instabil?
Neinteresați de statistici, focalizați strict pe imaginea de moment, abandonându-ne propriile interese, viziuni, proiectele comunitare, chiar și… limba română, ajunși în incapacitatea de-a ne conforma bunului simț, am schilodit educația și sănătatea lăsând la voia întâmplării… profesionalismul și performanța.
De fapt, deși oferta democratică a Europei a fost decentă, lipsa atenției serioase vis-à-vis de dezvoltarea intelectuală și spirituală a cetățenilor noștri a dus la grave abateri în strategiile esențiale mersului civilizat pe autostrada sustenabilității. E drept că ne-am sustras trendului corporatist – capitalist, neconstruind fizic autostrăzi, încercând să ne păstrăm „tradițiile”… rurale, temperându-ne frustrările și nervozitatea cu fumigene din categoria Maybach – urilor, BMW-urilor și AUDI-urilor.

Din păcate, apariția impredictibilă – dintr-un „import” fără frontiere – a teroristului invizibil, un netrebnic de virus, ne-a redus la o tăcere globală! Acest atentat sanitar la existența omenirii este practic o forțare, persiflare naturală a norocului, deghizat în multe forme organice.
Lăsând la o parte eforturile intense al oamenilor de știință, a laboratoarelor de virusologie din întreaga lume, a serviciilor mai mult sau mai puțin experimentale, soluția la zi, mai simplă decât invenția roții, a fost și este… SĂPUNUL. Din fericire, mai ales pentru țara noastră, după instaurarea implicită a fricii și extinderea panicii, a crescut – inimaginabil în condiții normale – consumul de săpun.… oamenii se spală mai des pe mâini și, purtând – cei mai mulți – măști, nu mai au nici ocazia de-a scuipa dezinvolt, haiducește, mai ales pe jos. Niciodată nu mi s-a întâmplat să văd – în toate marile magazine – golindu-se rafturile cu săpunuri (solide), geluri de mâni, săpunuri lichide, dezinfectanți etc. Epuizarea acestei categorii de produse, destinate igienei personale, nu mi-o imaginam nici măcar în glumă! Și iată că minunea s-a produs! Pe lângă alcool (nu doar Mona), românii consumă azi incredibil de mult… săpun! Doamne, mulțumim pentru curățenia pe care ne-ai obligat s-o simțim pe propria piele, nu ne uita nici de azi înainte, dă-ne săpun pe-ndestulate!

Dar cum o minune nu vine niciodată singură, am văzut – și m-am șters îndelung la ochi! – de mai multe ori în ultimele zile, în orașul nostru, dar și prin țară, mașinile firmelor de curățenie dezinfectând străzile, scările de la blocuri, am observat, cu uimire, cum sunt golite periodic containerele pentru resturi etc… Nu mai recunosc nici ce se întâmplă cu manierele concetățenilor noștri, s-au mai liniștit… s-a liniștit orașul, nu se mai aud zgomotele mașinilor figuriștilor de serviciu, nu se aud înjurăturile din miez de nopate, ale tinerilor care frecventau sălile de jocuri de noroc, celebrele și mult studiatele păcănelele care împânziseră țara au fost reduse la tăcere. Prețul combustibilului scade dar nu se mai bucură marii iubitori de cai – putere, nu se mai bucură destul de mulți pentru liniștea fantastică ce-a pus stăpânire pe aproape întreg pământul. Tsunami-ul Wuhan a schimbat starea lumii, ducând-o de la furia și agitația acumulării la tăcerea morții. O fi mai mare dezastrul economico – pandemic decât restartul… aseptic?

Nu știu dacă sfârșitul acestui an va consolida starea imunitară globală dar, se pare că aprox. 70 – 80 % din populația lumii va fi… dezinfectată. Probabil că vor fi, pe plan global, zeci de mii sau sute de mii de decese, nu este exclus ca, după gripa spaniolă, actuala pandemie să însemne dezastrul cel mai brutal pe care-l vom parcurge. Eu sper să se oprească urgia naturii și viața socială să revină la normal, desigur într-un format mai „modest” dar, este absolut sigur că pentru noi, lecția de igienă, individuală și comunitară, este cea mai importantă… asumare. Și apropo de dezinfecție, chiar dacă vom utiliza în continuare alcoolul, să fie în cantități mici și să ne gândim să nu repetăm greșelile trecutului. Da, atenție la… prevenție!
Pentru încurajare, vă propun câteva variante upgradate ale unor frumoase cântece tradiționale maramureșene, pe care putem să le fredonăm – deocamdată – în familie, în grupuri de maximum trei persoane, cu un optimism moderat:
Măi pretine io și tu/ Șohan n-om vedea raiu!/ Pretine, după Wuhan,/ N-om vedea raiu’ șohan!
sau
Io-s fecior de moroșan/N-am mâncat în veci wegan,/Da’ de-amu cât oi trăi/N-oi mai mânca… porcării!

Doamne, îți mulțumim pentru surpriza pe care ne-ai dat-o, pe măsura neputinței conducătorilor lumii, ne spală nouă toate… păcatele (cele mai ne – curate) și nu ne monitoriza cu prea multă severitate!…

Ion MARIȘ

foto: Ion Mariș

oferta-wise

4 Comentarii

Click aici pentru a comenta

Lasă un răspuns la Ioan Dzitac Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Campionii prostiei!
    Am citit articolul si in mare parte sunt de acord, suntem campioni la rele si codasi la lucruri bune,avem un renume rau de care nu vom scapa prea curând! Avem de toate, boli, pandemiae, epidemii umane si animaliere, analfabeti, hoti si spargatori, ne-educati si vulgari, neobrazati si nespălati, „bambine” de strada, pești si „rechini”, tot ce este mai urat si rau in lume, unde ne cam dăm in stambă! Nu pot sa zic ca nu avem o mana de oameni care ne fac cinste, dar aceștia sunt putini! De ce avem atat rau? Îl avem ca asa-i si clasa politica, romanul este influentabil, priveste, aude si imita! Ce putem sa învățăm de la politicienii noștri, care, mereu se cearta, ponegresc, uneori si înjură, mint, fura, jefuiesc, sunt in cardasie cu mafiotii, nu-i intereseaza de ce-i care i-au votat, lor sa le fie bine, ca-n rest poate sa vina Covid 19, sunt multi bătrâni, pensiile sunt multe, asa ca mai trebuie rariti din ei! Mai nou, rar deschid tv., m-am saturat de atâta „gargara” inutila, de datul peste gard, la vecini, a vinei ce-o poarta politicienii, doar aia care se afla la conducere, nu sunt vinovati, in rest, toti! Eu, ca simplu platitor de taxe si impozite, nimic nu simt bun pentru mine, simt doar buzunarul, din ce in ce mai gol, strang cureaua, nu mai am gauri, ca ele au fost date de cei care ne-au condus sau ne conduc! Simt doar cum cresc preturile, cum lipsesc medicamente, cum nu am una sau alta si, daca sunt, nu am cu ce sa le platesc, banii la noi sunt putini, la politicieni sunt multi, ca ei lucreaza cu ,,gura” nu cu mainile si capul, in care au doar minciuni si promisiuni!
    Da, acum folosim mai mult săpunul, dar tare imi este frica ca multi dintre noi, se vor „spala” de tot, ca nu vor apuca sa vada efectul pozitiv al curățeniei fizice si morale si am temeri ca dupa stabilirea pandemiei, va apărea o nouă explozie a „prostiei romanesti” ca de amatori sau chiar profesioniști nu ducem lipsa, vedem si azi ca multi nu inteleg situatia, asa cum nu vor intelege in viitor, ca restricțiile si „spalarea” trebuia sa-i schimbe, sa fie un exemplu, de care trebuie ținut cont, sa facem in asa fel ca sa dispara ,,putregaiul” si ,,virusii” sa nu-i mai infecteze pe cei care-si doresc o viata normala!
    Va scrie un om care a folosit săpunul si înainte si acum, dar nu este spălat pe creier, politicul, indiferent de culoare, inca nu a reușit să mă contaminează si, sper, ca tot ce se intampla azi, in viitor sa dea de gândit, să elimine indiferenta, ura si nepăsarea celor care au guvernat sau guvernează! Ei sunt doar vremelnic la „butoane” noi vrem sa trăim fara grija zilei de maine, poate au invatat acum ceva, ca omul conteaza in principal, nu puterea si buzunarul lor!

  • Este o vorba, atat de mult adeverita, peste timpuri : „De la cap se impute pestele”. In prezentul articol se arata multe directii, multe domenii, in care, de timpuriu, dupa eliberarea de comunism (oare?), apoi dupa intrarea in marile formatii europene si transatlantice, UE si NATO, incetul cu incetul, ne-am strecurat spre fruntasele clasamentului european, in toate cele rele insa, in cele esentiale unui trai decent, intr-o normalitate de viata atat de mult asteptata, dorita. Trebuie sa admitem insa, nu neaparat ca o scuza, ca am beneficiat si de cea mai mare prigoana comunista, care a lasat populatia tari in cea mai fragila stare de libera actiune, de actiuni proprii in recastigarea si pastrarea drepturilor sale, mostenind acel model de turma, care-si urmeaza conducatorul, fara a lua in seama cine este. Din pacate, luptatorii pentru dreptate si libertate nationala, pentru credinta si tara, pentru demnitate nationala, au fost majoritatea exterminati, iar putinii ramasi si schiloditi fizic, au fost napaditi si marginalizati sub conducerea si influenta personajului scolit ani de zile la Kremlin, in diversiuni si minciuna si pregatit de ani de zile sa acapareze totul, sa „curete” (nu in sens executiv) comunismul murdarit de predecesorii sai. Acesti factori au influientat si poate au determinat mersul nostru retrograd, intr-o mare masura. Pacat de sangele varsat !
    Cei ce au fost la butoanele politice inainte, au trecut apoi la cele economice, prin schimbari doar de epoleti si denumiri si au preluat cu incetul si functiile de decizie, devenind apoi baroni economici si decidenti politici, saracind tara de tot ce avea inca bun, catre ultimul loc din UE si chiar mai departe. Au practicat o hotie sistematica, la vedere, prin Legi cu dedicatie, determinand o polarizare excesiva a tarii. In acest demers lacom si hulpav, au negijat cu totul Invatamantul si Sanatatea, entitati fundamentale ale societati, analfabetismul direct sau functional fiind larg raspandit, cu demnitari reprezentativi cu o pregatire intelectuala ridicola. Ce palma a luat Romania, atunci cand premierul, mai deunazi. a mers cu o rclamatie „patriotica” la o Comisi UE, unde demnitarul de acolo i-a raspuns incompetentei : „Ai fost ani de zile aici, dar pana acuma nu te-am auzit vorbind”!
    Avem o infrastructura groaznica, fiind mult depasiti si de Albania, unde, in socialsm, se putea circula aproape numai cu tractorul. Apa curenta in multe locuri este lipsa, multe scoli cu toaleta in curte, copii inghititi de fose septice si imi este groaza sa mai contnui. Atatea largi domenii la pamant si atatea conturi masive, „castele”, „imperii economice si buzunare ticsite ale alesilor, ale protejatilor de „soarta”.
    Multime de oameni cinstiti au cautat sa se strecore cu legalitate in sirul de Faradelegi si, nereusind, au mai dat-o si ei cotita, putini. Dar majoritatea, sufocati de hotie si necinste, nemaiputand razbate, au luat drumul pribegiei, un sfert din populatia tarii, poate mai mult, plecand peste tot prin lume, pentru a asigura traiul familial. Este un semn al cinstei totusi, a celei mai mari parti a populatiei, care, in exterior au muncit exemplar, majoritatea, facand dovada si a multor acte de eroism.
    A dat peste noi aceasta cumplita pandemie, care pe multi i-a deteminat sa plece spre casa, pe rute de noapte, supravegheate, pentru intregirea familiei, peste toate greutatile si frontierele, dar multi avand si infectia cu teribilul virus. Respectarea instuctiunilor si „statulacasa” cu multa grija, cu materiale izolatoare si si spalarea multa cu sapun si dezinfectanti, asa cum aminteste de multe ori si autorul articolului,evident simbolic, pentru ca, daca teribila pandemie va trece, curatirea, dezinfectia, trebuie sa fie mult mai profunde, la radacina, la un loc cu cei „mari”

oferta-wise