Românii mei sunt peste tot, şi-s oameni minunaţi (autor, Daiana Opriș)

Cum am ajuns eu la concluzia asta care ar putea fi negată de majoritatea oamenilor din iubita noastră patrie? Îmi amintesc perfect momentul în care m-am hotărât să plec. Bucătărie, ceai, discuții, Alexandra. Mie-mi trebuie 5 minute să mă uit la ea și deja-mi vin ideile. Merci!

Uite-mă-n Danemarca, cu oameni de acasă la tot pasul – nu glumesc – pe care-i recunosc fie după limbajul pe care nu-l pot detalia aici, fie după „Aaaa, ești româncă! Credeam că eşti din Rusia.”

Primul român pe care l-am întâlnit a fost un beţiv. Stătea pe-o bancă în centrul oraşului cu sticla de vodcă lângă el şi cu ţigara în mâna stângă. Se uita în jur. Tare-aş fi vrut să ştiu la ce se gândea. Ce credeţi? Ştia că-s de-a lui. Cred că m-a întrebat dacă am ceva de băut. I-am zis că facem să fie bine.
Şi am continuat să cercetez.

Ca şi un om cu o lupă, ochelari rotunzi şi o haină lungă, maro, m-am făcut detectiv. Mă uitam în stânga şi-n dreapta, poate, poate mai găsesc pe cineva „de-al meu”.

Ce credeţi?

Trec zilele şi se face ieri, când mă hotărăsc să mă duc şi eu pe undeva să-mi caut motivaţia. Faţă-n faţă cu trei doamne superbe care încep să vorbească despre carierele lor pentru simplul fapt că vor să inspire noii studenţi, cei care poate nu mai ştiu pe unde să o apuce.

Manager, webdesigner, antreprenor, taximetrist, director, director, cântăreţ, tehnician, câte şi mai câte. N-aveam idee că la sfârşit voi avea o revelaţie. Îmi iau felia de tort şi ascult. Toate vorbesc limba română. Îmi ridic capul din farfurie şi le întreb fără să mă mai gândesc la nimic « Sunteţi românce? ». « Da! »

Românii noştri sunt aici și dincolo, fac cea mai bună treabă şi, în majoritatea timpului, zâmbesc.
Venisem aici cu scopul de a fura puţină meserie, eu chiar voiam să văd de ce suntem aşa de diferiţi, de ce la noi uneori nu se poate iar oamenii pleacă şi brusc totul devine posibil. Pentru că aici au oportunităţi, pentru că aici românii sunt trataţi la adevărata lor valoare şi chiar suntem buni. Cand zic buni, mă refer la inteligenţi, motivaţi să muncim, să învăţăm şi să ne dezvoltăm.

Românii mei sunt peste tot şi îi conduc, uneori, până şi pe cei de aici. Românii noştri îşi deschid afaceri, iar când vor să fluiere, fluieră doar că nu în ţara lor. În ţara lor s-ar putea să nu fie băgaţi în seamă pentru că deja sunt alţii mai buni care fluieră de zeci de ani şi-ar mai fluiera crezând că sunt nemuritori.

De azi cred în noi mai mult decât am crezut vreodată şi ajung la concluzia că pe zi ce trece demonstrăm din ce în ce mai mult că suntem opusul a tot ceea ce credem noi că suntem. România e o țară faină, cu oameni faini din care majoritatea aleg să plece, dar ce credeţi? Reuşesc. Am sute de exemple și încă număr, sper ca într-o zi să fiu şi eu unul dintre ele, promit că-mi fac o poză şi le-o trimit „ălora mai mari decât cei mici”, să vadă ce fericită sunt. Poate aşa mă vor crede.

Autor, Daiana Opriș
studentă la Bussines Academy Aarhus, Danemarca