Să ne apreciem valorile: artistul vizual Ioan POP-VERETA (autor, Ion Mariș)

Printeaza

Deși domiciliat în Sighetu Marmației (născut la Săpânța), cu o impresionantă carte de vizită, artistul vizual Ioan POP – VERETA este o prezență discretă, cu o modestie neconformă timpurilor noastre, preferând să creeze și să se dedice în liniște muncii sale.

Ne vedem –  nu foarte des – prin Sighetul nostru superficial agitat, aflu de la el despre prezențele importante pe simezele diferitelor muzee/ locații din marile și relevantele orașe ale țării și mă bucură toate succesele pe care le „întâmpină” firesc, fără prețiozități și… aroganță. Este un artist atipic aș putea spune, de aceea mi-am propus să-l „agasez” cu doar câteva întrebări, pentru a conștientiza că în Sighet avem valori care ne îmbogățesc orașul prin însăși munca lor creativă.

Cine este Ioan Pop-Vereta?

Ioan POP-VERETA s-a născut la 7 iulie 1964 în localitatea Săpânţa, judeţul Maramureş. A absolvit Academia de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“ Bucureşti, secţia sculptură, promoţia 1987 (clasa prof. Paul Vasilescu). Este membru titular al Uniunii Artiştilor Plastici din România – filiala Baia Mare şi al Asociaţiei Artistice „Art Bunavestire”.

A participat la numeroase expoziţii de grup: Târgu-Mureş, „Totem 21“ (2002); Baia Mare, „Anuala artelor 2002“ (2002); Târgu-Mureş, „Totem 21“ (2004); Galeria, „Helios”, Timişoara (2006); Colonia Pictorilor, Baia Mare (2006); Muzeul Etnografic , Sighetul Marmaţiei (2007);  Galeria de artă, „Pro Armia“, Timişoara (2007); Negreşti-Oaş, „Art Bunavestire“  (2008); Negreşti-Oaş, „Art Bunavestire” (2009); Iaşi, (2009); Negreşti-Oaş, „Art Bunavestire “  (2020); Târgu-Mureş, „Totem“ (2020); Negreşti-Oaş, „Art Bunavestire” (2011); Muzeul de artă Timisoara, „Barrique Art” (2011);  Timisoara-„Arta la frontiera-frontiera artelor” (2012); Targu-Mures,”Totem” (2012);  Carei, Castelul Karoly, expoziție itinerantă „Art Bunavestire” (2014);  Baia Mare, „90 PLUS” (2015); Târgu Mureș, „Totem 2015” (2015);  Cluj Napoca, expoziție retrospectivă „Art Bunavestire” – 30 ani (2016); Minsk, Galeriile Muzeului de Istorie „Omagiu lui Brâncuși” (2016); Sângeorz Băi, „Însuflețirea pietrei”, sculptură în andezit și bazalt (2017); Piatra Neamţ, Muzeul de Artă,  „Dincolo de granit”, andezit (2017); Bistriţa, Complexul Muzeal, „Expoziţia formelor cu greutate”, andezit (2018);  Negreşti-Oaş, „Art Bunavestire” (2018); Buşteni, Castelul Cantacuzinilor, „100 de ani, 100 de sculpori, 100 de zile” (2018);  Sângeorz Băi,  „In memoriam Adrian Chira  şi prietenii – Mărturisiri irepetabile” (2018); Sângeorz Băi,  „Mirabila Privire”, bronz şi andezit (2020); Negreşti-Oaş, „Art Bunavestire” (2021), etc. 

Cele mai recente expoziții de grup: „Andezit 10” (Baia Mare, Sighet, Bacău- Galeria Karo, Iași – Galeria Dana, București – Galeria Simeza 2024), expoziția de la Iași, „Luna sculptorilor români” (2025).

Nu se pot exclude din activitatea artistului Ioan Pop Vereta Lucrările de for public: Bârsana, „Mircea Vulcănescu” (bust, marmură), 1999; Giuleşti,  Monument închinat participanţilor cu Credenţional la Marea Unire de la Alba Iulia, 1 decembrie 1918 (busturi în bronz ale lui Ilie Lazăr, Petru Bârlea, Gheorghe Moiş, Gheorghe Bârlea), 2019.

De asemenea, pentru a da o „formă”, chiar dacă doar relativă, prezentării bogatei activități a artistului Ioan Pop Vereta trebuie să amintim și câteva Simpozioane şi tabere de sculptură la care a participat:  Săliştea, Sibiu – lemn (1987); Oarba de Mureş – piatră (1988); La Châtre, Franţa , simpozion internaţional de sculptură– marmură Cararra (2001); Reghin, Muzeul de Etnografie – lemn (2002); Negreşti-Oaş, Tabăra de creaţie „Formă, culoare, timp“ – andezit şi tuf vulcanic de Cavnic (2008); Târgu-Mures, „Citadin“ – simpozion de Artă contemporană (2008); Sângeorz Băi,  simpozion Internaţional, „Masa“ (2010); Sângeorz Băi,  simpozion Internaţional „Andezit 2011” (2011); Bacău, Casa memoriala „George Apostu”- lemn (2014); Ploieşti – marmură (2020); Tăşuleasa  – andezit (2021); Tăşuleasa  – „Via Transilvanica” – andezit (2022), Runcu – Gorj – „Atelierele Brâncuși” andezit (2022) și Voluntari – Tabăra de creație „EcclesiArt” (2024).

Nu-i așa că doar la o „simplă” trecere prin biografia artistului sighetean realizăm că avem lângă noi un om valoros, pe care nu-l „oferim” suficient publicului larg și care – din păcate – are doar un atelier provizoriu în orașul în care trăiește și muncește?

De aceea mi-am propus să-l „întrerup” din activitatea creativă și – cu acordul lui – să-l determin să se destăinuie.

Ion Mariș (I.M.): La reperele biografico–artistice pe care le-am enumerat ce ar mai fi – mai deosebit, mai… spectaculos – de adăugat?
Ioan Pop – Vereta (IPV): Nu neapărat „spectaculos”, aș mai adăuga că înainte de a intra la „Academia de Arte”, am absolvit cursurile Liceului de Arte „Octav Băncilă” din Iași – promoția 1982 – după ce între 1974 și 1980 am urmat cursurile cu același profil la Baia Mare (În 1980 Ceaușescu a desființat majoritatea liceelor de artă, lăsându-le doar pe cele din marile centre universitare, respectiv București, Iași, Cluj, Târgu-Mureș, Craiova și Timișoara). „Niciodată nu-i prea târziu”, mi-am zis când „la o poveste” cu prietenul meu Echim, poetul Echim Vancea spunea că (parafrazez) „pentru un scriitor, a lansa o carte e ca pentru un artist plastic, o expoziție personală”. Așadar voi aminti câteva expoziții personale de sculptură și desen pe care le-am avut în ultimii ani: „Gânduri” la Palatul Culturii Sighetu Marmației (2022); „Sculptură și desen” la Muzeul de Artă Comparată Sângeorz – Băi (2023); „Arhetip” la Galeria „Hangar F” Alba Iulia (2024); „Scultură și desen” la Galeria Dana din Iași (2024).

I.M.: Cum, cine și ce l-a determinat pe tânărul Ioan Pop-Vereta să urmeze Academia de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“ Bucureşti, absolvită în 1987?
IPV:   Nu știu „cum”, pur și simplu mi-am urmat calea pe care pășisem demult, determinarea era în mine, asta voiam să fac… Și poate m-a ajutat mult că sunt născut la sat, că am o conexiune sanguină cu folclorul maramureșan, cu etnografia, care ne atinge pe toți. Mama mea la 86 de ani, încă mai coase cojoace fetelor din Săpânța, împletește în 40 de fire, baierele trăistuțelor feciorești, ori alege cu urzeală de bumbac. Da, astea m-au împins înainte și mersul la muzeu – arhiva noastră genetică unde îmi place să privesc la nesfârșit lucrurile vechi, la care câte ceva, încerc să modernizez, să înnobilez, să încarc cu sentiment, într-o notă contemporană. 

I.M.: Ce amintiri aveți din perioada studenției și a stagiaturii dintr-o perioadă destul de restrictivă cu artiștii, cu oamenii de cultură?
IPV: M-ați prezentat ca absolvent al Academiei de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, clasa profesorului Paul Vasilescu. Alături de domnia sa, cu mare drag și cu mult respect i-aș aminti pe doamna Geta Caragiu, Horia Flămând și nu în ultimul rând pe Marin Iliescu, profesorul de desen care a intuit direcția multora în sculptura contemporană. Ne spunea: „Dacă ați intrat la facultatea asta înseamnă că sunteți artiști. Noi nu vă putem face artiști… ”. Iar regretata Geta Caragiu (sora marelui Toma Caragiu) ne încuraja: „Profitați măi copii că aveți un acoperiș deasupra capului” (referinduse la atelierele de creație). Am profitat, am avut mulți prieteni, mi-a plăcut „focul” Bucureștiului. Dar am decis să mă întorc acasă…

I.M.: După 1989 care au fost – pe scurt – provocările pentru artistul eliberat de… constrângeri?
IPV: După 1989 marea provocare pentru „artistul eliberat de constrângeri” era însăși libertatea. Ne-am dezmeticit greu, poate am înțeles-o greșit, anii au trecut repede.

I.M.: Am văzut că sculptați în marmură, andezit, lemn, pictați, utilizați toate tipurile de „resurse” și „instrumente” specifice artistului vizual complet. În ce „zonă” vă simțiți mai… confortabil?
IPV: Ador andezitul, dar mi-e aproape și lemnul – îmi place să-l las cum vrea el, asta completând mereu ideea inițială. Și-mi place mult să desenez, să combin execuții matematice, detalii cu exprimări gestuale, expresioniste.

I.M.: De ce oare nu sunteți mai „vizibil” în orașul nostru?
IPV: Poate pentru că nu-mi place ostentația și agresivitatea. Prefer să tac și să fac.

I.M.: Dacă n-ați fi urmat calea artelor vizuale ce v-ar fi plăcut altceva să faceți și de ce?
IPV: Niciodată nu m-am văzut să fac altceva. Când eram mic îmi doream să lucrez în atelierul de tâmplărie al unchiului Vasile (Stan Colțun).

I.M.: Unde vă situați, unde vă este locul în „arhitectura” artelor vizuale maramureșene?… dar la nivel de țară?
IPV: Sigur că Timpul este marele judecător, fiecare ne găsim cumva locul. Consider că a stabili o ierarhie ar fie o chestiune pur subiectivă. Succesul în artă ca și în viață de altfel, depinde foarte mult de șansă, conjunctură, noroc și multe altele…

I.M.: Care-i „sensul”existenței și ce-și dorește artistul în zilele noastre, mai puțin favorabile artei, culturii?
IPV: Aș răspunde plecând de la sintagma „cuget, deci exist”. „Sensul” existenței unui artist este tocmai procesul creației, al cărei rezultat generează (zic eu) o gamă largă de sentimente, o stare de bine, bucurie și frumos. În vremurile astea așa cum ați spus „mai puțin favorabile artei” îmi doresc ca evenimentul cultural (de orice fel ar fi el), să devină un eveniment social. Și asta nu se poate decât prin educație.

I.M.: Se poate trăi din artă în lumea globalizată de azi? Cum „rezistă” financiar un artist în România?
IPV: Asemenea majorității artiștilor e greu să „supraviețuiești” financiar. De-a lungul timpului pot spune că unii „au prins trenul”, alții compensează cu diferite munci înrudite creației.

I.M.: Un important istoric și critic de artă spunea că „arta oferă și o cheie către minte”. Avem oare minți suficient de pregătite în zilele noastre, prin/pentru cultură, artă?
IPV: Nu știu cine a spus asta, dar e frumos și real. Minți strălucite, precis că sânt, doar că nu le recunoaștem. Și tinerii gândesc altfel, percep lucrurile și le înțeleg într-un ritm… aparte.

I.M.: Este celebră în lumea artei „Școala băimăreană de pictură” care a pornit de la sigheteanul Simon Hollósy. Există șanse sau care ar fi contextul pentru a avea și o…. școala sigheteană în artele vizuale? Este o întrebare exagerată?
IPV: Personal cred că până acolo-i departe. Și mă gândesc în primul rând la lipsa unei „infrastructuri” culturale.

I.M.: Spuneți-mi vă rog care vă sunt prioritățile artistice pentru perioada următoare, unu – doi ani, să zicem.
IPV: Îmi doresc să fim sănătoși, să mergem înainte. Mi-ar plăcea să organizăm la Sighet un simpozion internațional de sculptură în andezit, unde să invităm nume mari ale sculpturii. Ar fi un mare câștig spiritual, orașul s-ar îmbogăți cu opere de artă care educă ochiul și mintea.
Și dacă  mi-e îngăduit, aș face o invitație: pe 25 martie 2025, ora 17:00, la vernisajul expoziției „Artbunavestire” XXXIX la Muzeul Țării Oașului din Negrești Oaș, expoziție pe care o curatoriez alături de maestrul Dorel Petrehuș. De asemenea, vă invit să vedeți expoziția mea de sculptură și desen „Locuiri” pe simezele galeriei „Colonia Pictorilor” din Baia Mare. Iar dacă aveți drum prin Cluj, merită să vedeți la Muzeul de Artă expoziția „Drum” unde expun alături de Maxim Dumitraș, Strejac Florin, Stanciu Marcel și Țînteanu Constantin. Cam… atât.

I.M.: Mulțumesc, domnule Ioan Pop-Vereta! Așteptăm cât mai multe informații despre activitatea dvs. artistică pe care să le comunicăm și publicului larg.
IPV: Și eu vă mulțumesc și vă urez multă sănătate și tot ce vă doriți.

Foto & text: Ion MARIȘ