Să nu-l uităm pe Alexandru Filipașcu, un primar erudit al Sighetului interbelic!

Alexandru Filipașcu s-a născut la 20 aprilie 1902 la Petrova, Maramureș și-a decedat în ziua de 20 decembrie 1952, în gulagul Canalului Dunăre – Marea Neagră, la Valea Neagră – Constanța, fiind deținut politic din vara anului 1952. A fost primar al orașului Sighetu Marmației, istoric, profesor, gazetar și preot, provenind dintr-o familie greco-catolică. În perioada 1948 -1952 a fost profesor la Institutul Teologic Cluj.

Cartea de bază a istoricului Alexandru Filipașcu este considerată “Istoria Maramureșului”, București (1940), premiată în anul 1941 de Academia Română. A mai publicat în timpul vieții “De la românii din Maramureș – Oameni, locuri, cântece”, Sibiu (1943), “Maramureș”, Sibiu (1944) și “Voievodatul Maramureșului – Originea, structura și tendințele lui”, Sibiu (1945).

Postum, i-au fost publicate lucrările ”Manualul Istoriei Bisericii Române”, București (1958), în două volume, coautor, și “Enciclopedia familiilor nobile maramureșene de origine română”, Editura Dacia (2006) și volumul bilingv română-engleză, Editura Eikon (2015).

Alexandru Filipaşcu, provenind dintr-o familie maramureșeană nobilă, înstărită, a început şcoala (cursul inferior) la Sighet (Liceul Piarist), dar studiile liceale le definitivează la Beiuş – Bihor. Se înscrie în anul 1920 la Facultatea de medicină din Cluj, dar, realizând că nu are nicio pasiune pentru acest domeniu, obține o bursă specială la Roma, unde frecventează cursurile de teologie și filozofie (Seminarul Pontifical Lateranum) pe care le încheie în anul 1923. A început doctoratul in filozofie la Roma (1923) și a susținut și obținut doctoratul în teologie la Lwow (1928). Între anii 1928 – 1933, va fi profesor în diferite oraşe din Transilvania, inclusiv la Sighet. A condus, în calitate de viceprimar și primar, în perioada 1933 – 1938, destinele Sighetului, în timpul manadatului său fiind amenajată piața din centrul oraşului sub forma unui adevărat parc, a modernizat piaţa de alimente, a pus la punct sistemul de alarmare al localității.

A trecut la ortodoxism și a predat din anul 1948 la Institutul Teologic Ortodox din Cluj.

A avut doi copii, Lidia (căsătorită Piso) – artist plastic, scenograf şi Alexandru, strălucit biolog și scriitor.

Autor, „Salut, Sighet!”

N.R.: „Salut, Sighet!” a decis să demareze o campanie prin care să mobilizeze comunitatea locală (moral și financiar) pentru ridicarea unui bust al istoricului Alexandru Filipașcu și amplasarea acestuia în Parcul Central din Sighet. Ar fi minunat ca inaugurarea bustului lui Alexandru Filipașcu să aibă loc în preajma Centenarului de anul viitor, în decembrie 2018! Vă invităm să vă alăturați demersului nostru și să ne transmiteți sugestiile și propunerile dumneavoastră !