Scriitorul sighetean Gabriel Boros a împlinit 75 de ani!

Marți, 10 noiembrie 2020, scriitorul sighetean Gabriel Boros, stabilit în Germania, a împlinit 75 de ani! Îi dorim… La mulți și frumoși ani!… cu multă sănătate și cu multe, multe noi apariții editoriale.

Gabriel Boros s-a născut la Sighetu Marmației la 10 noiembrie 1945. A urmat la Sighet școala primară, gimnazială și Liceul „Filimon Sârbu” („Dragoș – Vodă”) pe care l-a absolvit în anul 1963. După bacalaureat, a fost înrolat în armată, până în anul 1965. Între 1965 – 1969 a lucrat la TAPL Sighet la secția de achiziții. S-a mutat la Cluj în anul 1969, unde a urmat cursurile Facultății de Drept – Universitatea „Babeș Bolyai”. În 1972 s-a căsătorit, are doi copii – o fată și un băiat. A revenit la Sighetu Marmației în anul 1980, iar în 1983 a emigrat în Germania.

Primul volum de poezii i-a apărut în anul 2003, în Ungaria, cu titlul „Autoportret”, iar peste câțiva ani cel de-al al doilea volum, în Germania, cu titlul „Poezii pentru totdeauna”. Din 2004 până în 2017 a publicat 12 romane (în limba maghiară), dintre care două au fost traduse în limba germană, „Die Grube aus Eltville I – II” și un volum de poezii tradus în germană „Bis über Dir Kerzen aufleuchten”.

Cărțile lui Gabriel Boros, poezie și romane, i-au fost traduse în mai multe limbi, în țări din întreaga lume dar, cel mai mare succes îl are în Ungaria și Germania.

Câteva dintre poemele domnului Gabriel Boros au apărut și în limba română, fiind cuprinse în volumul „Voi, cuvinte!” (Editura Valea Verde, 2019), o antologie a poeților absolvenți ai Liceului „Dragoș Vodă” (Colegiul Național „Dragoș – Vodă” Sighet).

La ora actuală, scriitorul Gabriel Boros locuiește în Watzehaim – Hessen, Germania.

Salut, Sighet!

NR: În imaginea principală scriitorul Gabriel Boros (stînga). În dreapta, casa din Sighet (situată pe actuala stradă Gheorghe Doja), unde s-a născut și unde a trăit scriitorul până în anul emigrării din România.

Sursă foto: pagina de Facebook a scriitorului Gabriel Boros.