Se duc dascălii noștri…. (autor, Marius Vișovan)

Emoția despărțirii de domnul profesor Felician Ilnițchi m-a făcut să meditez cu un pic de tristețe, dar și cu speranță și mult respect la generația profesorilor noștri de altă dată, care încet-încet se mută “dincolo”, dar pe care orașul nostru n-are voie să-i uite, munca lor fiind pentru noi, elevii de atunci, o treaptă a devenirii noastre, o parte din ceea ce suntem azi….

Dintre dascălii mei de la Liceul “Dragoș Vodă” au plecat deja dintre noi doamnele profesoare Eusebia Negrea, Elisabeta Sugar, Ileana Preoteasa, și domnii profesori Ioan Șuteu, Alexandru Diaconescu, Iulian Iuga, Mihai Smărăndoiu, Iuliu Oros…. ceilalți fiind încă în viață din câte știu, și le doresc și pe această cale multă sănătate. La care se adaugă alții… fiecare fost elev ar trebui să-și amintească de profesorii pe care i-a avut.

Cu rare – posibile – excepții cred că sentimentul care ar trebui să predomine este cel de respect și recunoștință. Cum se poate manifesta această recunoștință ? Prin evocarea cu respect a muncii lor în discuțiile noastre cu prietenii, printr-un salut și o abordare amabilă pe stradă, printr-o rugăciune… și, evident, prin bucuria împărtășită cu ocazia întâlnirilor aniversare. Unii însă, dintre foștii elevi, cred că nu mai datorează nimic sau pur și simplu multitudinea problemelor vieții justifică lipsa de interes… chiar și participarea la o înmormântare pare pentru unii un efort prea mare. Da, trăim într-o lume grăbită, într-o societate egoistă, devenim tot mai izolați în timp și spațiu, nu mai există decât „eu” și „acum”… oare e o boală a întregii omeniri sau la noi, la români toate crizele sunt mai mari? În tot cazul, cred că la capitolul solidaritate stăm prost, mult mai prost ca alții…

În fine, problemele sunt multe… eu vreau să spun doar că dascălii noștri se duc… și poate într-o zi ne va părea rău că nu ne-am mai bucurat o clipă de lumina lor….

Marius Vișovan