Semn de carte: Ion MARIȘ – „…65…”

La Editura Valea Verde din Sighet a apărut cel de-al șaselea volum de poezie „…65…”, autor Ion Mariș (editor – Ion Mariș, lector de carte – Iulia-Dora Mariș, tipar – Aska Grafika).
În centrul celor 65 de poeme se află aceeași reflecție asupra trecerii timpului și a fragilității condiției umane. Titlul volumului și poemul final transformă cifra 65 într-un moment de bilanț, în care autorul își privește cu luciditate drumul parcurs. Moartea nu este evocată doar ca sfârșit al vieții, ci ca o prezență discretă, care însoțește fiecare etapă a existenței și dă o altă greutate întrebărilor despre sens, memorie și identitate. Uneori este privită cu ironie, alteori cu resemnare sau cu neliniște metafizică, dar rămâne, de la un capăt la altul al volumului, unul dintre firele care țes universul poetic al lui Ion Mariș.
*
Fără secrete
În secunda 16 din volumul meu am primit un nume
prea simplu pentru a fi memorat
la pagina 61 am început să vorbesc
acum doar încerc arta păcii
nu vreau să mai văd culorile incerte livrate
pentru frica noastră
nici umbrele deghizate
iar rugăciunea nu mi-o voi scrie
dincolo de noapte de aceea
nu știu câte războaie îmi acoperă somnul
câte pagini albe se pierd în spațiu…
măsor nesomnul
asupra mea veghează un Dumnezeu abandonat.
(din volumul „65…”)
* * *
Ion Mariş s-a născut în 16.04.1961. A absolvit Institutul Politehnic Cluj Napoca – Facultatea TCM (1986), extinzându-şi ulterior activitatea şi în alte domenii: bancar, burse de valori, turism, consultanţă, farmaceutic.
A activat în diverse cenacluri literare atât ca elev la Sighet (Liceul „Dragoş-Vodă”) cât şi ca student la Cluj- Napoca. A publicat poezie şi proză în diverse reviste şi periodice.
Este membru fondator al Clubului Rotary Sighet (2001) și coordonatorul Editurii Valea Verde din Sighet.
Este membru UZPR din anul 2021.
A publicat volumele: „Autostop printre gânduri” (2016), „Salut, Sighet!” (2016), „La masă cu președinții” (2016), „Vesperare” – poezie (2017), „Ultimul poem (…)” – poezie (2019), „Ion Bledea – Sculptorul Nordului” – album (2019), „#CNDV100 – Convorbiri – mărturisiri” – interviuri, co-autor (2019), „Sentimente neasigurate” – poezie (2021), „Semne, pe_semne” – poezie (2022), „Eugen Mihaljek un AS de… 66 de puncte” – co-autor (2022), „Re_semnat” – poezie (2024), „Cu spatele la Centru” – publicistică (2025).
Salut, Sighet!