„Sfînta” mînie populară (autor, Ileana Pisuc)

Cu cît se acutizează starea de haos și nesiguranță pe întreg mapamondul, vorbesc de cea socială, în paralel se observă și o accelerare a reacțiilor naturii înconjurătoare, care vine ca un tandem, într-un carusel al violențelor, crimelor, urgiilor provocate fie de mîna omului sau de dreptatea divină.
Constata, pe bună dreptate un cercetător, că Omul are în structura sa două identități: aceea de ființă umană și aceea de animal.
Ambele entități însă dacă nu sunt strunite și ținute sub control, pot devia și pot suferi mutații neprevăzute.
Pentru a îmblînzi „fiara” din om, singura metodă aste Cultura și Educația.

De mii de ani s-au făcut pași mici dar importanți pentru ca omul să se îndepărteze de firea și instinctele primare, reușindu-se în a-l integra  în comunități care să aibă aceleași principii, care să-l ducă la o umanizare și potolire a acestor porniri.
Doar așa s-a putut ajunge la un grad de acalmie și un grad de civilizație între oameni. Acalmie care însă astăzi devine doar o supoziție, în realitate însă e ca un butoi de pulbere, gata de explozie.
Izbucnesc focare în toate colțurile lumii, războaie fratricide, provocări meschine, atacuri peste noapte între state. Se vorbește mult despre alianțe, blocuri militare, „umbrele” de protecție. Se dau asigurări de apărare, ajutor, dar se moare la greu, în fiecare zi… Și nu din cauze doar naturale! Cei care scapă de sub tirul direct al bombardamentelor, mor încet dar sigur de efectul acestora în timp.
Totul este contaminat de acest flagel al Urii; apa, aerul, vegetația, alimentele, dar mai ales oamenii! E ca un virus la care încă nu s-a găsit vaccin: vaccinul împotriva Urii!
Pe un Pămînt atît de frumos, primit cadou, cu condiția doar să-l păstrăm și să-l iubim, nu e loc de om lîngă om!
De unde atîta încrîncenare în încercarea de a-l distruge?
Nu se vorbește în termeni de pace, despre cum am putea să-l facem și mai frmos, și mai atrăgător! Totul se învîrte doar în jurul armelor, al dronelor performante, al avioanelor de luptă, al importurilor de mercenari, despre regiuni întregi puse la pămînt cu tot cu locuitorii lor!
Oare și-a pus cineva întrebarea dacă toate acestea se „cotabilizeaza” undeva? Eu zic că da!
Cerul, care este deasupra noastră a început să reacționeze la toate relele ce se întîmplă sub el, sub „oblăduirea” omului.
Plouă în cîteva ore cît n-a plouat într-un an. Degeaba se revoltă comunitățile direct afectate! Măcar de s-ar învăța ceva, dar nu se învață nimic!
Ura e prea mare și refulează, fără o meditație profundă, fără ca cineva să-și pună întrebarea: Doamne ce vrei să ne spui?
De felul meu sunt o persoană meditativă și despic firul în patru și-mi trag esența și din cele mai neînsemnate semne. Am acumulat în timp, anumite repere și un anumit respect față de niște valori, de societate, de familie, de lege, de disciplină.
M-a îndurerat o imagine ce s-a derulat zilele acestea pe tv., cu un cuplu regal, împroșcați pur și simplu cu noroi și bîte, jigniți cu niște expresii triviale, huiduiți și agresați… Și asta la un interval de cîteva zile în care erau onorați la fiecare eveniment public.
Răstignește-l, răstignește-l!… au fost cuvintele care mie mi-au amintit de o fază petrecută mai demult…
Și atunci și acum poporul în sfînta lui revoltă a făcut greșeli.
Dar oare regele și regina dețin monopolul asupra acestor catastrofe?
Erau doar doi oameni veniți să dea și să caute empatie… Civilizația și gradul de cultură a fost atît de mult abrutizat de această calamitate încît să-ți ataci valorile care te reprezintă?
Așteptau și ei solidaritate, unire într-o asemenea încercare. Urîtă figură au făcut, cu toată înțelegerea posibilă, dar rațiunea și umanitatea n-ar trebui să pălească în fața  niciunei provocări.
Crize au fost și vor mai fi, vom ajunge să ne atacăm om pe om doar ca să ne potolim instinctele primare?!
Fie ca aceste lecții date de CER să ne pună pe gînduri și să nu căutăm vini doar la alții, ci să ne punem fiecare întrebarea de bun-simț: „Doamne care-i partea mea de vină în tot ce se întîmplă?”

Ileana PISUC

 

Foto: reproducere după lucrarea „Țipătul” de Edvard Munch.