Shoe Box – sau despre bucuria de a dărui

Dragi cititori, astăzi vă scriu o scrisoare mai neobișnuită. Sunt în fața monitorului și tastez aceste cuvinte, gândindu-mă la minunata zi petrecută cu un grup de tineri (membri voluntari ai Centrului creștin Caleb), 12 la număr, care au venit din Cluj, cu zeci de cadouri pentru copiii din Sighet, pentru copiii care, cel mai adesea, au cunoscut neajunsurile și nu bucuria de a primi, așa cum ar fi trebuit să fie normal pentru dezvoltarea lor armonioasă.

Deviza campaniei Shoe Box este următoarea: “Nu salvăm lumea cu o cutie de pantofi umplută cu dulciuri și jucării, dar vom învăța să prețuim perna pe care ne punem capul seara”.

Voluntarii ne-au vizitat la Centrul de Zi Micul Prinț, după care au vizitat case de tip familal din Sighet, unde au fost așteptați de aproximativ 80 de copii, copii care i-au întâmpinat cu brațele deschise și cu multă, multă nerăbdare. Dincolo de aceste cadouri, am rămas impresionată de frumoasele momente pe care musafirii noștri le-au pregătit acestor copii: colinde, jocuri și un minunat timp petrecut împreună, un cadou cu adevărat neperisabil, care va rămâne întipărit de-a pururi în inimile acestor suflete.

A fost ca o pauză de la lucru, o reconectare cu ceva profund și mișcător, și mă gândeam în sinea mea: aceasta este esența Crăciunului – timpul pe care ni-l facem pentru ceilalți, pe care ni-l dăruim, bucuria de a prețui darul vieții în toate etapele ei și că, uneori, oameni care nu se cunosc, pot conlucra pentru a oferi un zâmbet celor care au fost uitați, dați la o parte, abandonați.

Ce ne poate uni? Nimic altceva decât o forță invizibilă dar statornică, același scop de a dărui, de a te dărui din adâncimea inimii tale, din lăcașul bogăției infinite și netulburate.

Astăzi am fost un martor fericit la zâmbetele pe care copiii mai mari le-au pus pe fețele copiilor mai mici. Azi am zâmbit cu toții împreună, ne-am rugat împreună și am mulțumit.

Astăzi a fost despre fericire.

 

Antonia Luiza Dubovici (Zavalic)