Și Sighetul trebuie „contaminat” cu… școala viitorului! (autor, Ion Mariș)

Marii și micii analiști, astrologi și prezicători abulici, se străduiesc – sub amenințarea „proaspătului” virus – să ne convingă și să ne îndrume pe căile îngrijorării și fricii. Ce va fi cu secolul XXI?… Pe unii nici măcar nu-i preocupă în mod intelectualist – științific această dilemă, sunt prea închistați în proceduri depășite și chingi habotnic standardizate. Poate că era nevoie de un cutremur la nivel societal pentru a direcționa și strategia educațională pe făgaș… avangardist.

Ce-om face oare stând atât de mult timp în izolarea (auto)impusă? E simplu! Citim, visăm, pregătim scenariile viitorului, ne plictisim, ce mai! Se poate munci în mediul și „mirajul” propriei locuințe? Mda, ar spune elevul Bulă (vedeta sec. XX), porcării (adică, transmise de gripa porcină), de-astea nu se pun la socoteală! Acolo, în fața privirilor ingenue, în fața fricii copilașilor, interacțiunea dascăl – supervizor cu… elevul – prizonier amorsează creativitatea și imaginația. Așa ar gândi… Bulă?!

Privind spre trecutul meu, dintr-o epocă îndepărtată, controlată de vechiul om-nou, nu mă pot gândi decât la dascălii de excepție care făceau din (unele) materii… artă. Chiar și la materiile foarte serioase (matematică, fizică etc. – nota bene – etc nu înseamnă fără importanță) tensiunea avea nuanțe neîntunecate, poate, poate, puțin enervante. Dar azi, într-o lume modernă, să mai existe „procedura” tocitului, memoratului mot à mot, mi se pare o inepție cât (fostul) monstru din lacul Loch Ness. Doamne, dacă Doamne ai da note, unde ar fi mulți dintre profesorii de azi? (Disclaimer: nu mă refer doar la absolvenții de… Spiru Haret!).

Am primit, înainte de atacul coronavirusist, informații despre nemulțumirea unor liceeni vis-à-vis de metodele ultra-ortodoxe prin care unii profesori stăpânesc clasa. Nimic de zis, este varianta conservatoare prin care un sistem ieșit foarte șifonat deontologic din comunism s-a adaptat democrației netrecând granița metodelor – mult așteptate – de finețe… europeană!!

Și-o să vi se pară o excepție (?!), am mai primit un „pont”, dinspre o școală (generală) cu mare ștaif din Sighet, o elevă de clasa a…. nu contează a câta, de gimnaziu, având vârsta de 12 ani, o fetiță (!!!) este trasă – la propriu – de urechi de către diriginta-profesor și aici… se termină totul?! Incredibil, în sfintele zile ale secolului XXI, un copil este traumatizat de către un profesor care habar nu are ce înseamnă educația! Dacă familia va insista vom dezvălui și școala și profesorul și (de ce nu?) directorul care a aflat despre conflictul impardonabil și s-a… autoizolat.

Păi, să recapitulăm, elevii știu de frică, nu vorbesc neprovocați, tac la… epitete și comparații și… gata educația. N-au auzit oare unii dintre dascăli de metodele nonconformiste ce incită creativitatea și imaginația? Elevii trebuie lăsați să vorbească (fără să zburde pe câmpii!), să argumenteze, să dezbată, să se exprime, să nu copieze pur și simplu niște teme adică să dea – vorba docților! – un copy și-un paste. De-aceea avem analfabeți funcționali și doctori în… paste (necomestibile)!

Atacul coronavirusului la sănătatea socio – umană are și consecințe mai puțin grave. Se schimbă paradigma educației… în bine! Tehnologia trebuie să intervină mai profund în formarea copiilor și tinerilor. Credeți că se poate? Eu sunt convins că DA!

Toți elevii, de la cei mai mici până la liceenii îndrăzneți dețin un telefon performant, unii posedă tablete, calculatoare iar cei mai „amărâți” sigur au pe-acasă televizoare. (Pe drum spre Baia Mare, pe varianta Cavnic, am văzut cocioabe pe care se înalță semeț parabolicele). Marea majoritate a tinerilor sunt specialiști în gadget-uri și aplicații cool, au abilități indiscutabile pentru lumea virtuală, așadar avem bune drumuri…. informaționale.

Școală la televiziune, în loc de emisiuni insipid – botuliste și apariții cu maneliști analfabeți, cum vi se pare?… Să scriem corect cu ajutorul aplicațiilor, să schimbăm metodele, să îndrăznim mai mult, nu să facem… schimb de profesori (pardon, de mame) sau să ne ocupăm de „dezbateri” penibil regizate!

Vă imaginați cât de bine s-ar putea colabora cu profesorii de la… distanță?!… Pe bune (!), nu glumesc! Să intre școala în lumea webinarelor, să se utilizeze canalele youtube, să se gândească aplicații (unele există!) interactive și nu mai știu eu ce alte, multe metode, doar avem atâția IT-iști inteligenți. Și profesorii virtuali pot să fie selectați dintre cei cool, cu fason, plăcuți la… vorbă și la port. Oare ar dispărea cei neprofesioniști?

Oare nu vor fi mai relaxați elevii, mai bine dispuși că pot, la o adică, să manevreze puțin și sonorul gadget-ului, să acționeze butonul „pause” când oboseala este prea mare? Cred în tehnologie, când nu devine dependență inutilă, sunt convins că este nu doar comod să muncești virtual ci chiar să te „enervezi” la teme cu deadline-uri dar fără ghionturi academice. N-ai chef, dai… shut down (pentru cei care studiază intens doar limba română = închis)!

Viitorul nu este al profesorilor blazați, indispuși, obsedați de viața comod – liniară, doritori de laude comparabile, inadaptabili „toanelor” prea energicilor elevi. Nu! Viitorul este al aplicației – profesor (fiecare elev să-și configureze/ personalizeze figura profesorului, ce ziceți?), al „înfruntării” cu partenerul educațional inteligent, cel pe care-l poți contrazice fără consecințe traumatizante!

Teama, frica, pot bloca evoluția tânărului, metodele învechite nu stimulează creativitatea dar, din păcate, „jocurile” extra-școlare atipice nu sunt pentru oamenii ne-dedicați meseriei de dascăl. Oare educația prin predare – joc nu ar rezolva niște probleme comportamentale, de ambele părți? Oare va mai fi nevoie de ore… impus suplimentare? Și să fie clar, lumea virtuală nu este numai pentru… elevi, tineri, studenți! Și educatorii/ profesorii pot fi, profesional, acolo!

Îmi veți spune că este necesar și un „dram” de… socializare și, poate, niște ore de laborator: biologie, chimie, fizică etc. Da. Partea practică, de laborator, ar fi singurele ore „pe viu”, utile, realizate cu grupuri mici de persoane sau, de ce nu?…. tot cu asistență video, printr-un profesor ascuns, invizibil. Sigur, cei care vor să mă contrazică îmi vor propune varianta de avarie – spre exemplu – a căderii sistemului (cel care ne oferă curent – energie, comunicații etc). Ce ne facem atunci? Eu zic că problema ar fi mai mică decât cea a… coronavirusului! Să încerc un răspuns: putem inventa alte scenarii – soluții! Scenarii eco, neconvenționale, regenerabile. Repet, și repet, și repet, minunata zicere a marelui Einstein: imaginația este mai importantă decât cunoașterea!!!

Vizionarii vor găsi întotdeauna soluții!!!

Ion MARIȘ