Actualitate Calendarul zilei

Sighet: Klara Markus, supraviețuitoare a Holocaustului, a încetat din viață la 106 ani!

Klara Markus (sursă foto: dr. Sorin Markus)
image_printPrinteaza

Klara Markus (născută Kaufman) s-a născut în Carei, judeţul Satu Mare la 31 decembrie 1913 (însă data nașterii a fost consemnată în certificatul de naștere 1 ianuarie 1914).

A supravieţuit, miraculos, ororilor celui de-al Doilea Război Mondial fiiind închisă în cele mai teribile lagăre. În august 1942 a fost deportată într-un ghetou pentru evrei din Budapesta, unde a muncit la o fabrică de confecţionat umbrele. După doi ani de muncă forțată în ghetoul din Budapesta a fost trimisă la Dachau, unde a ajuns în octombrie 1944, iar o săptămână mai târziu a fost transferată la Ravensbruck, un cunoscut lagăr pentru femei. Ulterior, a fost mutată la Spandau (Berlin) și, în final, la Oranienburg – Sachsenhausen.

Înainte de eliberare, în ianuarie 1945, Klara, care avea 30 de ani, a fost trimisă în camera de gazare. “Dumnezeu a vegheat asupra mea”, după cum declara într-un interviu doamna Klara și terminându-se gazul a scăpat.

A părăsit Germania și s-a întors La Carei, în România unde a aflat că întreaga sa familie murise. S-a îndreptat spre Sighet în căutarea bunicului din partea mamei, Schongut, dar, se pare că nici acesta nu mai trăia.

A rămas la Sighet unde s-a căsătorit cu dr. Andrei Markus (și el supraviețuitor al Holocaustului).

A decedat la 106 ani, marți, 24 martie 2020!

Dumnezeu să o odihnească în pace! Sincere condoleanțe familiei îndoliate din partea colegilor din colectivul de redacție.

Salut, Sighet!

sursă foto: dr. Sorin Markus

oferta-wise

10 Comentarii

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Dumnezeu sa o odihneasca in pace ! Si mama mea a cunoscut -o personal cu multi ani in urma.

  • Dumnezeu sa o odihnească în pace! Sincere condoleante familiei indoliate! Tudor, Andrei,Otilia si Florentin Nasui.

    • Multumim foarte mult ca sinteti alaturi de noi ,Otilia si Florentin ,voi faceti parte din trecutul copilariei noastre ,
      Este foarte dureros sa pierzi p mama la orice virsta ,noroc ca Providenta m-a binecucintat cu prezenta ei atitia ani linga mine .Va iubesc mult .

  • Amintirea ei sa fie binecuvantata, AM IUBIT-O si AM RESPECTAT-O si asa va fi pana cand traiesc!
    Sincere condoleante!

  • Odihneasca-se in pace I Mi-o amintesc ca o persoana de mare gentilete si finete. Sincere condoleante familiei indoliate

    • Draga Sergiu multumesc foarte mult ca ti-ai amintit de ea ,mamele noastre erau prietene ,ma doare tare ca am pierdut-o desi este normal ,totul se termina odata ,ma consolez ca am fost impreuna multi ani .Ai grija de tine sa trecem cu bine de aceasta epidemie .Te imbratisez cu drag .

oferta-wise