Vă vine să credeți? Nu este vorba despre Ansamblul MARA. Este vorba despre „producătorii” de șuruburi din anii plumburii și, deopotrivă, frumoși, din Fabrica de Șuruburi (Întreprinderea Mecanică) de la poalele Solovanului, din Sighetul Marmației.
Tonele de organe de asamblare rezultate în urma muncii din trei schimburi, apoi sortate, ambalate și trimise în lumea largă, erau rodul muncii celor care au acceptat, în urma unei selecții, să joace în frumoasa scenetă PINTEA.
Da, pe vremea aceea, în fabrici, pe lângă activitatea de bază, se mai făceau și diferite sporturi, activități culturale etc.
Inițiatorul, regizorul și cel care a transpus în „practică” această scenetă, a fost domnul prof. dr. Teodor Ardelean – Directorul Bibliotecii Județene Maramureș.
Noi, protagoniștii, am fost selectați din toate sectoarele de activitate, începand de la muncitori, până la cadrele tehnice și funcționari de prin birourile „de sus”.
Repetiții, scoaterea din activitate și, gata, hai în scenă!
În cadrul Concursulul Național „Cântarea României”, am trecut de faza locală, județeană, și iată-ne pe scena Casei de Cultură a Studenților din Cluj – Napoca, la faza zonală. Aici ne-am oprit.
Totuși, a fost o performanță pentru noi, și nu numai, cei care am crezut că știm să facem doar șuruburi.
Să-i și prezentăm, rândul de sus (de la stânga la dreapta): Nița Andreica – Călinești Maramureș; Aurel Știrb – Negrești Oaș; Olga Vișovan – Sighetul Marmației; Ionică Mariș – Sighetul Marmației; Gigel Borlan – Cluj – Napoca; David Gherasim (Gheri) – Sighetul Marmației; Vasile Danci – Sighetul Marmației; Corina Baciu (+) – Cluj – Napoca; Valer Drăgan – Dej; Gheorghe Covaci – Cioată (+) – Vadul Izei.
Rândul de jos: Ionică Buda – Sighetul Marmației; Ioan Bărcan – Sighetul Marmației; Gheorghe Mihăiescu – Cluj-Napoca; Petre Cucu – Sighetul Marmației; Florea Morar – Sighetul Marmației (+).
Dacă mi-a scăpat ceva din aducerile aminte, sau dacă e ceva greșit, îi rog pe cunoscători, pe cei ce se mai recunosc, să intervină.
Balada PINTEA, cântată magistral de Anuța Tite în acompaniamentul maestrului Gheorghe Covaci – Cioată, preluată în filmul PINTEA – 1976 – în regia lui Mircea Moldovan, cu Florin Piersic în rolul principal, este dusă, în tandemul consacrat, acolo SUS, printre stele, încredințându-ne emoția profundă.
Gheorghe Mihăiescu
Eram si sunt mândru!
Eram si sunt mândru că am avut colegi de munca asemenea oameni, ziua „truditori”, in timpul liber artiști! Ce va pot spune, este ca toti acei care au facut parte din grupul de artiști „amatori”, toti au fost si oameni de nădejde in cadrul intreprinderii, colectivul de muncă din fabrica era unul respectat, exemplu concludent este ca din cei 15 care ne zâmbesc in fotografie, 8 erau cu studii superioare, iar ceilalti 7, cu liceu de specialitate sau cu o pregătire in plus fata de liceu! Au fost „oameni”, i-am cunoscut bine, în timpul liber participau la activități, fie culturale sau sportive, fie de alta natura, dar nu se făcea diferenta ca unu-i mai cu „coarne” decât celălalt! Imi amintesc bine de brigada artistică, de formația de dansuri si recitatori, de interpretii de muzică populară, soliști vocali si instrumentiști nu erau „importati” de-afara, erau oameni care lucrau efectiv in fabrica si nu ne făceau de ras, unii dintre ei aveau functii de răspundere, dar întotdeauna si-au vazut „lungul nasului” au stiut sa respecte si la rândul lor au fost respectați! În fabrică eram vreo 700, 8oo de salariați cu toti aproape ne cunoșteam intre noi,stiam fiecare ce putem si făceam tot ce ne stătea în putință pentru-ca fabrica sa meargă pe drumul cel bun!Ma mîndresc,ca am fost „surubar”,Ma mîndresc ca am facut parte din acest colectiv, stiu ca merita toate laudele, nu ne-a fost usor, aceste zile au trecut, acum suntem in varsta dar avem amintirile „tinere” si nu le vom putea uita niciodata! Merita felicitat colegul nostru, Ing. Gheorghe Mihaiescu, ca a pus în pagina unele din amintirile noastre plăcute, te salutăm cu drag, si-ti dorim sanatate si sărbători frumoase!
Sunt utile „suruburile”, pentru ca invartidu-le se avanseaza, simbolizeaza mersul inainte, progresul. Era atunci si la Bogadan Voda (Cuhea) o fabrica de suruburi, probabil o sectie a celei de la Sighet. Ma bucura, domnule Luscalov, ca te aflai in acel colectiv harnic, asa dupa cum il si descrii, cum este si prezentat si cum a fost in realitate. Munca este o cinste acolo unde o realizezi si doar ea legitimeaza existenta umana onesta, asa cum este ea, lipsita de optica de profit frauduloasa, de insusire a ceea ce a muncit altul.
In acele vremi, cand programele culturale prezentate la televizor erau doar in cadrul celor 2 ore de emisie si cu incarcatura exclusiv politica, neagreata, singurele iesiri din aceasta intemnitare culturala se realiza prin aceste formatii artistice, constituite in diferite moduri si asocieri. Acestea exprimau si desvoltau adevaratul confort cultural, de educatie civica, de pastrare a traditiilor frumoase, neinfestate de polica timpului si la care veneau mase de participanti, din nevoia fireasca de a asculta si vedea ceea ce inima si sufletul doreau, in placuta lor naturalete. Aceasta se intampla atunci cand conducatorul acestor formatii era patruns de aceasta nobila, frumoasa si necesara misiune, asa cum este in cazul de fata si nu se alinia infestarilor politice, care le dubla efectul negativ, de falsitate si incultura. Manifestatiile se faceau cu sacrificiul timpului liber, mai ales din cauza cestui spirit de independenta si merita toate felicitarile pentru realizarea si mentinerea acestei continuitati culturale, in originalitatea ei.
Multumim, domnule profesor Gheorghe Bărcan! Cred ca, inchistarea care exista, cenzura politica comunistă, teama de a ne exprima liber a facut ca majoritatea tinerilor sa se îndrepte spre o activitate suplimentară, unde uitam de toate, mai scăpam cate-o glumă la adresa tatucului si a Elenei, mai se schimba o parere, o informatie, ne simteam bine ca eram singuri, fara supervizori cu ochii albaștri, se formau colective puternice unde se legau prietenii care aveau acelasi scop, uitarea teroarei politice si a muncii, uneori peste normal! Pe de alta parte, maramuresanul, pe langa faptul ca-i harnic si îi place munca, totodata iubea traditiile, portul popular, istoria adevarata, locul de munca si de ce nu si distractia! Stiam sa facem de toate, stiam sa ne petrecem cu folos timpul liber, iubeam prieteniile si oamenii, uram doar ,,conducerea”! Este mare diferenta intre ieri si astăzi, între gândirea de atunci si ceea de azi, între cum munceam atunci si cum „ne facem”acum! Sunt multe de spus, am trăit alte vremuri, acum doar ne amintim de ele!
În zi de sărbătoare, Sf. Nicolae, va doresc multa sanatate si fericire, sa aveti parte de o viata linistita, că o meritati din plin!
6 decembrie 1952-6 decembrie 2019 ! Au trecut multi ani, cuprinsi in aceasta perioada, dar, in fiecare din acestia, ziua de 6 decembrie a fost tot timpul pentru mine o semnificativa si frumoasa aniversare : in aceasta zi, 1952, am primit prima veste de acasa, dupa mai mult de un an de detentie. Eram la Colonia de Munca „Km 31”, fiind scapat de teroarea lui N. Borcea, de la Capul Midia; acolo, ca si in alte locatii, cartile postale de „10 randuri”, la care aveam dreptul lunar, erau aruncate la cos. Am fost intr-o bucurie de extaz afland ca toti de acasa sunt bine; am primit un pachet de 5 kg de alimente permise si, foarte important, medicamentele necesare afectiunii pulmonare grave ce o aveam. Pot spune ca acest pachet „m-a scos din inchisoare”. Am mai primit inca 3 pachete pana la eliberarea din 1954, cu acelas continut, care m-au ajutat sa rezist.
In acest sens, urarile si gandurile frumoase exprimate de tine, le atasez acestei aniversari, la care te consider ca faci parte. O coincidenta placuta !
Cu salutari prietenesti si numai urari de bine,
Gh Barcan