Sighetul aparține întregii comunități, nu doar politicienilor!

Starea socială, economică, politică a Sighetului și în acest mandat al administrației publice, demarat de 10 (zece) luni, continuă să fie total necorespunzătoare. Luptele și orgoliile pe care aleșii noștri le cultivă în continuare, fără să fie deranjați de imaginea inadecvată a Sighetului de azi, nu sunt benefice pentru orașul nostru, de aceea noi, societatea civilă, suntem deciși să acționăm.

Reprezentanţii societăţii civile sighetene, prezenţi în şedinţa din data de 3 iunie 2021, desfășurată la Primăria Sighet, la care au participat primarul, viceprimarul, consilierii locali (doar şase dintre ei !…), oamenii de afaceri cu pondere deosebit de însemnată în economia locală, reprezentanţii ONG-urilor, s-au convins în mod cert şi irevocabil că actuala conducere a oraşului nu poate (sau nu vrea?!…) să facă ceea ce ar trebui de făcut pentru a scoate Sighetul din starea deplorabilă în care se găseşte acum.

Conştienţi de faptul că doar prin implicare politică (alegerile locale anticipate pot fi soluţia cea mai rapidă pentru a scoate Sighetul de sub tutela nepăsării şi a intereselor mărunte sau, în cel mai rău caz, pentru alegerile la termen) se pot schimba în bine lucrurile, am decis să facem primii pași, pornind de la nivelul societății civile și, împreună cu cetățenii, să stabilim câteva repere pentru o altfel de administrare a orașului, pentru un altfel de management, făcut strict pentru a mulțumi locuitorii orașului nostru și nu pentru a face… figurație.

Pentru a evalua interesul dumneavoastră pentru o „funcționare” normală a municipiului și, mai ales, pentru a putea cunoaște potențiali „administratori” de calitate ai orașului nostru, propuși din rândul celor fără interese meschine, societatea civilă sigheteană invită sighetenii să răspundă la următoarele întrebări:
1. Pe cine propuneţi primar? (Vă rugăm să menționați un singur nume)
2. Pe cine propuneți consilier local? (Vă rugăm să menționați max. trei nume!)
2. Ce calități o/îl recomandă pentru a ocupa respectiva funcţie publică?

Vă mulțumim pentru implicare și vă rugăm să ne sprijiniți pentru a putea găsi o alternativă viabilă la actuala „guvernare” a urbei noastre, identificând nume noi, caractere oneste, puternice, dornice să se implice pentru a aduce schimbarea mult așteptată, pe care o putem genera împreună.

În funcție de răspunsurile și sugestiile dumneavoastră vom comunica lista cu numele celor care ar putea înlocui atât primarul cât și consiliul actual, dacă vom demara referendumul, demers solicitat insistent de către foarte mulți sigheteni.

Vă mulțumim pentru implicare!

Grupul Civic Sighetean

Foto: Tomi Hoffer