Silvia BOAR, „70+”

Marți, 31 august 2021, de la orele 15:00, la Muzeul Etnografic al Maramureșului „Francisc Nistor” (strada Bogdan Vodă nr. 1), a avut loc vernisajul expoziției artistului plastic sighetean Silvia BOAR. Expoziția cuprinde lucrări din întreaga sa activitate artistică, care se întinde pe o perioadă de aproximativ 50 de ani. Lucrările sunt monotipii în ulei, compoziții sau portrete decorative în tehnici mixte (tempera, acril, guașă, cerapastel) și pasteluri, cele din urmă fiind reprezentative pe o perioadă mai îndelungată de activitate artistică.
La vernisaj, alături de autoarea lucrărilor, a fost prezentă întreaga sa familie, căreia – așa cum a precizat în cadrul evenimentului artista Silvia Boar – îi este și dedicată expoziția, un public numeros, prieteni şi admiratori de frumos. Au rostit adecvate alocuțiuni dr. Mirela Barz, manager interimar al Muzeului Maramureșan, doamna profesor Doina Voina și Raluca Iancău, curatorul expoziției.
Sunt onorată să vorbesc la deschiderea acestei expoziții, deoarece doamna Silvia Boar a fost pentru mine prima profesoară care m-a apropiat de artă, un mentor, un dascăl desăvârșit care m-a îndrumat către universul formelor, al culorilor. Mă bucură faptul că am păstrat de-a lungul anilor legătura, o legătură frumoasă în care am expus împreună, am fost membre ale Cenaclului artiștilor plastici profesioniști, care s-a înființat la Sighet în anul 2016, și astăzi când ne reunește din nou această expoziție, o expoziție aniversară care scoate spre vizionare lucrări din întreaga sa activitate artistică, care include monotipii în ulei, compoziții sau portrete decorative în tehnici mixte.
Expoziția cu titlul 70+, se desfășoară în incinta acestui muzeu având ca puncte de referință cele două spații expoziționale, lucrările expuse în această încăpere și pe scări reprezintă peisaje din locurile natale, din zona Maramureșului, câteva portrete și naturi statice, vârtejuri cu flori, executate în tehnici diferite, pastel, ulei, care sunt reprezentative pentru a doua perioadă a activității artistice, iar lucrările din sală reprezintă monotipii în ulei, compoziții sau portrete decorative în diferite tehnici, din care majoritatea sunt lucrări mai îndepărtate, din perioada timpurie de creație când încă se mai resimt influențe din partea școlii de pictură.
Lucrările de față sunt caracterizate prin concentrarea asupra impresiilor fugitive, cromatică pură, tușeuri fine de penel pentru a simula lumina reală, mai mult decât asupra aspectului stabil și conceptual al lucrurilor, preferând pictura în aer liber. Un aspect mai conceptual este resimțit în lucrările din prima perioadă de creație, anii 70, 80, în care artista folosește transfigurarea corpului uman în mijlocul naturii, o exprimare a stării sufletești și a atmosferei prin culoare, care conturează compoziții cu personaje contopite în forma copacilor, care au o tentă către abstracționism și care sugerează tendința umană de a se reîntoarce la natură, de a patrunde și înțelege natura. Coloritul aduce noi armonii și game cu tendință tomnatică care sugerează melancolia și dorința de reîntoarcere la natură, fapt care în zilele noastre este resimțit de noi toți, datorită pandemiei, un strigăt mut crește în sufletele noastre cu dorința de întoarcere către natură. Atât contururile cât și detaliile dispar, lumina este redată sugestiv, suprafața plastică este fragmentată de tușe, este prezentă tendința de a reda impresii fugitive, și cele mai intime nunațe personale.
Având o activitate artistică foarte bogată, cu numeroase premii și numeroase tabere internaționale, expoziții personale și de grup, în țări precum Austria, Canada, Elveția, Franța, Germania, Israel, Italia, Olanda, Polonia, România, Suedia, S.U.A, Ungaria, dar și în țară în diverse orașe, dar în special în Baia Mare și Sighet, locul natal, unde iată și cu această ocazie a aniversării unei frumoase vârste celebrăm prin această expoziție. O expoziție care aduce natura mai aproape, unde splendoarea peisajelor locale este redată prin trăirea momentului în mijlocul lor, doamna Silvia Boar ne oferă o expoziție excepțională, de mare anvergură care reușește să întregească o extraordinară și îndelungată activitate artistică, iar cu ocazia asta doresc să-i spun un sincer La mulți ani, și cât mai multă inspirație în continuare și să-i mulțumesc pentru tot ce m-a învățat. (Raluca Iancău)
Evenimentul s-a bucurat și de un moment muzical Antonio Vivaldi, susținut de Tudor Boboșan și Carla Moiș, elevi ai Școlii de Muzică și Arte Plastice din Sighet, clasa profesorului Gavaller Alexandru. Interpretarea tinerilor instrumentiști a uimit, fiind încă o dovadă a calității pregătirii elevilor Școlii. (Ar fi un titlu de onoare pentru autoritățile locale și Inspectoratul Școlar asigurarea continuității prestigiosului Concurs de interpretare instrumentală de la Sighet.)
Expoziţia poate fi vizitată în incinta Muzeului Maramureşean, Secţia Etnografie până la sfârşitul lunii septembrie, de marţi până duminică între orele 9:00 şi 16:00.
Salut, Sighet!
Foto: Muzeul Maramureșan
Video: Brîndușa Oanța