Actualitate Cultură Știri

Stema Sighetului nostru drag (autor, Ioan Ardeleanu – Pruncu)

image_printPrinteaza

De curând (29 decembrie 2021) a apărut pe „Salut, Sighet!” articolul „Cât de istoric este Maramureșul istoric… în heraldică”, în care, profesorul de istorie Marius Voinaghi aduce în discuție – și în atenția celor responsabili! -problema stemei orașului, declarându-se (pe bună dreptate!) „surprins să afle că orașul drag” al dumisale (și al nostru) nu are încă, în mod oficial, stemă. Simțindu-mă (de bunăvoie și nesilit de nimeni) vizat, fac următoarele precizări.
Între anii 1992-1996, am făcut parte, ca independent politic, din primul consiliu local, fiind secretarul Comisiei pentru învățământ, cultură și sănătate. Primele două proiecte ale acestei comisii au vizat elaborarea noului statut al municipiului și, respectiv, al noii sale steme. Lipsa unor acte normative, privind elaborarea noilor steme a determinat din partea consilierilor și a specialiștilor consultați două alternative: 1. Revenirea la stema folosită înainte de 1946; 2. Organizarea unui concurs pentru elaborarea uneia noi. Apariția Legii nr.102/1992, prin care se aproba noua stemă a țării și care preciza la Art.10 că „stemele județelor, municipiilor, orașelor și comunelor se aprobă de Guvern, la propunerea consiliilor județene sau a celor locale, cu avizul Institutului Național de Heraldică și Genealogie” nu cuprindea însă nici un detaliu de ordin tehnic. Abia după apariția H.G. nr.64/15 febr. 1993, referitoare la metodologia elaborării stemelor, dar mai cu seamă în urma unei întâlniri de lucru cu doamna Maria Dogaru, de la Institutul Național de Heraldică, ținută la Baia Mare, am avut toate elementele necesare pentru organizarea concursului. Noile cerințe stabileau ca obligatorie forma scutului roman, având deasupra coroana murală cu un număr variabil de creneluri (în cazul municipiilor șapte), iar pentru mobilarea scutului se recomanda folosirea – în forme stilizate! – unor elemente heraldice tradiționale precum: elementele cosmice (soare, lună, stele) ca simbol al stabilității și echilibrului sau crucea ca simbol al creștinismului, dar și unele elemente mai recente, considerate ca fiind reprezentative. În cazul nostru, am recomandat concurenților, ca elemente heraldice tradiționale, capul de bour (nu de zimbru!), întâlnit frecvent în ornamentația noastră veche și rozeta cu cinci petale, însemnul heraldic al bogdăneștilor, lăsându-le libertatea de a folosi și alte simboluri și însemne. După perioada necesară mediatizării, în 12 dec. 1993 a fost lansat concursul, iar la finalul acestuia, în 31 martie 1994, în urma jurizării, comisia a înaintat Consiliului local rezultatele. În ședința din 24 aprilie 1994, acesta a hotărât prin vot deschis, să fie înaintate spre aprobarea Comisiei județene de heraldică următoarele trei variante: 1. Vechea stemă, cea folosită înainte de 1946, adaptată noilor cerințe: cu coroana schimbată și fără elementele ornamentale laterale, dar cu crucea între coarnele bourului; 2. Proiectul realizat de concurentul prof. Gabriel Cociuba: scut albastru celestin având în mijloc capul de bour cu rozeta între coarne, soarele și luna în laterale, în partea de jos, pe axa celor două astre, două cruci, iar sub acestea, pe orizontală, trei linii șerpuite, simbolizând cele trei râuri care înconjoară orașul (Tisa, Iza, Mara); 3. Proiectul realizat de Aurel Dan – considerat de noi ca fiind cel mai reușit – avea scutul împărțit vertical în roșu-purpuriu și albastru-celestin, în centru capul de bour cu crucea între coarne, laterale acestuia soarele și luna conturnată, iar în partea de jos rozeta bogdăneștilor (floarea cu cinci petale) avînd deasupra inscripționat 1326, ca dată a primei atestări documentare a localității. Cele trei variante, în original, Hotărârea de consiliu și un memoriu însoțitor au fost duse de subsemnatul la Comisia județeană de heraldică, aflată în subordinea Prefecturii, și care a tot tergiversat trimiterea la Comisia Națională, invocând tot felul de observații. După ce s-a revenit de două ori asupra proiectului de stemă realizat de Aurel Dan, pe care și Comisia județeană l-a considerat ca fiind cel mai reușit și s-a ținut cont de sugestiile făcute, în data de 09.12.1994, am predat dosarul stemei noastre Comisiei județene, însoțit de memoriul Consiliului local al municipiului Sighetul Marmației, scris și semnat de subsemnatul și înregistrat cu nr. 181/9.XII.1994. Urma ca aceasta, conform prevederilor H.G.nr.64/1993, să-l înainteze Comisiei Naționale de Heraldică, dar nu s-a întâmplat acest lucru și ori de câte ori am cerut explicații, mi s-a răspuns că trebuie să mai așteptăm, să-și termine proiectele și Baia Mare și alte localități, ca să trimită mai multe. Realitatea era alta: adevărata cauză o constituia relația foarte tensionată a prefectului de atunci cu primarul Sighetului și în bună măsură și cu consiliul local de aici, pe motive asupra cărora nu doresc să mă opresc, având în vedere că cei doi adversari nu mai sunt în viață.

După alegerile din 1996, am trimis noii Comisii pentru învățământ și cultură un memoriu, în nume personal, în care i-am adus la conoștință câteva dintre proiectele vechii comisii, rămase nefinalizate și primul nominalizat a fost cel referitor la stema orașului. Citez din memoriu: „Pentru stema orașului s-a organizat concurs, iar lucrările selectate de Comisie au fost puse în dezbaterea Consiliului. Au fost alese trei variante și trimise la Comisia județeană de heraldică. La varianta propusă de aceasta și ținând cont de observațiile făcute s-au realizat din nou alte trei variante, care s-au înaintat Prefecturii spre trimitere la Comisia Națională. (…) S-a lucrat foarte greu cu Prefectura (…) Proiectul existent, executat conform tuturor cerințelor legale în vigoare, ar trebui dus sau trimis direct doamnei Maria Dogaru, la Comisia Națională și urmărită obținerea vizei Guvernului. În caz contrar, peste un an sau doi, va trebui reluată întreaga procedură, cu alți bani și alți ani de așteptare”. În buna noastră tradiție, n-am primit nici un răspuns de la noua Comisie și nu știu dacă s-a întreprins ceva în acest sens.
Și iată cum, nici după aproape 20 de ani, orașul nostru drag (de dragul căruia au „murit” atâția politicienii locali în campaniile electorale!!!) nu are, în mod oficial, o stemă!

Ioan Ardeleanu-Pruncu

P.S.: Stema folosită în prezent nu este cea mai reușită variantă, nu face parte dintre cele trimise de noi Comisiei județene și, personal, nu cred că ar putea fi aprobată de comisiile de specialitate, pentru simplul motiv, că elementul central, capul de bour, nu este stilizat*, ci reproduce un cap bovin ce seamănă mai degrabă cu al unei vaci, decât cu al unui bour. Vezi stema folosită între 1659-1902 și prezentată la articolul lui Marius Voinaghi.

*Stilizat = reprodus în linii simplificate, esențiale, în scop decorativ.

oferta-wise

1 Comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Cu regretul că sunt nevoit să nu fiu de acord cu domnul Ioan Ardeleanu-Pruncu, îmi permit să intervin și eu în discuție:
    1. Stema veche a Sighetului a fost un zimbru, nu un bour. Cea mai veche stemă a orașului pe care o cunoaștem integral, cea din 1576 (care probabil datează chiar din 1383), cvasi-identică cu cea dintre anii 1701-1902 (publicată de subsemnatul în 2007 și reprodusă inclusiv în articolul de față), reprezintă un taur heraldic de tip zimbru (Bison bonasus), caracterizat prin coarnele scurte și puternic arcuite spre interior, complet diferite de cele ale bourului (Bos primigenius), lungi de până la 80 cm și deschise spre exterior la un unghi de 60%.
    2. Rozeta Bogdăneștilor nu poate avea sens pe stema Sighetului, ci, eventual, pe cea a Maramureșului. Orașul nu a fost niciodată al lor, ci al regelui Ungariei. Plus că rozeta la care se face referire a aparținut încă din 1277 magnaților Pok, voievozi ai Transilvaniei și comiți de Maramureș, de unde pare a fi fost împrumutată de către familia lui Bogdan de Cuhea, în perioada când acesta se afla încă de partea regelui…
    3. Sighetul a primit privilegii orășenești sub regii angevini, de origine franceză, care au condus, de la anul 987, regatele Franței, Navarrei, Angliei, Siciliei, Neapolelui, Ungariei și Poloniei… Flamura lor a fost crinul, prezent pe stema Sighetului vreme de multe sute de ani. Cui folosește să ne aruncăm acum la gunoi certificatul de naștere?
    4. Iar stema folosită în prezent este de zimbru, nu de vacă și nu a apărut din neant, ci este reprodusă după lucrarea „Staedte Wappen von Oesterreich-Ungarn…” de K. Lindt, Viena, 1885, de unde a fost preluată de Dan Cernovodeanu în „Știința și arta heraldică în România”.

    Cu multă stimă, T. Ivanciuc

oferta-wise