Actualitate ONG Știri

Sucursala sigheteană a Serviciului de Ajutor Maltez din România a găzduit Board-ul Național!

image_printPrinteaza

Sighetul a găzduit, la sfârșitul săptămânii trecute (22 și 23 ianuarie 2021), o întâlnire inedită între voluntarii localnici și Consiliul Director (Dénes Mihály – președinte, Palai Kristóf Mihai Iosif – vicepreședinte, Tischler Ferenc – vicepreședinte) de la cunoscuta organizație Serviciul de Ajutor Maltez din România. Aripa civică a celebrilor Cavaleri de Malta, cu o istorie de 1000 de ani în Europa, este de fapt un nucleu filantropic ce se implică „liber și nesilit de nimeni” în problemele delicate ale comunităților locale. De fapt, grupul țintă al „maltezilor români” îl reprezintă persoanele aparținând segmentelor defavorizate ale societății, persoanele aflate în dificultăți materiale, vârstnicii etc., toți cei care au rămas aproape de… „marginea” societății. Deși inițiatorii europeni ai Serviciului sunt preponderent catolici, aici, în România, nu se fac diferențieri pe criterii religioase, extinderea rețelei malteze se face doar pe baza nevoilor identificate în comunități și mai ales pe baza implicării voluntarilor locali. La Sighet toți „parametrii” sunt atinși: există destule (prea multe) persoane cu probleme și mai ales există voluntari (elevi, tineri, adulți) sinceri, dedicați, diseminatori de… speranță.

Ce a însemnat acest eveniment pentru municipiul nostru ne spune prof. Luminița Colopelnic, coordonatorul sucursalei locale a Serviciului de Ajutor Maltez din România: Pentru prima dată în 30 de ani de activitate a Serviciului de Ajutor Maltez în România, ședința națională a Consiliului Director are loc la Sighetu Marmației, în semn de recunoaștere a implicării în comunitate a sighetenilor maltezi în perioada pandemiei. Este o onoare să avem în mijlocul nostru cavaleri ai Ordinului de Malta și atâția oameni dedicați voluntariatului, să învățăm din experiența lor și împreună să facem următorii pași pentru ca Sighetul și satele învecinate să aibă parte de servicii de ajutor acreditate și de calitate.

La întâlnirea de vineri, 22 ianuarie 2021, la care a participat și primarul Sighetului, Vasile Moldovan dar și reprezentanți ai presei locale și ai principalelor ONG-uri din orașul nostru, au fost prezentate și cele mai importante proiecte pe care le-a derulat sucursala locală a maltezilor: Proiectele derulate în perioada aprilie-decembrie 2020, Dar din dar, Oameni pentru oameni, SAMR vă spune La mulți ani!, Maltezi pentru educație, Împlinește un vis, De Crăciun fii alături de un bunic sau o bunică și multe altele s-au realizat prin donații ale membrilor maltezi și ale comunității în valoare de peste 100.000 lei și au acoperit nevoile a sute de oameni de lângă noi. Ele sunt dovada că virusul maltez este mai puternic decât Covid 19. (prof. Luminița Colopelnic)

Care sunt „beneficiile” și așteptările acestei importante întâlniri din orașul nostru ne dezvăluie prof. Luminița Colopelnic: Din partea domnului primar am primit promisiuni că Serviciul de Ajutor Maltez Sighetu Marmației va primi un sediu atunci când se va identifica un spațiu corespunzător activităților noastre, iar din partea Consiliului Director am fost asigurați că vom avea tot sprijinul necesar pentru a deschide un centru cu specificul identificat de noi așa încât să răspundă cât mai bine nevoilor comunității.

Cert este că fără o societate civilă puternică, fără solidaritate între principalele ONG-uri sighetene nu se va reuși transformarea mișcării voluntar – filantropice într-o voce puternică, pentru a deveni un „actor” semnificativ al comunității noastre. Coagularea mișcării ONG-istice din Sighet și implicarea mult mai intensă în problemele sociale locale este o soluție viabilă pentru schimbarea sustenabilă a atitudinii cetățenilor, pentru atargerea spre voluntariat a celor care nu mai așteaptă soluții… miraculoase.

Salut, Sighet!

oferta-wise

1 Comentariu

Click aici pentru a comenta

Lasă un răspuns la Barcan Gheorghe Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Dupa 30 de ani de activitate in Romania a Serviciului de Ajutor Maltez ( cu o activitate de 1000 de ani in Europa), Consiliul Director al acestuia a avut o intalnire la Sighet, in data de 22-23 ianuarie 2021, cu voluntarii localnici ai acestuin serviciu, la care au participat si primarul orasului, V. Moldovan, presa si principalele ONG-uri, avand in vedere activitatile fructuoase ale voluntarilor Ajutorului Maltezi din Sighet, in combaterea Pandemiei.
    Asa cum spune prof. Luminita Colopelnic, conducatoare Sucursalei Sighet a acestui serviciu, primarul orasului a promis un sediu pentru asociatia civila a Serviciului, in juru careia sa se formeze unn centru activ si performant pentru cei aflatia la „marginea societati”, incarcati de lipsuri si nevoi. Sunt invitati la acesta nobila actiune sa participe elevi, tineri, adulti si toti cei care pot oferi din „mai multul lor”, o mica particica, un ajutor celor in lipsuri majore, pentru supravietuire, pentru o cat de putina decenta de viata. Este o actiune crestina, de credinta, de respect, intelegere si solidaritate umana, mai ales in aceste vremi de grele incercari.
    Evenimentul produs este si onorant pentru Sighet si se asteapta un raspuns adecvat acestui demers nobil, uman, din parte unui cat mai larg public sightean, ajutorarea fiind o trasatura specifica maramuresenilor. Dorim mult succes doamnei profesoare L. Copelnic, a voluntarilor, a sighetenilor, care ar face cinste orasului, judetului, prin aceste interventi in nevoi stringente.
    Poate ar fi necesar sa fie intocmita o situatie cat mai concreta a celor nevoiasi, in ordinea prioritatii acestora, pentru o dreapta si la vreme distribuire a ajutoarelor necesare., pentru strangerea carora care sa fie facuta si o campanie in presa sau prin alte mijloce. Doamne ajuta!

oferta-wise