Această noțiune, prin structura ei, ar părea negativistă. Ea semnifică: a face să dispară, a înlătura, a elimina, a anula ceva. Suprimarea are consecințe fizice, psihologice, indiduale sau de masă, sociale. În lume este bine și rău, dar și în amestec, care cu greu se pot descâlci. Dacă prin suprimare se înlătură răul, este corect; dacă se elimină binele, este rău. Deci nu are caracter absolut, ci relativ, interpretativ, putând include și erori în stabilirea a ce e bine sau ce e rău. Ar fi foarte greu să o studiezi în generalitatea ei, fiind atât de larg distributivă. Am să aduc în prezentare doar câteva cazuri izolate, paticulare, câteva și personale, cunoscute.
Dacă nu mă răzgândeam de a nu intră la prima oră, în 01.04.1949, pentru a merge la autogară, suprimarea din liceu se făcea cu arestare și, cu pneumonia de care sufeream, în regimul celular sălbatic, nu puteam supraviețui mai mult de 6-10 zile. Suprimarea cursurilor pentru o scurtă vacanță acasă, a fost bună. Aveam afecțiuni cardiace foarte grave, cu tensiune agresivă, fibrilațîi atriale cu secvențe ventriculare, de mare amplitudine, două internări la terapie intensivă, de 10 și respective 6 zile, odată, un puls de 300 bătăi/minut, când mi-au făcut urgent șoc electric, fără nicio pregătire (nu știu cum nu mi s-a împrăștiat inima). În țară nu voiau să mă opereze, fiind în vârstă. Suprimarea tratamentului avut, cu o operație în Franța, la Nantes, a liniștit inima și, cu medicamente de întreținere, „bate” bine de peste 25 de ani. Decizia de suprimare a tratamentului, cu riscul unei operații, de 4 + 4 ore, mi-a salvat viață. Și sunt multe altele. Dar și rele, destule.
În ce mă privește, acest cuvânt rostit, „suprimare”, vibrează cu fiori, oricând îi aud vocalizarea, sau când îl citesc. El mă duce cu gândul la dominația ideologiei din vremile nu prea de mult trecute, când acesta era cuvântul de ordine: „suprimați !” L-am simțit aproape 12 ani, repetat în fiecare zi, sub diferite forme, de la terciul de dimineață, la zeamă de varză…, la polonicul de ciorbă în muncile de exterminare, toate având același scop: suprimarea, exterminarea brutală sau prelungită, cu strigătul mereu auzit: „muncește, banditule”.
Peste tot, în variate forme, suprimarea fizică și psihică se producea continuu, în ore, zile luni și ani, violent sau în chinuri prelungite, pentru a scoate din tine ultima picătură de energie.
Și în „libertatea de afară”, în lungi perioade de timp, suprimarea se producea curent, sub alte forme, încărcată de nedreptăți. Mi-a rămas vocalizarea cuvântului suprimare ca un fel de alergie. A venit odată la vorbitor, la un deținut, cineva din familie, aducând cu el și acel pachet de 5 kg, cu alimente permise și medicamente, un drept lunar, foarte rar și greu obținut. Scriai aceea carte poștală de 10 rânduri, cu grijă, care mai mult se aruncau la coș și nu le trimiteau cu lunile. Gardianul venit îi spune: nu ai noroc, a murit! Adică a fost exterminat, suprimat, de la primirea pachetului, din viață. Se suprimau până la exterminare cu zecile, sutele de mii, cu multe milioane în lagărul comunist, Stalin deținând fanionul, deocamdată (!).
Mi s-a suprimat dreptul la studii liceale, din clasa a IX, în 1949, apoi mi s-a suprimat dreptul la libertate, fiind întemnițat 29 de luni, fără condamnare (am refuzat colaborarea cu securitatea), supus regimului muncilor de exterminare, cu mulțime de suprimari interioare.
M-am eliberat fără compromis, cu demnitate, în martie 1954, un schelet de 37 de kg. Am promovat cele două clase de liceu rămase, cu maturitate în doar trei luni și, totodată, reușind și admiterea la Facultate, cu un efort deosebit. La 01 oct 1954, anul eliberării, eram student și timp de peste 4 ani am fost unul din cei mai buni studenți. Mi s-a solicitată din nou să colaborez cu securitatea. Refuzul a fost categoric, în recidivă și a urmat o bătaie periculoasă, cu verdictul: „ai să zbori din Facultate”. În scurt timp mi s-a suprimat dreptul de studii, din toată țară. Am fost trecut la muncă de jos, muncitor necalificat pe un șantier, cu multe drepturi civile suprimate. După 5 ani, instanța mi-a refuzat reabilitarea solicitată, ca fiind „fără obiect” și a suprimat abuzul mincinos al securității cu condamnarea, Ministerul Invatamantlui dându-mi dreptul de a-mi continuă studiile, pe care le-am încheiat după 10 ani de la începerea lor, cu media peste 9, perioada 1954- 1964.
Au fost în această situație multe zeci de mii de victime, se spune sute de mii, mulți suprimați din viață și împrăștiați prin mormintele și gropile commune, în rețeaua de chinuri din țară. Astfel se adeverește și prorocirea criminalului Gh. Gh. Dej: Această măreață opera va fi și mormântul „reacționarilor”. Avem și noi un „proroc”, care a realizat el însăși propria „prorocire”.
Suprimarea este mult mai cuprinzătoare, cu manifestări individuale, de diferite forme, care pot apare oricând, în viață curentă, în dantelăriile ei, așteptate sau neașteptate, uneori putând fi și necuvenite, pentru că așa-i viața, în toată varietatea ei. Cele suficiente exemple îmi dau dreptul să port cu mine frisoane, la auzul sau scrisul cuvântului „suprimare”. Ele pot apare și în manifestări scrise, de aceea, pentru a nu „beneficia” de ele, cred că trebuie să fiu atent cui mă adresez, la conținut și exprimare sau să renunț la unele din aceste postări.
Acuma, soția la peste 80 și eu la peste 90 de ani, ne ducem greul vârstei, având rezidență în SUA, la fiica noastră Rodica, unde ne bucurăm de o foarte bună îngrijire. În ce mă privește, mi-a rămas puțin timp să mă ocup de acest „sport” și voi căuta să abordez mai puțin astfel de teme, posibilitățile fiind mai reduse, ca și îndemnul.
Multă prețuire și respect pentru toți contributorii la „Salut,Sighet!”, cu urări de sănătate plină de bucurii și succese, pentru dumneavoastră, familie și pentru toți cei dragi.
Gheorghe Bărcan
Minneapolis, Minnesota
Repulsia „frisoanele” aparute la identificarea expresiei „suprimare” in viata din prezent a profesorului Gheorghe Bărcan vin din trecutul suferinței îndurate în urma unui act de curaj si demnitate! Binele încă nu a suprimat răul îndurat care s-a răsfrâns asupra vieții fara adolescenta si a unei parti din tinerete, rău ce l-a urmărit mereu in viata atunci când trăia pe pământ românesc!
Rău si bine doua noțiuni diferite care s-au exercitat in diferite faze a vietii domnului profesor, răul in tinerețea maturității cand i s-au retezat aripile libertății de acțiune, ca rezultat din intervenția brutală a securității comuniste ce dorea să lovească în demnitatea tânărului ce aspira la o viata normala, o viata câștigată prin vointa si prin propria implicare în pregătirea profesională pentru a fi în stare să pregătească la rândul său tinerii in a descoperi tainele matematicii! Mai toată viața i-a fost umbrită de rău, nereușind sa-l suprime in totalitate! Cand in sfarsit, a dat de bine a facut cunoștiință cu răul bolii, inima nu iartă, suferințele trecutului au ieșit la suprafață in anii cand trebuia sa se bucure de „bine”!
Reușita vieții dansului a fost suprimarea, înfrângerea, pacalirea actiunilor securitatii bolșevice de-al ingenunchia! O reusita care demonstrează că binele întotdeauna învinge răul, ca nu toți oamenii își pierd demnitatea chiar dacă sunt supuși suferințelor, caracterul câștigat prin educație este puternic si cu greu poate fi învins, ce la domnu profesor nu s-a intamplat niciodată, puritatea vieții sale a rămas nepatata pana astăzi dupa ce a trecut prin bine si rau mai mult de 90 de ani! Dansul a reușit să suprime răul si astăzi se bucura de bine, atat cat poate viata sa-i ofere la aceasta frumoasa varsta ce-o dorim cat mai lunga!
Sanatate va dorim domnule profesor, aveti respectul tuturor care va considera un învingător! Va doresc mult BINE uitați de răul trecutului, bucurati-va de viata, bucurii ce le meritati din plin, bucurii ale vieții ce nu le-ați prea avut in tinerețe!
Va multumesc mult, draga Ovidiu, pentru comentariul atat de frums realizat, intr-o larga distributie, sub toate aspectele. Parca exprimati interptretari si la cele gandie si nescrie de mine, cuprinzand totul.
Eram intr-o grea suferinta, in utma placarii spre cele venice, in grija Domnului, a fratelui meu mai mic, Dr Daniel, directorul Spitalului Borsa, pana la pensionare. In ultimul timp a locuit la Bistrita, la fiul lui, Mihaita, medic genicolog si el, urmand tratamentul la Cluj. A plecat dintre noi, intr-o grea suferinta. Pe langa cumplita durere a despartirii de noi, a fost si aceea a neputintei de a fi prezenti langa el, in acele momente grele, conditiile fizice blocandu-mi aceasta calatorie. Nu pot umbla si in cazaturi mi-am fracturat de 2 ori mana dreapta, fiind
si acuma in recuperare. Nu prea plang, fiind obisnuit cu suferintele, dar acestea sunt de alta natura. Am vazut pe video un priveghi si atunci, ca si la inmormatare, nu ma puteam opri din plans.
Citind comentariul. am lacrimat pentru continutul si frumusetea lui, venind ca o putina alinare.
Te imbratisam cu drag, respect si ptetuire,
Gh. Barcan si Familia.