Suprimarea (autor, prof. Gheorghe Bărcan)

Această noțiune, prin structura ei, ar părea negativistă. Ea semnifică: a face să dispară, a înlătura, a elimina, a anula ceva. Suprimarea are consecințe fizice, psihologice, indiduale sau de masă, sociale. În lume este bine și rău, dar și în amestec, care cu greu se pot descâlci. Dacă prin suprimare se înlătură răul, este corect; dacă se elimină binele, este rău. Deci nu are caracter absolut, ci relativ, interpretativ, putând include și erori în stabilirea a ce e bine sau ce e rău. Ar fi foarte greu să o studiezi în generalitatea ei, fiind atât de larg distributivă. Am să aduc în prezentare doar câteva cazuri izolate, paticulare, câteva și personale, cunoscute.

Dacă nu mă răzgândeam de a nu intră la prima oră, în 01.04.1949, pentru a merge la autogară, suprimarea din liceu se făcea cu arestare și, cu pneumonia de care sufeream, în regimul celular sălbatic, nu puteam supraviețui mai mult de 6-10 zile. Suprimarea cursurilor pentru o scurtă vacanță acasă, a fost bună. Aveam afecțiuni cardiace foarte grave, cu tensiune agresivă, fibrilațîi atriale cu secvențe ventriculare, de mare amplitudine, două internări la terapie intensivă, de 10 și respective 6 zile, odată, un puls de 300 bătăi/minut, când mi-au făcut urgent șoc electric, fără nicio pregătire (nu știu cum nu mi s-a împrăștiat inima). În țară nu voiau să mă opereze, fiind în vârstă. Suprimarea tratamentului avut, cu o operație în Franța, la Nantes, a liniștit inima și, cu medicamente de întreținere, „bate” bine de peste 25 de ani. Decizia de suprimare a tratamentului, cu riscul unei operații, de 4 + 4 ore, mi-a salvat viață. Și sunt multe altele. Dar și rele, destule.

În ce mă privește, acest cuvânt rostit, „suprimare”, vibrează cu fiori, oricând îi aud vocalizarea, sau când îl citesc. El mă duce cu gândul la dominația ideologiei din vremile nu prea de mult trecute, când acesta era cuvântul de ordine: „suprimați !” L-am simțit aproape 12 ani, repetat în fiecare zi, sub diferite forme, de la terciul de dimineață, la zeamă de varză…, la polonicul de ciorbă în muncile de exterminare, toate având același scop: suprimarea, exterminarea brutală sau prelungită, cu strigătul mereu auzit: „muncește, banditule”.
Peste tot, în variate forme, suprimarea fizică și psihică se producea continuu, în ore, zile luni și ani, violent sau în chinuri prelungite, pentru a scoate din tine ultima picătură de energie.
Și în „libertatea de afară”, în lungi perioade de timp, suprimarea se producea curent, sub alte forme, încărcată de nedreptăți. Mi-a rămas vocalizarea cuvântului suprimare ca un fel de alergie. A venit odată la vorbitor, la un deținut, cineva din familie, aducând cu el și acel pachet de 5 kg, cu alimente permise și medicamente, un drept lunar, foarte rar și greu obținut. Scriai aceea carte poștală de 10 rânduri, cu grijă, care mai mult se aruncau la coș și nu le trimiteau cu lunile. Gardianul venit îi spune: nu ai noroc, a murit! Adică a fost exterminat, suprimat, de la primirea pachetului, din viață. Se suprimau până la exterminare cu zecile, sutele de mii, cu multe milioane în lagărul comunist, Stalin deținând fanionul, deocamdată (!).

Mi s-a suprimat dreptul la studii liceale, din clasa a IX, în 1949, apoi mi s-a suprimat dreptul la libertate, fiind întemnițat 29 de luni, fără condamnare (am refuzat colaborarea cu securitatea), supus regimului muncilor de exterminare, cu mulțime de suprimari interioare.
M-am eliberat fără compromis, cu demnitate, în martie 1954, un schelet de 37 de kg. Am promovat cele două clase de liceu rămase, cu maturitate în doar trei luni și, totodată, reușind și admiterea la Facultate, cu un efort deosebit. La 01 oct 1954, anul eliberării, eram student și timp de peste 4 ani am fost unul din cei mai buni studenți. Mi s-a solicitată din nou să colaborez cu securitatea. Refuzul a fost categoric, în recidivă și a urmat o bătaie periculoasă, cu verdictul: „ai să zbori din Facultate”. În scurt timp mi s-a suprimat dreptul de studii, din toată țară. Am fost trecut la muncă de jos, muncitor necalificat pe un șantier, cu multe drepturi civile suprimate. După 5 ani, instanța mi-a refuzat reabilitarea solicitată, ca fiind „fără obiect” și a suprimat abuzul mincinos al securității cu condamnarea, Ministerul Invatamantlui dându-mi dreptul de a-mi continuă studiile, pe care le-am încheiat după 10 ani de la începerea lor, cu media peste 9, perioada 1954- 1964.

Au fost în această situație multe zeci de mii de victime, se spune sute de mii, mulți suprimați din viață și împrăștiați prin mormintele și gropile commune, în rețeaua de chinuri din țară. Astfel se adeverește și prorocirea criminalului Gh. Gh. Dej: Această măreață opera va fi și mormântul „reacționarilor”. Avem și noi un „proroc”, care a realizat el însăși propria „prorocire”.

Suprimarea este mult mai cuprinzătoare, cu manifestări individuale, de diferite forme, care pot apare oricând, în viață curentă, în dantelăriile ei, așteptate sau neașteptate, uneori putând fi și necuvenite, pentru că așa-i viața, în toată varietatea ei. Cele suficiente exemple îmi dau dreptul să port cu mine frisoane, la auzul sau scrisul cuvântului „suprimare”. Ele pot apare și în manifestări scrise, de aceea, pentru a nu „beneficia” de ele, cred că trebuie să fiu atent cui mă adresez, la conținut și exprimare sau să renunț la unele din aceste postări.

Acuma, soția la peste 80 și eu la peste 90 de ani, ne ducem greul vârstei, având rezidență în SUA, la fiica noastră Rodica, unde ne bucurăm de o foarte bună îngrijire. În ce mă privește, mi-a rămas puțin timp să mă ocup de acest „sport” și voi căuta să abordez mai puțin astfel de teme, posibilitățile fiind mai reduse, ca și îndemnul.

Multă prețuire și respect pentru toți contributorii la „Salut,Sighet!”, cu urări de sănătate plină de bucurii și succese, pentru dumneavoastră, familie și pentru toți cei dragi.

Gheorghe Bărcan
Minneapolis, Minnesota