Milioane de fii și fiice… i-a iubit pe fiecare în mod egal. A râs la râsul lor, a vărsat lacrimi amare la vaietele ce nu conteneau să apară, a sperat că dreptatea își va găsi locul pân’ la urmă, și-a deschis brațele ca să aline inimile frânte și, ca o mamă, le-a dus pe toate. A încercat să rămână puternică, să nu pară firavă, să se uite la lucrurile bune și să se ambiționeze că a făcut tot ce a fost cu putință. Nu e vina ei că o parte dintre copii îi sunt plecați, alții o hulesc, iar altora le e rușine cu propria mamă. Omul și le face cu mâna lui și dacă ceva nu iese bine, câteodată mai dă vina pe altul. A încercat să se amăgească și așa, dar a obosit.

Lumea pe care credea că o cunoaște i-a devenit peste noapte necunoscută. Acel URA! strigat cu ardoare la 1 decembrie 1918 s-a transformat în ură și o doare, tare, chiar dacă nu zice nimic. Odată Romândrie… a rămas doar Românie.

Responsabilitate
Onoare
Mândrie
Autenticitate
Neam
Iubire
Altruism
Așa și-a dorit să fie și chiar așa a rămas. Doar noi ne-am schimbat. Ne-am obișnuit să ne jucăm cu cinstea și onoarea, iar ea, mama noastră, și-a pierdut mândria. Limba și legea, portul și datinile au rămas în urmă, carevasăzică ne-am modernizat, ne-am dezvoltat și am ieșit în prima linie ca să arătăm că noi putem. Noi, noi și iar noi, dar am uitat că un popor fără istorie este un popor fără viitor; un neam fără iubire de patrie e un neam fără iubire de sine. Patria suntem eu și cu tine, el și cu ea. Înainte și după furtună pâmântul nu e la fel. Așa este și cu încrederea pierdută. Fiecare dintre noi greșim, dar greșeala cere iertare, nu acuzare! Judecă și vorbește drept, iar dacă unii nu lucrează punând dragostea de oameni, credința și dreptatea pe primul loc, nu da vina pe țară, n-o asupri! Răsplata lor va veni la locul și momentul potrivit! Iubirea de patrie e chiar iubirea de oameni.

1 decembrie 2020… Mama noastră are 102 ani. De dureri și bucurii nici nu o întrebăm, sigur are multe. Haideți ca măcar acum să nu treacă această zi de parcă nici n-ar fi fost. Dacă ne-am adus aminte pe 1 cine suntem, să facem asta și pe 2, și pe 3. Marile făuritoare ale caracterului – copilăria și tinerețea – aici le-am trăit!

Te binecuvântez, iubită Românie, țara bucuriilor și durerilor mele (…) Frumoasă țară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veșnic îmbelșugată, fii tu mare și plină de cinste, să stai veșnic falnică printre națiuni, să fii cinstită, iubită și pricepută. (Maria, Regina României)

Ani buni, dragi români! Ani buni, nu doar mulți! Iar ca să fie anii buni, fiți și voi buni! Tot ce-i românesc nu piere! Greșeala are și iertare, iar iertarea cere rezolvare și îndreptare! Înflorește tu ca să înmugurească și țara!

Gabriela MICH
clasa a XII-a A, Colegiul Național „Dragoș-Vodă”

foto: Salut, Sighet!

Sâmbătă, 8 februarie 2020, la Sighetu Marmației a avut loc comemorarea anuală a marelui om politic Iuliu Maniu, unul dintre artizanii Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, președinte al Partidului Național Țărănesc și prim – ministru în mai multe guverne ale României Mari, exterminat de comuniști în temnița de la Sighet la 5 februarie 1953.

Rugăciuni pentru veșnica sa odihnă (pomeniți au fost și liderii național tărăniști Ion Mihalache și Ion Rațiu) au fost înălțate atât la celula în care a murit, de la parterul Memorialului Sighet, cât și la Ciarda unde zac încă nelocalizate rămășițele sale pământești (alături de ale celorlalți morți în închisoarea Sighet din acea perioadă) de un grup de preoți greco-catolici din zonă.

Conferința dedicată lui Iuliu Maniu a avut loc în sala Transist a Primăriei din Sighet și a fost moderată de organizatorul principal al evenimentului, dr. Gheorghe Șiman, în prezența a peste 100 de participanți, din Sighet, Baia Mare și din multe colțuri ale țării. Printre personalitățile care au luat cuvântul evocând foarte documentat și emoționant figura istorică a lui Iuliu Maniu s-au remarcat fostul Ministru al Integrării Europene național-țărănist Alexandru Herlea (cel care în legislatura 1996-2000 a inițiat discuțiile României cu Uniunea Europeană), prof. univ. dr. Doru Radosav – o somitate a Universității clujene, fostul ministru național – țăranist Ioan Avram Mureșan, părintele rector Simion Mesaroș din Baia Mare, etc. Mesajul unanim subliniat de vorbitori a fost perenitatea mesajului spiritual al lui Iuliu Maniu, de care política și societatea românească de azi au mare nevoie.

Preot prof. Marius VIȘOVAN

Gala premiilor UZPR – Centenar – 2018!

UZPR a sărbătorit în acest an centenarul existenței sale. În 11 ianuarie a fost dezvelită o placă memorială montată pe frontispiciul clădirii (str. C-tin Mille nr.4) în care a fost semnat, în 11 ianuarie 1919, actul de constituire al Uniunii. Au urmat, în timp, o serie de alte activități, în București și în țară, fiindcă, „pentru a putea privi înainte … UZPR se adaptează, se reinventează, bate în ritmul contemporaneității și al oamenilor în slujba cărora s-a pus” (D. D. Glăvan, președintele UZPR).

Și, fiindcă în anul trecut conducerea uniunii a lansat în cinstea Centenarului Unirii concursul „Tot ce-i românesc nu piere!”, în care s-au înscris aproape 100 de concurenți, și juriul și-a încheiat treaba, în 19 iunie a avut loc festivitatea de premiere a câștigătorilor. Gazdă primitoare a fost postul public de televiziune, Studioul II, iar moderator: Mihai Constantinescu. (După ce va trece prin prelucrarea de specialitate, înregistrarea făcută va fi difuzată pe TVR, începând cu data de 6 iulie.)

Organizarea foarte bună (felicitări celor implicați!) a făcut ca studioul să fie plin cu invitați de marcă: ambasadori, academicieni, ziariști din presa scrisă și on line, din radio și televiziune, reprezentanți ai filialelor UZPR din toată țara. După cuvântul, scurt și concis, al președintelui, Doru Dinu Glăvan, timp de aproape patru ore, s-au rostit „laudatio” despre premiați și lucrările lor, reprezentând: presa scrisă, on line, reviste, producții radio, producții tv., carte de publicistică, premiul pentru întreaga activitate, s-au înmânat trofee și diplome… o formație muzicală de bună calitate – cu mențiune specială pentru un invitat special, Sergiu Cioiu – au contribuit simțitor la reușita evenimentului.

Premiul pentru „Carte de publicistică” a fost atribuit lui Ioan Ardelean-Pruncu pentru cartea: „Maramureșul ziare și ziariști. De la începuturi până în 1945”, apărută în 2018 la Editura „Valea Verde” din Sighetul Marmației.

Redacția “Salut, Sighet” îl felicită pe colaboratorul site-ului, prof. Ioan Ardeleanu – Pruncu; redăm Laudatio-ul prin care a fost prezentat câștigătorul prestigiosului premiu pentru „Carte de publicistică”.

Laudatio

De puține ori, la vârsta senioriatului, evenimentele te mai surprind. Iată că am trăit o puternică emoție când am pătruns în fondul lucrării pe care astăzi UNIUNEA ZIARIȘTILOR PROFESIONIȘTI DIN ROMÂNIA o evidențiază cu un important premiu .

Autorul, Ioan Ardeleanu-Pruncu, s-a angajat la o muncă de galere când și-a propus să aducă spre cititor o enciclopedie, un tom numit cu un titlu modest dar clar ,,Maramureșul. ZIARE ȘI ZIARIȘTI de la începuturi până în 1945.” Un efort de cercetare dus pe mulți ani, acoperă aproape un secol – de la prima publicație jurnalistică din Maramureș,din 1865, până la momentele tumultoase , dramatice și încă puțin cunoscute din anii de început ai eliberării, devenită de fapt ocupație sovietică.
Păstrarea și Devenirea Țării Maramureșului sunt prezentate într-o prefață semnată de Ioan Aurel Pop – omul de știință care a dat monumentala Istorie aTransilvaniei și se află în fruntea Academiei Române. În acest cadru de înalt profesionalism jalonat din startul volumului, descoperim o metodă de abordare dusă consecvent pe tot parcursul volumului de peste 600 de pagini. Istoria Maramureșului este prezentată prin angajarea în marea cauză națională a unor publicații locale susținute de oamenii de cultură – colaboratori, fondatori sau ziariști.

Ioan Ardeleanu – Pruncu aduce la lumină cu forța evocării excelent documentate mari fapte de patriotism și angajare până la sacrificiu a personajelor care au servit cauza națională prin cuvântul scris românește în vatra maramureșeană. Figuri tragice, care după MARELE ACT de la 1 decembrie 1918 trăiesc drama Dictatului de la Viena.

Ion Bilțiu-Dăncuș, condamnat la moarte de două ori în 1918 și 1944 de austro-ungari și apoi de hortyști nu scapă de furia rușilor pentru că s-a opus alipirii Maramureșului la Ucraina Sovietică în 1945.

Cu interes descoperim din volumul astăzi premiat că una din personalitățile televiziunii române-Tudor Vornicu, este nepotul unui mare intelectual patriot – Gheorghe Vornicu, profesor și ziarist, fondator al Muzeului etnografic al Maramureșului din Sighetul Marmației.

Autorul volumului pe care am onoarea să-l prezint dv, un om de cultură profund dedicat Maramurșului, este și un ziarist cu un cuvânt mereu prezent în actualitatea vremurilor și locurilor. Alegerea UZPR MERITĂ ȘI EA, ÎN SINE, UN PREMIU.

Dan Constantin,
senior editor Jurnalul, cotidian național
19 iunie 2019, București

M-am născut acum o sută de ani, din părinți români, naș având un rege neamț, rege care m-a iubit ca pe propriul copil. Adevărul este că eram și tare frumoasă și ”DODOLOAȚĂ”.

Nu bine am început ”a umbla copăcel”, că s-a născut un partid monstru, numit comunist și care milita pentru dispariția mea de pe fața pământului, pe motiv că sunt imperialistă. Noroc că, aceia în grija cărora mă aflam, l-au scos în afara legii. Totuși, nu s-au liniștit și s-au dus la rude la Moscova, unde și-au ținut congresle, la cel de-al V-lea, au dat o declarație semnată printre alții de tovarășul Alexandru Iliescu, scumpul tătic al liber-cugetătorului nostru. Iată ce se spunea printre altele despre mine: ”România contemporană nu reprezintă prin sine o unire a tuturor românilor, ci este un stat tipic cu mai multe națiuni, creat pe baza sistemului prădalnic de la Versailles, pe baza ocupării unor teritorii străine și pe baza înrobirii unor popoare străine”.

Nori negri se abat asupra Europei. Partide extremiste, de dreapta și de stânga, împânzesc Europa. Eram amenințată din toate părțile și nu numai eu, ci și altele ca mine.

Se produce ireversibilul. Războiul bate la ușă. Mi se smulge unul din brațe, iar la scurt timp, mi se smulge și o jumătate din inimă.

Se termină și războiul cu ale sale devastatoare consecințe. Pe lângă milioanele de morți, răniți, boli și sărăcie, un alt monstru amenință lumea: comunismul sovietic.

Pentru mine, urmările au fost inimaginabile. Mi-au alungat regele, mi-au aruncat părinții în temnițe sau i-au asasinat. Un regim criminal m-a luat în primire. După instalarea la putere, comuniștii mi-au terfelit actul de naștere, aproape toate simbolurile naționale mi-au fost pângărite. Mulți ani nu am avut voie să-mi arborez drapelul, nu a fost voie ca la 24 ianuarie, fiii mei să cânte sau să danseze ”Hora Unirii”.

Ce să vă spun de 1 Decembrie, ziua în care m-am născut. NU sărbătorirea, dar nici măcar amintirea acestei zile nu a fost posibilă. Abia în 1968, la 50 de ani de la nașterea mea, această zi, de 1 Decembrie a fost inclusă în rândul sărbătorilor naționale. Sigur, numai pentru unirea cu Transilvania, fără a pomeni de Basarabia și Bucovina.

Am devenit republică populară, apoi socialistă.

Jumătate de secol mi-au trăit fiii în întuneric și teroare. Abia în 1989, un regim barbar avea să-și dea obștescul sfârșit. Emanatul emanaților, pe nume Ion Iliescu, fiul aceluia care, în declarația semnată și de el, cerea ca eu să dispar de pe hartă. A reușit prin metode specifice să-i elimine pe reprezentanții partidelor istorice pe motiv că ”i-au băgat sula-n coaste”. Brațul său puternic, minerii! Prin vizitele lor la București l-au ajutat pe liber-cugetător să instaureze a sa democrație originală. După două mandate, s-a retras la Ninuța lui, nu înainte de a pregăti și infiltra în toate partidele oameni devotați dumnealui.

Iată-mă-s la o sută de ani, urâțită, sluțită, prădată, plânsă, stoarsă de orice vlagă, siluită, umilită. Dar fiii mei unde-or fi? De ce m-ați părăsit, fiii mei? Întoarceți-vă acasă, scumpii mei! Nu-i lăsați pe alții să-mi pângărească sufletul, să-mi otrăvească izvoarele, să-mi taie falnicile păduri! Întoarceți-vă ACASĂ, fiii mei iubiți! Nimeni nu va putea să vă iubească, cum vă iubesc eu! Prea mulți sunteți aceia care m-ați părăsit! ÎNTOARCEȚI-VĂ ACASĂ, ACASĂ, ACASĂ…

PS. VĂ MULȚUMESC TUTUROR ACELORA CARE DE 1 DECEMBRIE, DEȘI A FOST GER, AȚI IEȘIT ÎN STRADĂ SĂ-MI CÂNTAȚI, SĂ VĂ BUCURAȚI, SĂ-MI ARĂTAȚI DRAGOSTEA VOASTRĂ.

prof. Vasile POP

1 Decembrie 1918 – zi istorică, zi emoționantă, zi de neuitat… NU. E mai mult de atât. E ziua în care visele au devenit realitate, ziua în care am demonstrat că nu suntem doar simple marionete pe care ceilalți le mânuiesc cum vor, ziua în care am învățat că numai luptând vom învinge, ziua în care mii de români au strigat la Alba Iulia: ,,Pentru România Unită!”.

România nu e doar un teritoriu, doar o țară mică. România e visul pentru care am luptat sute de ani. România este locul unde am crescut, unde am făurit primele amintiri. Tu ştii că poți să pleci peste ocean sau în celălalt colț al Europei, dar nu vei fi decât un străin pentru că doar aici te simți acasă. Doar România va fiu mereu pentru tine ACASĂ, iar acasă e locul unde găseşti linişte, pace şi iubire. E singurul loc în care nu te simți singur.

De un secol, mergem înainte visând. De 100 de ani în care am suferit sub lanțurile sclaviei şi în care ne-am sacrificat frații pe fronturi, am reuşit să ajungem aici ÎMPREUNĂ. După 100 de ani de lacrimi şi zâmbete, de pace şi război, noi am reuşit să rămânem uniți, să trecem peste sute de încercări cu zâmbetul pe buze.

Am reuşit să demonstrăm tuturor că putem să cădem şi să ne ridicăm. Am arătat că oricât era vijelia de puternică, oricât era furtuna de mare, noi am mers înainte, iar atunci când unul dintre noi a căzut, ceilalți l-au ajutat să se ridice; pentru că înainte de toate noi suntem o FAMILIE.

Azi… Ei, bine azi nu mai vorbim de eu, nu mai vorbim de tu, azi existăm NOI. Pentru că noi am luptat pentru visele nostre, indiferent de cum ne-au tratat ceilalți, indiferent câte piedici am întâmpinat pe drum şi cât de mult am sacrificat ca să le îndeplinim. Am luptat chiar dacă ceilalți spuneau că nu vom reuşi. Ziua de 1 Decembrie este despre noi. Despre glorie, ambiție, curaj şi, mai ales, despre puterea de a merge mai departe indiferent câte obstacole avem înainte.

Am căzut, am fost loviți, am crezut că totul s-a sfârşit, dar ne-am şters lacrimile, ne-am ridicat şi am continuat. Pentru că suntem luptători, suntem ambițioşi, suntem perseverenți, suntem ROMÂNI.
Am trăit un secol de bucurii, dureri, lupte, vise, aspirații, tristețe şi victorii. Am trăit împreună un secol de emoție…

La Mulți Ani, România! La Mulți Ani, Români!

Gabriela POP,
clasa a XI-a E,
C. N. Dragoș Vodă