În anu-n care un covid mărunt
Ne scoate nu în stradă ci-n balcoane,
Aș vrea să plâng, să blestem și să uit
Că-n 1 Mai n-or fi… prăjeli babane!

E foarte greu, loviți de pandemie,
Să renunțăm la bucurii mărunte,
Dar ne luptăm cu mare vitejie
Având conducători mascați în frunte.

Noi vrem și mici și bere, la concret,
Și libertatea de-a scuipa cu sete
Prin țară, ca-ntr-un vast bufet.
Hai, sus paharul!… fața la perete!

Mai așteptăm semnal împărătesc
Să năvălim cu toții prin orașe
Dar pân-atunci, la cratiță, gătesc,
De 1 Mai vă scriu gogoși – răvașe.

Ce trist, de-atâta stat să obosesc,
Și să rezist între pereți și știri,
De unu Mai am un meniu regesc:
Vreo patru mici și multe… amintiri!

Ras Publica

„Distracția” de 1 Mai în 1986, o gustau din plin și copiii… Probabil, jocul cu cercul era mult mai sănătos decât jocul din lumea virtuală pe care o practică tinerii din ziua de azi…

Trăiască 1 Mai și celelalte zile libere de pe parcursul anului! 🙂

Sunt fericit. Sunt fericit alături de poporul meu! Suntem răi (de gură!) da’ pașnici! Atacăm doar… Guiness Book (cu excepția situațiilor când atacăm marile puteri cu inimaginabile, mioritice… surprize)!

Avem – europeni viteji fiind – zile multe libere, că, de!… mai trebuie să ne și relaxăm, să ne gândim mai mult la fizicul și psihicul nostru tulburat de prea multa muncă, de-a lungul secolelor! Dacă franțujii-și reduc cu nesimțire săptămâna de lucru, nemții se țin – vrând – nevrând – și ei pe-aproape, alături de tot occidentul discriminat pozitiv de câmpul muncii, e cazul ca și noi să avem cât mai multe zile libere, să bem, să ne relaxăm, să ne trăim clipa și să ne obișnuim cu binemeritatele bonusuri oferite de capitalismul zilelor noastre. Dacă tovarășii comuniști ne băgau munca pe gât (și nu numai!) și-n sfânta zi de duminică, capitaliștii politically omenoși & prietenoși ne bagă frigăruile și berea în multele zile libere pe care ni le dăruiesc… democratic. Dintr-un popor flămând și îmbuibat cu muncă & muncă, am ajuns un popor îngrășat forțat cu produse mirobolante, care mai de care mai colorate, mai “apetisante”, ca să ni se tulbure mințile de bine! Îmi veți spune că noi, românii, mai cârcotași decât capra vecinului (ungur și de data asta!), nu ne convine – vorba omului de la munte – nici… șe, nici șe! Adică muncă multă nu vrem, cu zilele destule (de) libere nu se satură omu’… ce dracu dorește națiunea mai puțin unitară română?!

Eu vă spun: sunt fericit pentru poporul meu! Avem și zile bune, în principal trei sărbători care ne satisfac poftele… culinare! Mâncăm bine mai ales de Crăciun, de Paște și mai ales de… Unu Mai! Mai avem multe, alte multe zile libere votate strategic de Parlamentul nostru minunat dar mai ales de Unu Mai este… veselie beton (așa zicea recent o intelectuală cu mult botox prin ea!).

În aceste zile de Unu Mai Muncitoresc – în care simțim în toate papilele ce este patriotismul – dă în clocot cazanul românesc. Sfârîe în aceste zile grătarele în România, că transpiră ungurii originari pe la graniță zăpăciți de mirosurile apetisante ce depășesc toate simțurile etnice & estetice. Asta-i Țara Românească, mici, bere, frigărui, până și niște fructe de mare merg printre oalele tradiționale, si să zbârnăie… sentimentele maneliste! Să moară dreacu toți dușmanii… poporului nostru!

Păi avem mâncare, avem băutură, zile libere din belșug, ce naiba ne mai interesează pe noi PIB –ul și deficitul bugetar?! Cu ce se mănâncă astea? Avem chermeze periodic, șogori de top, sărbători laico – religioase recunoscute SUS ce ne oferă gura de oxigen pur pentru un trai “creștin”, la ce să (mai) gândim?… Merită să ne batem capul cu teorii, strategii, gargară capitalistă?

Și… cireșica de pe tortul muncitoresc de Unu Mai, ai noștri au făcut un mic de 64 – 100 metri! Da, bă, fraților! Ne băgăm ceva și noi în cartea recordurilor cu toată opoziția… dușmanilor invidioși, cu tot Brexit-ul sau mai știu eu ce gărgăuni au occidentalii ăștia.

Sunt fericit! E Unu Mai adevărat, cu cele mai iubite emisiuni culturale, cele de bucătărit, cu chef-i inteligenți și atenți la detalii asezonate lingvistic, care ne fericesc pe bandă rulantă! Ce ne mai trebuie? Vorba unuia mai hâtru plecat în lume departe: România-i țară mare/ ne batem doar în/cu grătare!

Dragi români, poftă mare!… de la MIC până la… mare!

Ion Mariș
(gurmanderist)

În plin curent de globalizare când tradiţiile riscă să se piardă înghiţite de această tendinţă acaparatoare, un obicei vechi de peste 150 de ani se păstrează în urbea de pe malul Izei.

În fiecare an, în noaptea de 30 aprilie spre ziua de 1 mai, străzile din Sighet răsună în ritmurile unor melodii celebre din repertoriul naţional şi international. Despre această tradiţie ne-a povestit Ştefan Covacinschi.

“Într-adevăr este o tradiţie veche de peste 150 de ani. Este specifică nu doar Maramureşului ci o regăsim şi în întreg Ardealul, dar şi în anumite zone din Moldova. Îmi aduc aminte de perioda când mama mea primea serenade. Domnii ne caută pentru a le da serenade persoanelor dragi. Fac acest lucru de la vârsta de 14 ani. Pe atunci îi aveam alături pe bunul prieten Ernest Rackz, prof. Anton Maruşciac. Anii au trecut şi în prezent fac echipă cu fiul meu Ştefan, prof. Szekely Ioan, Zoltan Cuceric. Începând de la miezul nopţii şi până în zori dăm serenade. La fiecare casă ni se aprinde o lumină în semn de recunoştinţă. Sper să am sănătate şi putere pentru a putea continua această tradiţie. Şi în acest an vom da serenade. În cadrul acestora predomină melodii specifice de dragoste, dar şi melodii care marcheză primăvara”, a spus Ştefan Covacinschi.

„Am rămas profund impresionată de gestul prin care soţul meu, în urmă cu 40 de ani, pe atunci fiindu-mi curtezan, a reuşit să mă cucerească definitiv dându-mi o serenadă. Este o tradiţie foarte frumoasă pe care femeile o aşteptă cu nerăbdare în fiecare an”, a mărturisit Maria Pop.

Liviu Şiman