PRIMĂVARĂ

A cunoaște. A iubi.
Înc-o dată, iar și iară,
a cunoaște-nseamnă iarnă,
a iubi e primăvară.

A iubi – aceasta vine
tare de departe-n mine.
A iubi – aceasta vine
tare de departe-n tine.

A cunoaște. A iubi.
Care-i drumul ce te-ndeamnă?
A cunoaște – ce înseamnă?
A iubi – de ce ți-e teamă
printre flori și-n mare iarbă?

Printre flori și-n mare iarbă,
patimă fără păcate
ne răstoarnă-n infinit,
cu rumoare și ardoare
de albine re-ncarnate.

Înc-o dată, iar și iară,
a iubi e primvară.

                           Lucian BLAGA

La multe primăveri minunate, Doamnelor și Domnișoarelor!

Salut, Sighet

Foto: „Flori”, pictură de Gavrilă Ștețco (colecția I. Mariș)

Pe vremea când „tovarăşul” ocupa cele 2 ore de program al singuraticei televiziuni române, lumea mergea la cinematograf să mai vadă şi să mai audă şi altceva, adică filme artistice. Înaintea filmului, erau 10-15 minute de reportaje, documentare scurte, desene animate cu teme istorice, etc., într-un cuvânt rula un jurnal după care urma filmul. Mi-aduc aminte că înaintea unui film am văzut nişte desene animate cu eroi care participau la cursa de la Maraton. Toată lumea de pe margine îi aplauda pe sportivi, inclusiv iubitele, soţiile, fetele alergătorilor. Ele ţineau pasul cu bravii atleţi. Din loc în loc sportivii beau apă care pe traseu era dusă în fuga mare de femei! Ele fugeau cot la cot cu bărbaţii, dar nimeni nu le aplauda, nimeni nu le băga în seamă. Era ceva firesc ca doar domnii să fie admiraţi. Ele munceau mai mult (fugeau cu carafele pline cu apă pe lângă bravii lor bărbaţi!), dar munca lor trecea neobservată şi deci neadmirată.

Acum, revenind în zilele noastre, când a trecut deja 8 Martie, ar trebui ca bărbaţii să se gândească serios cât munceşte o femeie care are şi serviciu şi trebuie să facă de mâncare acasă şi încă multe altele. Cred domnii că ar putea rezista unui asemenea ritm?…

Să ne întoarcem în timp şi să vedem ce scria în 1883 revista „Familia” despre femei şi bărbaţi. Precizez înainte că toate citatele din articol le-am luat din ziarele şi revistele de pe vremuri, care sunt acum digitalizate pe https://adt.arcanum.com/ro/ şi că am transcris exact aşa cum apare în digitalizare.

„în inima femeii nu este ambiţiunea nebună pentru nume nemuritor, care pe bărbat adese-ori îl face un egoist nefericit; pretensiunile ei sûnt mai efemere: a fi admirată momentan, a fi plăcută în giurul unui cerc ângust sunt modestele dorinţe ale femeii”.

„Bărbatul se luptă cu lumea esternă împintenat de ambiţiune şi silit de cuvêntul aspru al datoriei, care adese-i strafórmă viéţa într’o osêndă adevărată. Dar spiritul vital al femeii este iubirea, acésta este sufletul ei, acésta este resortul nervilor sei […]. Înzestrată cu acésta decóre trimese natura pe femeie în lume, concredendu-i sublima chiemare, de a educá generaţiunile cu iubire pururea gata spre jertfă, de a împăcá, de a consolá şi a însufleţi la ce e bun şi măreţ”.

Femeia din 1883 nu seamăna deloc cu cea din 1901. Începe emanciparea! Revista „Tribuna poporului” din 1901: „Adevărata femee econoamă nu va sta nici când locului, ca să-i vină toate de a gata, ci după un plan bine chibzuit al ei va fi activă pentru prosperarea economiei. Înţelepciunea femeii este cumpăna fericirei; şi ce noroc este acolo, unde bărbatul se vede sprijinit în acţiunile sale din partea consoartei!”

Deja femeia se implică în economia familiei şi a societăţii. Aceeaşi sursă spune că „femea bună economică, pune casă fericirei casnice. Şi iată cum: Cassa ei se înmulţeşte, casa ei e cea mai curată, grădina ei e cea mai productivă; şi ce e mai mult, copiii ei îi vezi crescuţi în cele mai bune moravuri; iar iubirea familială e la culmea destinaţiunei ei. Unde trebue mai mare fericire?”

Foarte bună întrebare pusă la început de secol XX!

Tot la început de secol XX emanciparea femeii devine şi mai puternică. Acum începe să se sărbătorească 8 Martie. Apar şi alte aspecte până atunci de neconceput. În ziarul „ Adevěrul” din ianuarie 1925 apărea articolul „În chestiunea părului tuns”: „În alt oraş o doamnă merge la bărbier şi se tunde, însă nu este mulţumită obiectând că părul este prea scurt tăiat şi cheamă în judecată pe bărbier care este pedepsit cu amendă pentru atentat la bunele moravuri, — părul femeii fiind considerat ca o podoabă naturală care nu poate fi distrusă”.

Întâmplarea nu-i din România, dar, zice ziarul amintit, „și la noi se nasc asemenea neînţelegeri în unele căsnicii, pornite tot din acelaşi motiv, şi nu rareori se recurge la violenţe atunci când femeia — fără voia bărbatului sau o prealabilă anunţare, — şi-a tăiat părul”.
Adică bărbatul trebuia să fie anunţat şi chiar să i se ceară permisiunea pentru ca soţia să se poată tunde!

Ce vremuri… Tot din ziarul „ Adevěrul” din ianuarie 1925 aflăm că tunsoarea, „Practicată întâi la femeile cu moravuri uşoare ca un capriciu, —sau pentru a face senzaţie atunci când nu era generalizat acest uz,—astăzi vedem foarte multe femei,—chiar dintre cele culte, — că se acomodează acestui obicei”.

Ziarul „Adevărul” de acum apropape 100 de ani punea intrebarea dacă părul tuns al femeilor e un capriciu al modei, sau unul din efectele luptei duse de femei pentru emancipare, de rupere de starea ei socială din trecut.

Întotdeauna a existat un „conflict între generaţii”.„ Adevărul” din 1925 spunea că „Bătrânii, se împotrivesc considerând ca un sacrilegiu această pornire, — căci majoritatea femeilor pe atunci — la adăpostul grijilor vieţei, erau foarte puţin reacţionare, — lupta pentru existenţă şi egalitate era aproape necunoscută”.

Mă gândesc că „bătrânii” din 1901 erau cei care în 1883 prezentau atât de poetic femeia… La începutul secolului XX femeia se „rupe” de starea socială din trecut. Presa din 1901 relata: „Mi s’a întâmplat într-un oraş de provincie să văd un bărbier care din admiraţia pentru părul bogat al unei doamne — a refuzat s’o tundă, — totuşi doamna deşi tremura de emoţie, a luat cu hotărâre  foarfecele şi l’a tăiat singură, legându-l apoi cu panglicuţe ca pe o sfântă amintire, — şi abia atunci bărbierul a îndrăznit să desăvârşească tunsoarea; şi cu toate acestea încă îi şedea bine cu părul tuns, ondulat acelei femei. — care citind uimirea pe feţele tutulor celor prezenţi îşi justifică brutalitatea gestului prin cuvintele: —„In exercitarea ocupăţiunei mele de doctoriţă, îngrijirea acestui păr bogat îmi cerea mult timp, —pe care-l câştig prin acest sacrificiu”.

Ce lupte au dus femeile ca să-şi aranjeze părul aşa cum doresc. Azi le vedem mergând la coafor, le vedem aranjându-şi părul în fel şi chip. În 1901, zice acelaşi ziar „Adevărul”, bărbatul îşi vedea „orgoliosul rol de stăpân îngenuchiat şi nu admitea ca femeia să-l egaleze. Tunzându-se, femeia va lipsi pe bărbaţi de acel val unduios parfumat, atât de mult divinizat de poeţi şi îndestul de apreciat de firile sensuale. Intr’un cuvânt nu va ceda atât de uşor unei porniri, care dacă este spre interesul femeii, loveşte însă simţitor pe bărbaţi. În susţinerea cauzei bărbatul recurge la toate mijloacele, dar uită că femeia nu s’a împotrivit niciodată, atunci când au căzut bărbile şi mustăţile sale sub nemilosul brici — când bărbatul se tunde vara, — deşi poate femeia l-ar vrea cu mustaţă, barbă şi păr mare”.

Concluzia pe care o pot trage bărbaţii „răsfoind” presa din sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX nu poate fi decât că femeile, când îşi doresc, nimeni şi nimic nu le poate sta în cale!

Respect şi o floare din partea mea! La mulţi ani, doamnelor şi domnişoarelor!

Horia PICU

Sufletul meu nu mai încape în mine

demult a fost o împărăție a iubirii
trupurile se zideau
înlăuntrul trupurilor
și-n fiecare dintre noi strălucea un miez de pasăre

oamenii se iubeau până la sfârșit

un lucru știu sigur
că întotdeauna inimile desăvârșesc dragostea

tu încă nu mă atingi
și sângele meu transpiră în cerul gurii
devine alb-cenușiu ca o zăpadă ce topește urmele lăsate înainte să se întunece

pruncul ce crește în femeie din oasele ei
îi citește în taină fiecare psalm rămas veșnic nescris pe masa de lucru

lacrimile mamei seamănă cu ceva dulce

dacă cumva adormi să poți visa îngeri căci ei trăiesc așa de aproape de singurătatea noastră
o sărută când nu-i vedem
și durerea se desface de pulpa întunericului

of, eu nu știu să scriu, cuvintele mele îmi mor înainte să le pot rosti

ascunse într-un colț prăfuit de carte
ca în cel mai bun rai inventat vreodată de ochiul unui poet.

***

Fire de zăpadă se topesc toate-n părul tău

cu frumusețe dumnezeiască
unde se nasc rănile
și pielea se prăfuiește în lumina fiecărui rid
m-ai întrebat cum arată o femeie frumoasă
iar eu ți-am pictat o oglindă în care iubirea își deschidea câte o ușă secretă către toate lumile secrete

o femeie este un drum pe care mergi până la capăt să îți găsești odihnă

mă recunosc în mângâierea ta ca o brândușă cu o mie de mâini îmbibate-n sânge

cerul îți poartă umerii neînțeleși
să-și verse iertare precum pământul își mușcă din moarte iar apoi plânge

cumva totul îndrăznește
să strălucească când ochii tăi dorm

am visat o primăvară ce avea numele tău

și toate miresele aveau trup invizibil.

***

Am desenat o inimioară în calendarul Sfântului Iuda

Vine într-o zi copilul la mine și îmi spune că Dumnezeu nu locuiește departe iar dacă ar avea o casă ar fi dincolo de pădure, unde cineva mereu lasă lumina să ardă ca într-un vis iar
păsările nu dorm niciodată.

(noaptea este doar un început de inimă

cǎ peștii desenați știu să înoate dacă-i arunci în râu

mami, nu-i așa cǎ totul este cu putință celor ce cred?
copacii săvârșesc milioane kilometri până să ajungă în rai
și ce dacă murim
oricum nu se întâmplă nimic
căci sufletul nostru e ca un soare ce perforează restul stelelor

trăiești mai departe căci așa cum ne atingem tâmplele atunci când visăm
dragostea din trupurile noastre se face caldă și apoi se aprinde
inevitabil

De câte ori privesc în ochii Ofeliei mâinile mele refuză să mai îmbătrânească.

Antonia Luiza DUBOVICI
(SUA)

Sursă foto: Pinterest

A fi femeie înseamnă atât de multe! Femeia este complexă în felul ei și îndeplinește atâtea roluri în ziua de azi: mamă, soție, gospodină, antreprenor, ea e cea care vrea să coordoneze totul, să fie pe placul tuturor. Mereu să satisfacă nevoile întregii familii, să aibă o carieră de succes, mama perfectă, să fie elegantă, aranjată și multe altele. Majoritatea femeilor pe care le admir par a fi super eroi. Dar mă întreb dacă e bună direcția în care se îndreaptă femeile?

Știu că de-alungul secolelor nu am avut prea multe drepturi oficiale, am fost asuprite oarecum, bărbatul mereu dominator și în funcții importante iar vocea noastră neauzită. Odată cu modernizarea socială și economică au venit și libertățile mult așteptate. Un val uriaș care a măturat toate obstacolele, și a deschis toate porțile și oportunitățile pentru noi femeile să demonstrăm , să arătăm ce putem face, ne-a urcat pe piedestal. A început lupta între feminin și masculin, am avut șansa să depășim sexul puternic sau dacă nu, cel puțin să-l egalăm în toate domeniile. Și am făcut-o! Am devenit „bărbați pe tocuri”, am preluat rolul de cuceritor, de lider, de întreținător de familie, am ajuns să purtăm cravată și să conducem țări, chiar și tiruri. Am ajuns să ne torturăm și să ucidem oarecum esența feminității în tot acest procces de liberare, de ascensiune pe scara evoluției materialiste. S-a ajuns chiar la o inversare de roluri, femeile au devenit tot mai masculine, iar bărbații tot mai feminini, iar aici nu mă refer la faptul că noi purtăm pantaloni, iar iei se duc la cosmetică, e vorba de energia pe care o transmitem. Este vorba despre ceva mult mai profund, ceva ce vine din interior.

În ziua de azi s-a ajuns la o imbalanță între energia feminină și masculină (yin și yang). Fiecare dintre noi,bărbat sau femeie avem în noi ambele energii, atât cel feminin cât și cel masculin în diferite proporții. Simbolul yin și yang ne spune că totul în viață conține două contrarii și pentru a menține echilibru trebuie să găsim o modalitate de a împleti armonios ambele părți. Energia feminină nu ar trebui să se ciocnească cu energia masculină, ambele trebuie să fie valorificate atât în bărbat cât și în femeie deopotrivă, evident păstrând o balanță sănătoasă între ele.

Energia femeii este foarte importantă atât pentru ea însăși cât și pentru bărbat, ea aduce calm, echilibru și face bărbații să se simtă stabili. Femeia este capabilă să-i dea aripi bărbatului, să-l motiveze, să-l îndrepete în direcția corectă, să-l inspire, să-l ierte. Se spune că în spatele oricărui bărbat de succes stă o femeie.

Energia feminină înseamnă a fi în elementul tău natural este o stare de spirit pe care femeia o emană prin toți porii ei, este o încredere firească care nu are de a face cu egoul, este o artă de a fi. O formă de iubire de sine, de acceptare, de echilibru.

Noi, femeile, suntem minunate așa cum suntem, nu e nevoie să demonstrăm, să luptăm, să facem mereu, să fim în acțiune. Acesta este rolul bărbaților. Nu suntem egali cu bărbații, nici nu e nevoie de egalitate, este absurd să vrem mereu să fim egali. Suntem chiar foarte diferiți și e bine așa cum am fost creați, suntem ființe minunate, femeia în felul ei iar bărbatul în felul lui.

Noi, femeile, am fost create să dăm viață. Ce poate fi mai minunat și măreț? Să nu uităm că tot noi dăm viață și bărbatului. Suntem responsabile de frumos, de artă, de creație, creativitate, de a întreține casa, a face ambianța placută, să decorăm, să facem surprize, să ne îngrijim copiii și bărbații la un loc. Avem rolul de a iubi, a dărui tandrețe, frumusețe și eleganță. Lașați bărbații să-și facă rolul de întreținător al familiei, că vă spun sincer este rolul care le șade bine, ei sunt creați pentru a face, a acționa, a organiza, a căuta, a oferi, a proteja femeia. Bărbații sunt forță, viteză, acțiune.

Dalai Lama a spus într-un interviu „Lumea va fi salvată de femei. Biologia femeii are o capacitate mult mai mare de a nutri dragoste și afecțiune fată de alții.”

Femeia înseamnă simțire, iertare, vulnerabilitate, înțelepciune. Femeia primește cu brațele deschise și oferă dragoste necondiționată. Femeia este un templu, o creație vie. Acceptă-te așa cum ești, cu „imperfecțiuni perfecte” cum spune John Legend în piesa intitulată „All of me”. You are a „perfect imperfection” cu kilograme în plus sau în minus, cu vergeturi de la sarcină, cu fire cărunte ici colo, cu riduri, emoțiile și trăirile tale ciclice, entuziasme fulminate și tristeți adânci, zile cu mult soare și zile gri când totul pare că nu are sens. Așa suntem noi și e bine așa cum suntem. De ce ai vrea să schimbi natura ta, de ce ai vrea să acoperi și să negi trecerea timpului când totul e atât de firesc, iar tu ai devenit ceea ce ești, ai crescut de-alungul anilor. Fii mândră de ceea ce ai devenit!

Da, recunosc nu e ușor să fii femeie, eu însăși am preluat rolul de bărbat de multe ori pentru că am mers în direcția socieții și a fluxului, am fost îndoctrinată cu tipare pe care le-am urmat. Am fost prea ocupată să împlinesc roluri și mi-am dat seama că nici un rol nu mi se potrivește atât de bine, decât cea de femeie care se cunoaște pe ea însăși. Plină de creativitate în felurite moduri de exprimare, plină de viață, de dăruire de frumos! Asta ești tu, femeie!

Dar toate aceste lucruri și conștientizări nu le poti dobândi peste noapte, este un proces, le poți dobândi doar atunci când te întorci la esența ta și înțelegi că nu ai de câștigat maratonuri împotrivă bărbaților, că ești bine așa cum ești, atunci totul se vă așeza iar armonia își va face cuibul în tine și în juru tău. Ascultă-ți intuiția, ieși din mentalul tipic masculin, lasă feminitatea să curgă. Îmbracă o rochie mai des, dansează, cântă, fii senzuală, dăruiește-ți timp doar pentru tine, pentru pasiunile tale, oprește-te din alergat!

Nu degeaba suntem denumite sexul frumos, această frumusețe vine din interior și noi suntem responsabile să-l revărsăm din preaplinul nostru, să-l răspândim, să-l hrănim mereu și să aducem echilibru în lume.

Așa că, dragile mele femei, întoarceți-vă la esența voastră, treziți femininul din voi, faceți ceea ce știți mai bine, FIȚI FEMEI!

Hajni CUTH

Foto: Ion Mariș (lucrările sculptorului Ion Bledea)

Femeia.
Mereu mă gândesc la puterea emanată de acest cuvânt. Sună blând și inocent, dar totuși îți trezește acel sentiment de duritate. Cu toții știm că „ea” nu este cineva de care ar trebui să ne temem, dar voința ei este ceva de temut. O vreme, femeia a fost văzută sub alți ochi față de zilele noastre, iar eu sunt fericită că trăiesc vremea în care vocile femeilor încep să fie auzite, sunt fericită că le aud strigând din toți plămânii și sunt fericită că și ceilalți le aud. Totuși, un lucru cert pe care l-am putea spune despre femei este că acestea nu au încetat niciodată să fie puternice. Chiar dacă nu au primit de la începutul timpurilor apreciere pentru efortul depus, pentru pasiunea cu care gestionează lucrurile, pentru tenacitatea din ochii lor cu care ajung într-un sfârșit unde și-au propus, ele nu s-au arătat neputincioase fie și în neputința văzută de bărbați.

Femeia.
Ea este cea care îndură, care crește, care muncește, hrănește, satisface nevoile copiilor, care cade și se ridică, care speră și cea care găsește lumina acolo unde întunericul zace în liniște. EA este femeia.
Ceva neprețuit, o creție grațioasă a universului și totuși lacrimile ei prețioase vărsate atât de des.
Cineva adorat, un zeu, o divinitate printre oameni și totuși atât de lipsită de credința lor.
Undeva aproape, un acasă pentru fiecare suflet și totuși o insulă părăsită, înconjurată de uitare.

Femeia.
Respectul pe care îl merită acel ceva, cineva, i-l datorăm.
Fiecare ne-am născut prin suferința unei femei. Am respirat pentru prima dată prin dorința ei de a ne oferi acest dar, viața, însă viața nu este un joc pe care cu toții reușim să-l câștigăm, iar viața femeii vine cu reguli mai complicate.
În această zi, 8 Martie, o zi dedicată vouă, vă mulțumim că sunteți darul nostru!
La mulți ani, femei! La multi ani, domnișoare! La mulți ani, Mama!

Sonia DUMA
clasa a IX-a B
Colegiul Național „Dragoș-Vodă”

Toate evenimentele continuă să se desfășoare, din păcate, online. Până când?… nu avem răspunsuri exacte!
Important este că se mobilizează resursele umane din toate zonele societății și se creează evenimente frumoase online și, mai ales, nu se uită marile ocazii de-a marca zilele etalon din viața noastră.

Asociația Rădăcinilor Străbune – Școala Rădăcinilor Străbune din Călinești (inițiatoare Măriuca Verdeș), Colegiul Național Pedagogic „Regele Ferdinand” Sighetu Marmației și Clubul Green Impact organizează luni, 8 Martie 2021, de la orele 14:00, evenimentul on-line „Din drag pentru mama”.
Ce se va întâmpla în cadrul evenimentului? Ceea ce s-ar fi întâmplat și în timpuri „normale”: elevii vor cânta, vor recita și vor „expune” desene și picturi dedicate mamei.

Accesați evenimentul, bucurați-vă – împreună cu toate mamele – chiar și… online!

Salut, Sighet!

Foto: Miya Kosei

Cu totii știm și simțim că primăvara este momentul când toată natura reînvie, vietățile își reîncep activitatea, reîncepe forfota la suprafața pământului, simțurile sunt activate, are loc explozia de culoare prin florile care înfloresc! Femeia din noi, plină de veselie, bună-dispoziție, se trezește și ea la viață odată cu acest anotimp! Fiecare femeie are nevoie să își reactiveze feminitatea, natura ei delicată și să fie recunoscută ca femeie!

Se spune că femeia e slabă, cum poate să fie slabă dacă poate să fie mamă? Mi-aș dori ca toți să fie de acord cu mine când declar că EA înseamnă viața. De ce? Pentru că este cea care aduce viața și datorită ei, existăm. O femeie renunță la ea, la nevoi și tot ce-i face bine pentru a fi atentă la nevoile celorlalți, îți arată ce e altruismul, dăruirea și devotamentul, are suficient curaj încât să intre în lupta cu viața și oamenii.

„Dacă educi un bărbat, educi un individ, dacă educi o femeie, educi o întreagă generație,” port în gând aceste cuvinte încă de pe vremea când eram studentă la Facultatea de Pedagogie, când l-am auzit pe mentorul meu de licență spunând aceste cuvinte. Pentru mine nu au prezentat ca fiind neapărat un context din punct de vedere pedagogic ci, mai presus de-atât, faptul că femeia este rezultatul tuturor lucrurilor posibile și imposibile.

Eu sunt femeie!
O spun cu atâta curaj, demnitate și, mai presus de toate, putere… așa mă văd pe mine: puternică. Fiecare are povestea lui, chiar dacă eu nu mă pot lăuda cu a mea, pot sa confirm cu tărie că viața mi-a dăruit tot ce aveam și nu aveam nevoie, și că indiferent cât de grea mi-a fost crucea, am ales să mai fac un pas. Recunosc, de multe ori am fost neputincioasă, simțindu-mă singură, fără repere, dar ceea ce m-a făcut să mă ridic de fiecare dată a fost ambiția. Dacă am învățat ceva în această viață, este faptul că nu trebuie să cedezi, nu-mi doresc imposibilul, ci doar atât cât merit. Acesta este sfatul meu pentru voi: să luptați pentru ce-i al vostru!

Astăzi, când sărbătorim această zi specială dedicată nouă, aș dori să-ți reamintesc cât ești de frumoasă, chiar și atunci când ești tristă, nervoasă, în colanți sau demachiată. Ești frumoasă oricum, pentru că dai viață, te dăruiești în totalitate celor de lângă tine, iubești și nu te lași doborâtă. Felul tău de a fi, te face specială. Ai tot dreptul să te simți importantă, să fii în centrul atenției. Îngrijește-te, dar nu o face de dragul altora, fă-o pentru tine, iubește-te atât de mult, încât să nu renunți la demnitate. Orice s-ar întâmpla, continuă să urci, fiecare pas îți va părea mai greu, dar nu te opri. De sus, totul se vede superb, așa că așează-ți zâmbetul pe buze și ieși în lume! Te-ai născut pentru a fi fericită! Te-ai născut pentru a primi flori și iubire, te-ai născut pentru a auzi măcar din când în când câtă nevoie este de tine.

Pentru voi, bărbații:

De multe ori, femeia o să te pună la încercare, spunându-ți să pleci, când de fapt, tot ce-și dorește e să-i fi aproape, îți va spune să o lași singură, când ea dorește să o ții în brațe. Si-atunci, să nu cumva să faci ce spune ea. Întotdeauna să-i vindeci rănile cu răbdare, iubire și mai ales respect, să-i iubești slăbiciunile, defectele și calitățile: asta înseamnă dragostea. Amintește-i cât este de frumoasă, spune-i că ai nevoie de optimismul și simplitatea ei. Iubește-o în fiecare zi! E tot ce are nevoie.

La mulți vouă, nouă, tuturor doamnelor și domnișoarelor. Să aveți o primăvară frumoasă!!!

Monica BUD

Vineri, 8 martie, eram și eu în acceleratul de București care a deraiat la Coșbuc (jud. Bistrița Năsăud), înainte de Salva… eveniment relatat rapid apoi de televiziuni și site-uri de internet.

Cum am trăit momentul? Nu foarte tragic… Vagonul nostru nu deraiase, ci cel din fața noastră. Trenul nu avea viteză mare și a fost oprit destul de ușor. Am simțit frâna destul de bruscă, apoi fumul… lumea începea să se agite, cineva din vagonul nostru (de clasa a doua) a coborât să vadă ce se întâmplă și a venit cu explicația deraierii.Trenul fiind oprit chiar la barieră, circulația rutieră a fost blocată cam o oră și jumătate, sute de mașini s-au adunat, a apărut și Poliția și Salvarea. Mai târziu ne-au mutat într-un vagon mai în față iar apoi ne-au debarcat pe toți și ne-au dus cu autobuzele până în Salva, respectiv Sărățel. În autobuz ni s-a pus muzică populară… să ne înviorăm…

Doar a doua zi am văzut la televizor că deraierea avusese loc pe pod… asta mi-a stârnit fiori… am văzut și bârnele putrezite între traverse… hmm…, off…., mai e trenul cel mai sigur mijloc de transport ?

La întoarcere, duminică dimineața, la Valea Vișeului locomotiva noastră s-a stricat și am stat două ore acolo până a venit alt tren din Sighet și locomotiva lui ne-a preluat și pe noi. Am ajuns la Sighet aproape de ora 10… iar liturghia din Vadu Izei a început cu mare întârziere, mulțumesc credincioșilor pentru răbdarea cu care m-au așteptat. Deh, omul știe când pleacă dar nu știe când se întoarce…

Deraierile CFR -ului din ultimele săptămâni (nu e vorba de echipa de fotbal clujeană, pe care o simpatizez) nu au produs deocamdată victime. Să ne ferească Dumnezeu! Dar responsabilii de sus, în primul rând cei din guvern care împart bugetul, de ce nu se trezesc? Până nu e prea târziu…

Preot prof. Marius VIȘOVAN

Sursă foto: www.mediafax.ro

Salut tuturor!

Azi îmi încep articolul cu un frumos și sugestiv citat din popor, care sună așa: “Mama mea nu este milionară, milionar/ă sunt eu când o îmbrățisez”! Cu ocazia acestei zile de 8 Martie, doresc să dedic acest articol tuturor mamelor.

De când deschidem ochii, o vedem pe ea, plină de fericire că am venit pe lume. După un an, îi spunem mama, alergăm prin casă, ne jucăm și prin toate acestea îi umplem sufletul de bucurie. Ea este cea care ne duce de mânuță la școală, este cea căreia îi pasă cel mai mult de noi, care ar lupta până în pânzele albe ca să fim fericiți. Ea este cea care comunică cu noi, care încearcă să ne fie prietenă, care se pune în locul nostru pentru a ne rezolva problemele. Mama, este cea care ne oferă cele mai bune sfaturi, care uneori ne enervează, dar ne ajută de cele mai multe ori. Din punctul meu de vedere, ar trebui să le mulțumim zilnic că există și că își rup din timp pentru a ne fi alături. E femeia la care ne uităm când avem o serbare, recităm o poezie sau avem emoții, fiind femeia care ne imprimă încredere, cea care ne pune mâncare pentru școală, frumoasa femeie care dacă mai vede o felie de tort pe farfurie, ți-o dă ție, chiar dacă tu ai mâncat două și ea niciuna.

Toate mamele trebuie să fie respectate și iubite de copiii lor, indiferent de ceea ce sunt. Ele sunt cel mai mare dar al nostru, fără de care noi nu am fi existat. Trebuie să le fim recunoscătoare mamelor mereu, deoarece ele ne-au dat viață, au depus cel mai mare efort și nicio fată nu realizează, până nu devin la rândul lor, mame. Cred că cea mai frumoasă “meserie” este cea de mamă, deoarece îți vezi copilul cum se dezvoltă sub ochii tăi, cum trece prin fiecare etapă a vieții și la fiecare reușită de-a lui, devii cea mai fericită mamă din lume. Mama este un profesor care nu ne predă din cărți, ci din propria experiență de viață și eu cred că sunt cele mai bune profesoare ale unui copil.

Eu mă mândresc cu mama mea și prin intermediul acestui articol vreau să îi mulțumesc că există și că are grijă de mine în fiecare clipă. Le mulțumesc de fapt, tuturor mamelor din lume care își dedică viața pentru copiii lor, oferindu-le zilnic iubire necondiționată, fiind singurele persoane care nu pot sta supărate pe noi mai mult de o zi, care atunci când plângem, ele suferă de 1000 de ori mai mult, iar atunci când suntem fericiți, mulțumesc lui Dumnezeu că le-au dat copii așa frumoși și buni. De 8 Martie și nu numai, vreau să vă urez sănătate, fericire și să vă mulțumesc, dragi mame, că ne faceți niște copii împliniți. Fără voi nu am fi nimic!

Anca CORNEȘTEAN

Liceul Pedagogic „Regele Ferdinand”

Când spui
că nu sunt destul de frumoasă pentru tine,
ai putea să-ți treci degetele prin pânza subțire ce mă împrejmuiește
cu gratii înalte ca o năframă a timpului.

Iubirea mea este neîncăpătoare în aceste sertărașe cu praful topit pe degetele tale, așa și inima mea, subțiată devreme s-a trezit brusc într-o casă nouă, cu ferestre tăioase, dar totuși, dincolo de ele, cerul este cald și blând. Chiar și păsările sunt blânde atunci când Dumnezeu le întoarce acasă.

Cât am sângele cald și o inimă măruntă în pumnul tău, ai putea să cazi în gândurile mele, ca între gândurile unei femei oarecare, cu trup de nedescifrat și invizibil, în timp ce eu continui să întind cerul pe sârmă, drept casnică a celestului. Îl scutur de îngeri și te ridc din locul unde umbrele s-au deschis.

Să-mi fii dacă nu dragoste, o lingură de supă caldă măcar, pentru un om, căruia foamea nu știe cum să moară sau să trăiască. Ai putea fi visul bun al omului împăturit în zăpadă, făcut cu mânuțele copilașilor ce n-au mai apucat să fie legănați în lumea aceasta. Dar eu te iubesc chiar dacă nu-ți sunt frumusețe, sau dragoste, sau căldură măcar.

Îți pot privi ochii și înțelege cum poți umbla pe nori, doar ținând de mână femeia pe care o iubești.

Antonia Luiza DUBOVICI