Oare, în țara noastră, adevărul/interesul politic și/sau adevărul/interesul civic sunt „fenomene” sistemic ireconciliabile? Cel puțin în ultimele zile, „sfera publică” și „sfera politică” păreau intangibile.

Strada s-a opus unei ordonanțe legal valabile, „imuabile”, și a solicitat o soluție rezonabilă la o problemă punctuală! Dar să nu uităm, legile sunt făcute de reprezentații desemnați constituțional de popor pentru a „rezolva” implicit – tacit și… pacea socială.

Suntem toți de acord că nu există guvernări perfecte și nici societate civilă ideală dar… cetățeanul nostru este stăpânul nostru! De-aici pornește orice strategie politică!… cetățeanul (de cele mai multe ori) plătește, dar alteori… răsplătește.

Am asistat cu mare tristețe la explozia socială din ultimele zile: „bomba” socială de care vorbeam într-un articol anterior s-a autodeclanșat pe niște paliere indiscutabile. Încrâncenarea a dus la blocajul dialogului și a întărâtat masele, determinând agitarea spiritelor. Știu că nu sunt fixate încă reperele etice perfecte ale sferei politice românești, știu că sfera publică este neformată, neformatată complet și că transformările la nivelul „agorei” sunt în continuă modificare, poate de aceea nu avem încă exercițiul dialogului dar, fiecare entitate juridică, administrativă, trebuie să aibă consilieri adecvați pe comunicare ce ar trebui să fie capabili să corecteze derapajele. Societatea modernă este foarte eterogenă – și este foarte bine așa! – dar liantul ce asigură progresul este tocmai maturitatea „majorității”. Un bun guvernant este de fapt un bun manager. Un bun manager înseamnă – printre altele – și un excelent comunicator și un flexibil mediator.

Din păcate „standardul moral” al clasei politice nu are parametrii de calitate consolidați și, uneori, abaterile ne/premeditate ne trântesc prietenește câte un pumn în figură.

De sute de ani conducătorii manipulează – prin diverse instrumente care au evoluat spectaculos – iar masele marșează, baleiază de la o „țintă” la alta.

Azi, adevărul este tranșat și disecat în detaliu și totuși rezultatul final este o potențială criza politică. Unde se greșește, de ce se greșește? Probabil ar trebui re-considerate conceptele politicii moderne și re-inventată o politică influențată și modelată de sfera publică iluminată. Și, observând protestele din ultimele zile, nu pot decât să constat o maturizare incredibilă a „sferei publice” și o lipsă de imaginație totală a „sferei politice”. Culmea, lupta a ajuns – în sfârșit – să se dea pe principii și cu arme perfect legale (unele ținând de segmentul inocent al cetății).

Argumentele și justificările de mahala nu lipsesc (am văzut „domni” ce-și construiesc replica pe cele mai ordinare „citate” și „epitete”), și, în prelungirea minților viciate de conspiraționism se consideră perfect valizi pentru a da lecții de moralitate. Aici văd rolul, în continuă evoluție, a corecției pe care sfera publică o poate aplica în momentele cheie ale societății.

Transparența și mai ales dialogul sunt elementele pe care se clădește o democrație sănătoasă. S-ar părea că am ajuns în punctul în care orice „pomană” materială nu poate deturna vigilența societății civile, și mai mult decât atât, inteligența maselor – atunci când nu sunt introduși factori perturbatori subversivi – este mult mai solidă și vizionară decât orice program tehnic, extras din strategii pline de… condescendență.

Și-n loc de concluzie, putem să le propunem, în regim de urgență, celor care mai “aud” încă, să demareze reconstrucția reală a clasei politice românești pe fundamentul strict al standardului moral, etic, prin declanșarea dialogului permanent și-al transparenței destinate tuturor sferelor societății nu doar… inițiaților.

Ion Mariș

Ordonanță, în care urgența se naște peste noapte… Proteste… las’ că merg ei în case, s-or plictisi corporatiștii ăștia ce întărâtă poporul împotriva ordinii de drept (pentru cei din generațiile de dinainte de 89 sună foarte comun acest principiu).

Ce-i și cu studenții ăstia nerecunoscători, doar le-am dat călătorii gratuite cu trenul, nu le ajunge ? Nu pot să-și vadă de sesiunea lor, să stea cuminți? Oricum după ce termină pleacă, de ce ne deranjează acum? Uite și școlarii ăia mici, în loc să-și vadă de vacanță, ei vin să ne dea sfaturi, nouă, ăstora de-am ajuns peste noapte conducători. Ce părinți iresponsabili! Au ieșit împreună cu copiii la miting. Dar noi nu ne temem. E drept că nu mai avem de unde chema niscaiva minieri, da’ poate de-un million de deținuți facem noi rost și-i învățăm minte. Na, uite am abrogat și ordonanța da’ lor tot nu le ajunge, sunt tot în stradă. Sigur sunt manipulați, dirijați, coordonați.

Acești copii au trecut, cu brio, cel mai mare examen al vieții lor, acela al dreptului lor la o viață fără minciună, fără hoție, fără șmecherie exercitată la cel mai înalt nivel. Nu suntem o masă de manevră, poate am ațipit noi vreo 27 de ani, dar vorba unei lozinci „Neam trezit”.

De ce nu e suficientă abrogarea unei ordonanțe printr- o altă ordonanță? De ce au ieșit mai mulți oameni în stradă după abrogare? Pentru că a continua în această formulă e o ofensă adusă poporului român. O astfel de atitudine de sfidare, de ignorare a determinat oamenii să fie acolo, în stradă și după abrogare. Momentul Colectiv a fost un pas spre trezirea noastră. Acum într-adevăr am dobândit acea conștiința a ceea ce suntem: un popor cu adevărat European. Un popor care are valori și care își capătă valoarea, un popor care nu acceptă minciuna ca politică de stat. Piața Victoriei luminată e o imagine greu de înlocuit, greu de uitat . E de fapt imaginea României curate. A României, ce vrea să rămână în democrație și, nicidecum să se întoarcă spre est. A României, care a devenit un model pentru bulgari și moldoveni.

În zilele acestea România a devenit conștientă că doar noi putem fi schimbarea pe care o dorim în lume, că Țara este poporul, iară nu tagma jefuitorilor, indiferent de partidul în care aceștia se înrolează.

Cred că în cei 27 de ani de la Revoluție Imnul României nu a fost intonat de atâtea ori, ca în această ultimă săptămână. Ca un simbol, ca un îndemn, ca o dovadă că România este una, din Maramureș și până la malul mării, din dulcele târg al Ieșilor, până în Bănia Craiovei, din cetatea Ardealului, din Cluj, până la Brașov, din Timișoara renașterii noastre până în inima României, care bate cu toată forța la București. Să fie acesta ceasul renașterii noastre?

Roxana Pontoș

sursă foto: facebook (Rareș Bogdan)