Trupa de teatru  PROSCENIUM  de la Colegiul Național Pedagogic  „Regele Ferdinand”, Sighet, coordonată de dl. profesor Marian Gelu, a participat (cu piesa „Albă ca Zăbava și cei șapte pitici”) la Festivalul de teatru contemporan pentru tineret „ACTING”, care, în perioada 10-13 aprilie 2024,  a aniversat a 10-a ediție, la Teatrul Municipal Baia Mare cu spectacole ale tinerilor liceeni din Iași, Târgu Jiu, Huedin, Cluj-Napoca, Arad, Sighetu Marmației și Baia Mare. PROSCENIUM nu doar că a participat, ci s-a întors și cu două Premii Speciale: unul pentru Ludic-Teatral și celălalt pentru Costume.

Despre această ediție  organizatorii au făcut câteva precizări:
Și dacă tot suntem la o ediție aniversară, am pregățit un program în care să trecem de la teatrul amator, prin teatrul studențesc către teatrul profesionist. Astfel, pe lângă spectacolele din concurs ale tinerilor actori amatori, am invitat studenți de la două din facultățile de teatru ale cărei pepinieră s-a dovedit a fi acest festival, facultățile din Cluj-Napoca și Sibiu. La care am adăugat și două spectacole profesioniste ale Teatrului Municipal din Baia Mare, Delfini și Heaven. Ideea de la care am pornit acest festival, în anul 2014, a fost crearea unui spațiu de exprimare pentru cunoașterea și aprecierea artei teatrale în rândul tinerilor. Parteneriatul inițiat încă de la prima ediție cu Facultatea de Teatru și Televiziune a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a constituit fundamentul pentru profesionalismul cu care s-au desfășurat cele nouă ediții de până acum ale festivalului. Rezultatele palpabile ale acestui efort colectiv se reflectă pe scenele teatrale românești, unde peste 30 de tineri, inițial participanți în acest festival, strălucesc ca studenți sau absolvenți ai unor facultăți de teatru din Cluj-Napoca, București, Sibiu sau Târgu Mureș.

„Lumea întreagă e o scenă, iar bărbații si femeile sunt doar actori”, spunea William Shakespeare evidențiind prezența teatrului în viața omului. Pentru mine, teatrul reprezintă o modalitate de a explora și de a înțelege mai bine lumea. De asemenea, poate fi un mijloc de exprimare a ideilor si a emoțiilor precum și o metodă de a conecta oamenii cu personajele. Nu credeam niciodată că voi ajunge să joc pe o scenă sau că voi fi membră în trupa de teatru a liceului, însă domnul profesor Gelu Marian mi-a oferit această oportunitate. Datorită dumnealui, am reușit să joc pe marea scenă a Teatrului Clasic Ioan Slavici, Arad, în cadrul Festivalului Amifran, iar recent am jucat pe scena Teatrului Municipal din Baia Mare, în cadrul Festivalului Acting. Stresul care s-a acumulat înainte de spectacolul pe care l-am jucat recent, s-a transformat într-o emoție puternică în momentul în care am pășit pe scenă, aceasta reușind să creeze o legătură între mine și spectator. Întelegerea dintre colegii trupei poate ajuta de multe ori la clădirea relațiilor pe scenă, în sensul că spectacolul va părea mult mai natural, iar acest lucru se întamplă și în minunata trupă Proscenium. Eu si colegii mei ne susținem unul pe celălalt, fapt care ne-a ajutat să învățam din greșelile făcute. Sunt foarte recunoscătoare Festivalului de teatru contemporan pentru tineri Acting, deoarece atmosfera acestuia m-a facut să mă simt ca acasă, iar discuțiile cu invitata speciala a festivalului, actrița Ofelia Popii, care este cunoscută pentru rolul său în piesa Faust regizată de Silviu Purcărete, m-au ajutat să creez o legătură între mine si personajul pe care îl joc. Teatrul Municipal Baia Mare si Festivalul Acting ne așteaptă mereu cu brațele deschise, de aceea sunt nerebdătoare să înceapă urmatoarea editie a festivalului! (Paula Feier, actor amator)

Îmi place teatrul, deoarece poți să exprimi sentimente și mesaje cu un impact mult mai puternic față de un mesaj scris pe o foaie de hârtie. Ca actor amator am învățat multe din puținele festivaluri la care am mers. De exemplu, în cel mai recent, Festivalul Acting din Baia Mare, am învățat la atelier ce înseamnă să faci și să porți un costum, și cum poate acesta influența personajul pe care îl joci. O frază pe care am reținut-o la atelier este: „Ceea ce se vede e ceea ce se vede, nu ceea ce semnifică”. Am învățat si că piesele de teatru nu trebuie mereu să fie filosofice și cu un mesaj sumbru, ci pot fi și hazlii precum piesa pe care am jucat-o recent. (Teofil Kvasciuc, actor amator)

Fiecare festival la care am participat se simte ca o nouă aventură, dar acesta a aprins ceva adânc în sufletul meu încă de la ediția anterioară, însă acel sentiment nu a dispărut nici la cea de-a 10-a ediție. Este genul de festival care aprinde un foc în tine, care te face să crezi în puterea povestirii, a creativității, a teatrului. Este ca și cum aș veni acasă, într-un loc de care aparțin, unde fiecare moment este plin de posibilități. Din momentul în care am pășit în teatru pentru deschiderea acestui festival, aerul este încărcat de emoție. Se aude un bâzâit de anticipare, unul care îți dă fiori pe șira spinării și îți face inima să bată repede. Energia, pasiunea, creativitatea pură — sunt îmbătătoare. Acest festival îmi reafirmă visul de a urma teatrul la Facultatea de Teatru și Film din Cluj-Napoca, deoarece nu este vorba doar de a fi pe scenă; este vorba de întregul proces, de prieteniile create, de fiorul de a da viață unei povești. În timp ce trec prin mulțimile agitate de colegi pasionați de teatru, simt un sentiment de apartenență care mă cuprinde. Acesta nu este orice festival; este sanctuarul meu, locul meu de joacă, inspirația mea. Pe măsură ce mă cufund în spectacole, ateliere, conversații cu persoane care au aceleași gânduri ca mine, îmi pot simți pasiunea reaprinzându-se, arzând mai luminos decât oricând.
Teatrul, pentru mine, este mai mult decât o scenă și un scenariu; este o poartă către o lume cu posibilități nesfârșite. Acolo îmi găsesc vocea, scopul meu, cel mai adevărat eu. Acolo mă simt în viață. Pe scenă, înconjurată de strălucirea caldă a reflectoarelor și de fețele dornice ale publicului, mă simt vie într-un mod imposibil de reprodus. Fluxul de adrenalină în timp ce luminile se sting și cortina se ridică – este ca și cum aș reveni acasă. Și când văd bucuria de pe fețele colegilor mei din trupă, când simt energia vibrând între noi în timp ce colaborăm pentru a da viață unei povești, este pură magie. Dar ceea ce deosebește cu adevărat acest festival este simțul comunității care pătrunde în fiecare aspect al acestuia. Nu este vorba doar de spectacole sau de ateliere; este vorba despre oameni — pasiunea lor, dăruirea, sprijinul lor neclintit. Totodată, a face parte din echipa de teatru „Proscenium” e ca și cum ai păși într-o îmbrățișare caldă de fiecare dată când ne adunăm pentru repetiții. Există un sentiment palpabil de prietenie, de scop comun, care ne leagă ca o familie. Colaborarea cu prietenii mei adaugă un alt strat de bogăție experienței. Nu suntem doar colegi; suntem spirite înrudite, unite de dragostea noastră pentru artă și teatru. Indiferent dacă exersăm un dans până rămânem fără suflu sau dacă repetăm replici până la miezul nopții, există o legătură incontestabilă care ne stimulează creativitatea și ne determină să excelăm. În această familie unită, ne ridicăm unul pe altul, ne împingem unii pe alții spre noi culmi și sărbătorim succesele celuilalt cu entuziasm real. Aplauzele pe care le primim din partea publicului sunt dulci, dar privirile pline de recunoștință și îmbrățișările din culise sunt cele care îmi fac cu adevărat inima să zvâcnească. Legătura pe care o împărtășim, atât pe scenă, cât și în afara acesteia, se formează prin nenumărate ore de colaborare, râsete și vise împărtășite. Este o legătură care transcende luminile scenei și răsună mult după căderea cortinei – o amintire durabilă a magiei teatrului și a puterii comunității. Acest festival nu prezintă doar o scenă pentru talentele noastre; este o simfonie a creșterii, un mozaic în care descoperim culorile sufletului nostru. Când Festivalul de teatru contemporan pentru tineret „ACTING” ajunge la actul final, nu îmi iau rămas bun; îi șoptesc o promisiune de a mă întoarce, știind că melodiile sale vor răsuna în sufletul meu până când voi juca din nou în lumina reflectoarelor. (Bakk Evelyn Francesca, actor amator)

La început, când am intrat în trupa de teatru, nu prea știam ce presupune această formă de artă. Doar știam că trebuie să te prefaci și să-ți intri în rolul pe care un regizor ți l-a dat. Abia după prima repetiție, mi-am dat seama cât de greu este și câtă muncă trebuie să depui ca să duci piesa la bun sfârșit și să o faci să fie memorabilă. Atunci îmi era foarte greu să mă exteriorizez și să intru în rolul pe care regizorul mi l-a dat, dar acuma îmi este mult mai ușor, și să joc, dar să și fiu o persoană mult mai deschisă datorită teatrului și festivalurilor la care am luat parte. De pe urma acestora am avut de învățat numai lucruri bune și frumoase, am cunoscut oameni extraordinari, înclinați si dedicați cu multă pasiune de a arăta lumii că oricine poate fi orice pe scena de teatru. Și unul dintre cele mai bune sentimente pe care actorul trebuie să nu le uite, este de a se distra cât mai bine în timpul reprezentării. (Boșca Miruna, actor amator)

Pentru mine, teatrul este într-adevăr o experiență de neuitat, atât la propriu, cât și la figurat. Când eram mică, visam la ideea de a cânta, de a dansa, de a transmite un mesaj prin felul în care mă comport, de a recita, de a fi aplaudată pentru un lucru la care doar visam cu ochii deschiși, dar niciodată nu m-am gândit că voi ajunge să fac acest lucru mai ales alături de niște oameni extraordinari, de la colegii de trupă, dascăli, actori profesioniști, până la oameni care aparțin organizării, părții tehnice, prozatorilor, scriitorilor și studenților care mi-au oferit șansa de a vedea un vis îndeplinindu-se și crescând frumos. Am intrat în trupa liceului cu un singur gând: la început, a fost nevoia de a-mi ocupa timpul și de a experimenta, dar pe parcurs, s-a transformat într-o plăcere deosebită, o activitate de care nu aș putea să mă desprind așa ușor. M-a dezvoltat din punct de vedere cultural și social și m-a făcut să realizez că un spectacol reușit nu îl poți vedea doar la televizor, ci și în viața reală, cu oameni extraordinar de talentați care își dăruiesc sufletul pe scenă. Și, mai presus de toate, mi-a arătat și partea din spatele cortinei. Munca depusă pentru o piesă reușită. Faptul că înveți replici, mimă, expresii, improvizație, dans, alături de un mic colectiv care are același scop: SĂ FACĂ TEATRU! este deosebit. Caruselul de emoții prin care treci de la început până la final, bagajul emoțional și respectul pe care îl acumulezi de-a lungul timpului față de alți elevi, profesori, studenți și de locurile în care ai jucat, acel sentiment când, la final, ești aplaudat și tot efortul depus alături de partenerii tăi de trupă a meritat, este unul unic. Nu am destule cuvinte prin care să exprim în adevăratul sens al cuvântului impactul pe care această trupă de oameni, spectacole și experiențe l-a avut asupra mea, dar doresc să-l comprim printr-o simplă frază, prin care să-mi exprim mândria că AM FĂCUT TEATRU ÎN LICEU! Teatrul va rămâne mereu imprimat în sufletul meu din perspectiva unui spectator, dar și a unui mic „actor” care, într-un colț uitat de lume, își învață replicile sârguincios, pentru a exprima mai târziu tot ceea ce își dorește pe scenă. (Martiniuc Daniela, actor amator)

Trupa Proscenium mulțumește doamnei Ștefania Adela Pop  pentru costumele Albei Ca Zăpada, Mamei vitrege și Prințului.

PROSCENIUM

«Teatru  poate face oricine, chiar și actorii-și el se poate face oriunde, chiar și  la teatru.» Augusto Boal

De mai bine de 15 ani, elevii  Liceului  Pedagogic «Regele Ferdinand» au făcut o tradiție din participarea la câteva festivaluri de teatru francofone de imens prestigiu și istorie, din țară și  străinătate,  muncind din greu  pentru a  se prezenta  cât mai onorabil. Piesele  abordate  fac parte din repertoriul teatral pentru copii  și adolescenți, în special din autori  francezi contemporani: Yves Garric (Caprices de papillons), Ann Rocard (Le Petit Chaperon Fou, Qui suis-je?, Défilé  de mode, Les chasseurs de choux,  grande représentation du cirque Plic, La belle au bois dormant, un tournage qui reveille!) Sylvain Brison (La Dingomachine), Thierry Francois (Gare aux valises), Mélanie Sandt (Ah.. La vie quotidienne)  dar și  români: Ion  Băieșu, Valeriu Butulescu, sigheteanul Ludovic Bruckstein  etc.

Pentru trupa Ferdy, teatrul  școlar are drept scop stimularea creativității, a dezinvolturii în exprimare, promovând inovația, spiritul de competiție și imaginația elevilor din învățământul gimnazial și liceal, prin participarea acestora, în număr cât mai mare, la activități extrașcolare și extracurriculare, activarea inițiativelor din școli, promovarea creativității și originalității, punerea în valoare a pasiunii elevilor pentru arta spectacolului de teatru,  dezvoltarea capacității și a adaptabilității acestora la munca în echipă, stimularea performanțelor artistice individuale și de grup,  cunoașterea literaturii și a dramaturgiei franceze contemporane. Se  abordează opțiuni repertoriale care să reflecte  vârsta și preocupările interpreților. Se dorește realizarea unui act artistic complet care să corespundă cerințelor estetice ale operelor alese a fi transpuse teatral, cultivarea aptitudinilor de comunicare expresivă a creativității, promovarea imaginii instituției de învățământ participante la festivaluri și concursuri teatrale. Dintre acestea amintim:

Franthousiasme – festival de teatru francofon pentru tineri – are loc în fiecare an în luna  mai la Dej și reunește  de obicei cam 15 trupe din țară și cinci trupe locale. De anvergură națională, festivalul promovează limba franceză în ciclurile primare, gimnaziale și liceale prin practicarea teatrului în limba franceză. Peste 300 de elevi între 8 și 18 ani veniți din  aproximativ 40 de școli  din toate zonele țării, intră în competiție în 3 categorii distincte (clase primare, gimnaziu, liceu). Timp de trei zile, în fiecare an, municipiul Dej devine capitala teatrului francofon, odată cu startul Festivalului Național de Teatru Francofon ”Franthousiasme”.

Cel mai mare festival de teatru francofon din centrul şi estul Europei, Amifran,  are loc la Arad în octombrie , la Teatrul Clasic „Ioan Slavici”. Festivalul propune circa  22 de spectacole, dar şi şapte sesiuni de dezbatere a prestaţiilor scenice ale liceenilor francofoni, 14 ateliere de teatru conduse de profesioniști francofoni, un spectacol al atelierelor, un concurs spectacol pe tema dramaturgiei franceze, expoziţia de fotografii “Dincolo de cortină”. Tinerii actori de pe scenă reușesc admirabil să convingă publicul, să transmită acea emoție vibrantă care rămâne în tine mult timp după ce părăsești sala de spectacol. După piesa de teatru, flori și lacrimi pe scenă marchează simbolic despărțirea de trupă  a  celor care, absolvenți de liceu în ultimul an,  au jucat în ultimul lor spectacol Amifran . Președintele festivalului este un  profesor de franceză devenit acum aproape un mit, un simbol al francofoniei : Florin Didilescu (Papa Didi) de la Arad, care conduce Asociația Amifran de 25 de ani. Festivalul înseamnă spectacole, prezentări de piese, ateliere, dezbateri, comunicare, contact spiritual. Participanții de anul trecut: Baia Mare, București, Bistrița, Cluj, Constanța, Dej, Huedin, Iași, Sighet, Slobozia, Târgu Jiu, Arad, apoi Franța, Canada, Rusia, Polonia, Bulgaria, Ungaria, Belgia, Italia, Albania. Spectacole pe texte moderne şi contemporane (Edmond Rostand, Jean Cocteau, Saint Exupéry, Jean-Paul Allègre, Laurent Schröpfer, Matei Vişniec) sau avînd la bază creaţii originale, completate cu atelierele conduse de actori şi animatori profesionişti au  constituit structura de rezistență  a festivalului.

Festivalul de teatru Acting de la Baia Mare a ajuns la a patra ediție, mereu sub auspiciile Rotary. Doamna Angela Dobrai, de la Rotary Club Baia Mare, coordonatoare de proiect, iar coordonator pe planul artistic a fost  profesorul Nicolae Weisz. Spectacolele au  loc la Teatrul de Păpuși din centrul vechi al orașului, în martie. Una dintre marile atracții ale acestui fetival o constituie  prezența echipei de la Facultatea de Teatru și Televiziune din Cluj: Dana Moisuc, Gelu Badea, Raluca Sas-Marinescu, Mihai Pedestru, Cătălin Mardale, ce realizează cu elevii   numeroase work-shopuri, axate pe rostire, memorare, imagine, spațiu sonor, situații scenice. Participă de obicei trupe  din  Arad, București, Cluj, Focșani, Huedin, Satu Mare, Sighet, Baia Mare. Anul trecut au putut fi văzute, în cadrul festivalului, și  două piese profesioniste: Plex, după texte de Eric Bogosian, cu Andrei Dinu și Andrei Stan, dar mai ales Columbinus de  S.Karam și P.J.Paparelli – Teatrul Municipal Baia Mare – regia: Horia Suru.

Redau mai jos câteva  gânduri, evocări și impresii despre teatru ale elevilor participanți, foști și actuali membri ai trupei :

«Mă uit înapoi și nu-mi vine să cred cât timp a trecut… 8  ani în trupa de teatru Ferdy! Îmi amintesc cu drag de primul festival Franthousiasme de la Dej, prima experiență pe scenă… de nedescris. Mă bucur mult că am fost curioasă să văd ce se întâmplă într-o trupă de teatru și nu regret niciun efort pe care l-am făcut. Zeci de ore de repetiții pentru un spectacol de câteva zeci de minute, costume împrumutate sau confecționate, recuzita, în plus provocarea de a juca un text de teatru într-o alta limbă decât cea maternă, oboseala, atât fizică cât și psihică. Am  învățat să muncesc în ehipă. Noi nu eram o trupă de teatru  și atât, noi eram o familie, iar legătura dintre noi se vedea de cum intram pe scenă. Am fost o trupă muncitoare și apreciată la fiecare concurs sau festival. În cadrul aestor ieșiri, nu doar ne prezentam spectacolul și atât: aveam activități culturale și de dezvoltare, atât în lumea teatrului cât  și  de dezvoltare personală. Am cunosut oameni noi, orașe noi,  mi-am făcut prieteni care și-n ziua de azi îmi sunt aproape. A fost o experiență minunată și vă spun cu mâna pe inimă că nu aș  renunța niciodată la această trupă care e o parte din mine. Ferdy  este și va fi mereu una dintre cele mai frumoase  experiențe din  adolescența mea. Săptămâna petrecută la Arad a fost  una magică. Emoția, plăcerea de a fi pe scenă și înconjurat de oameni care îți împărtășesc pasiunea, te fac să-ți dorești ca acest vis frumos să dureze la nesfârșit. Spectacolul a fost  reușit, apreciat de public cu lungi aplauze, iar de juriu cu laude, făcând astfel ca nesfârșitele ore de repetiții să merite efortul.» (Petrovan  Andreea- absolventă)

«Teatrul mi s-a părut un lucru foarte plictisitor, dar am zis să îi dau o șansă, atâta timp cât am avut ocazia să intru în trupa de teatru Ferdy Junior. Am început să cunosc oameni noi, să învăț lucruri noi și, cel mai important, să mă distrez. Nu am știut ce înseamnă teatru până ce nu am descoperit esența festivalurilor teatrale. Pentru mine teatrul înseamnă distracție, relaxare, comunicare, imaginație, răbdare, îndemânare, curaj și familie. În Arad, unde am participat la primul meu festival, am învățat o mulțime de lucruri interesante, educative și am cunoscut o mulțime de oameni. La teatru, oricât de supărat, mofturos sau plictisit ai fi, devii fericit și plin de viață, chiar dacă ești spectator sau actor. Teatrul este un remediu! Mergeți la teatru!» (Fetico Denisa – clasa a IX-a C)

«Teatrul este viața proiectată cât mai evident pentru a fi înțeleasă. Actorii scot în evidență defectele umanității printr-un joc comic sau dramatic. Toată lumea știe că fericirea absolută  este de scurtă durată sau pentru alții chiar inexistentă, însă pentru mine ea (aceasta) există prin  teatru. Când sunt pe scenă pur și simplu nu mai sunt eu, emoțiile îmi sunt luate de lumina reflectoarelor asemănătoare unor stele zâmbitoare ce îmi șoptesc că va fi bine, scena care scârțâie îmi face picioarele să nu-mi mai tremure, îmi dă putere, iar cortina mă face să uit de mulțimea de oameni care mă vor privi. Aplauzele reprezintă cel mai frumos moment, cel al fericirii absolute, al raiului pentru cel care joacă și bineînțeles rodul muncii sale. Ele îți fac sufletul să zâmbească. Prima mea apariție pe scenă dar și celelalte m-au făcut să iubesc ceea ce fac, sa-mi dea speranță și încredere în mine. Nu pot explica  exact ce  simt când joc teatru dar în mare: sufletul îmi zâmbește, inima îmi dansează de bucurie, uit de tot și de toate, îmi cresc aripi și mă simt împlinită. Teatrul îmi face inima să bată foarte tare, aproape că îmi sare din piept, dar tot el îmi dă o  mare pace interioară . De ce iubesc teatrul? De ce sunt așa îndrăgostită de el? Simplu, fără de el aș fi rămas oarbă deoarece reprezintă lumina ochilor mei care mi-a dezvăluit identitățile și stările multiple ale oamenilor; aș fi fost surdă deoarece el este sunetul vieții, șoptit atât de clar pentru a fi înțeles, fără de el nu aș mai fi ascultat și interpretat atâtea sentimente, atâtea vorbe mărețe care pot fi spuse în miliarde de feluri, exprimând de fiecare dată altceva, la fel ca viața de zi cu zi, actorii sunt schimbați însă trec prin aceleași scene, de multe ori interpretate altfel. Fără teatru aș fi rămas mută, el fiind glasul inimii mele care strigă și mă îndeamnă să fac ce-mi place, ce mă face fericită… Teatrul poate fi asociat cu o grămadă de elemente dacă ajungi să-l înțelegi, de exemplu: poate fi luna care dă lumină nopții, prietenul sufletului și cheia vieții deoarece ne poate rezolva anumite probleme din viață, dar mai ales ploaia (tristețea), curcubeul (fericirea de scurtă durată) și soarele (părțile bune) din viața omului. Ceea ce am învățat din această experiență deosebită este că orice text de teatru este un diamant neșlefuit, care poate deveni oricând, cu grijă și muncă, ceva foarte valoros și strălucitor, și că teatrul în sine reprezintă inima din corp care bate doar în cadrul unor oameni care iubesc asta. Scenele jucate sunt florile minunate, admirate de oameni care dacă nu sunt udate cu aplauze se ofilesc. Actorii reprezintă sufletul si misterul, iar coordonatorii îngeri păzitori care  ne ajută spre îndeplinirea viselor. În cadrul acestui joc ce reflectă viața, am cunoscut oameni frumoși sufletește, care au aceeași dorință și am creat, cu ajutorul lor, legături indestructibile.» (Botizan Denisa – clasa a XII-a D)

«Ce este teatrul? Pentru mine teatrul înseamnă un vis frumos. Un vis pe care l-am descoperit cu puțin timp în urmă. N-am fost un copil care a crescut jucând teatru, cum sunt mulți alți prieteni de la alte trupe ale țării. Aventura mea în lumea teatrului a pornit de la principiul meu de viață, acela de a încerca și a gusta din toate laturile culturale posibile, pentru a-mi canaliza energia, talentul și răbdarea spre activități care să-mi dezvolte abilități și aptitudini. Țin minte primul meu festival de teatru. Drumul a fost un chin. Toți colegii mei vorbeau despre cum se vor reîntâlni după atâta timp cu prietenii din alte trupe, eu eram singurul care nu cunoștea pe nimeni. Vreau să vă mărturisesc că am fost șocat să văd cum toți participanții festivalului renunță la inhibiții, iar prietenia domină atmosfera. Festivalurile sunt geniale, când îmi pierd ambiția și cheful de muncă, mă gândesc cum o să mă reîntâlnesc cu toți prietenii mei, iar brusc, un surâs și o dorință nemaipomenită de muncă tresar în mine. După încheierea unui festival, o săptămână notificările rețelelor de socializare sunt acaparate de cereri de prietenie a persoanelor care au luat parte la festival. E extraordinar să vezi câte relații se leagă în doar 2-3 zile. Fără doar și poate, punctul culminant al fiecărui festival este reprezentat de momentul în care, cu inima gata să decoleze și cu genunchii tremurânzi, vezi cum se ridică înfricoșătoarea, și totodată, prietenoasa Cortină și un singur gând îți trece prin minte: ”Acesta e momentul meu”. Nu mă ascund s-o spun, sunt îndrăgostit de scenă. Scena e marea mea feblețe. Într-o lume a vitezei și a ignoranței, când ești pe scenă lumea ascultă ceea ce ai de spus, iar în funcție de cât de bine transmit publicului mesajul, cu atât vor fi mai intrigați de poveste. E minunat să te gândești că, înainte de culcare, există persoane care meditează la ceea ce le-ai transpus tu și, implicit, chipul tău le va apărea în gând! (Petrețchi Mihai- clasa a X-a A)

Autor, prof. Gelu Marian