Ah, pustiu al vieții. Ce mai faci? Rătăcești în continuare pe meleaguri gri? Sau ai găsit puțină alinare?

Astăzi aș vrea să stau cu tine, să discutăm puțin. În ultima vreme, te-am simțit cam distant. Mă gândeam să ne amintim câte ceva din vremurile în care zburdam printre jocurile răzlețe de lumină ale soarelui plutitor.

Știu… Ai să-mi spui că am crescut. Deși mi-aș dori, nu pot să te contrazic. Am prins aripi și am tins spre culmile cele mai înalte. Am învățat să zbor mai sus de nori și să privesc totul ca pe un întreg atât de frumos! Știu, știu că sunt departe uneori și uit de tine. Dar am plecat să visez! Sau, mai bine zis, să-mi țes o amintire. Știi? Când voi păși mândră pe aleea viselor cu tine, îți voi povesti acea amintire. Îți voi spune ce am învățat despre nemurirea noastră și cât de dulce e soarele când îl privești cu sufletul plin de fericire. Te voi învăța tot ce am învățat eu, în călătoria mea.

Pentru început, am învățat să prețuiesc. Uneori, puținul nostru este ceva mai mult decât putem noi să percepem și ne conturează viața cutremurător de frumos. Mai apoi, am mers un pic către oameni. Acolo, sinceră să fiu, m-am cam împotmolit… Nu sunt mândră de mine, dar am încercat! Sunt frumoși, știai? Au ochii plini de cuvinte nespuse, sufletul încărcat de atâtea emoții neștiute și totuși, mereu zâmbesc. Ah, zâmbetele! Sunt plăceri exterioare și cortine ce ascund drama care urmează să fie jucată pe scena vieții lor. Doar, că nu sunt încă pregătiți să lase spectatorii să vadă dincolo de ele. Biletele s-au vândut prin cunoștiințe, prin prieteni, prin toate mijloacele. Dar, mi se pare că sunt actori triști. Singuri. Deși sunt conștienți de fericirea care se va emana în jurul lor, de bucuria celor care îi vor privi, am sentimentul că au stins luminile, chiar înainte de a începe. Îmi pare rău. Dar viața e un joc periculos, dezordonat aș spune, iar noi suntem pionii acestuia. Totuși, am învățat că poți să încerci. Acum, aș vrea să te întreb ceva. Tu, vei încerca?

Mi-aș dori să încerci să deschizi ușile pe care le-ai zăvorât de atâta timp. Lasă puțină lumină să pătrundă, să simți cum e acea căldură, chiar și atunci când afară totul e rece și înghețat. Știu că exteriorul e un loc așa de nesigur, însă niciodată nu vom avea toate răspunsurile pentru întrebările noastre. Trăim sub un semn de întrebare care se accentuează în fiecare zi, mai mult și mai mult.

Eu va trebui să plec… Dar voi fi mereu cu gândul la tine, pentru că știu că de fiecare dată când voi vorbi cu tine, îți voi povesti din acea amintire pe care o formez. Amintirea care va deveni la final, romanul vieții mele. Înainte să iau trenul care mă așteaptă zi de zi în gară, prieten drag, învață să fii fericit, să zâmbești cum fac oamenii despre care ți-am povestit și să ridici cortina! Pentru că, la final, indiferent de sfârșitul pe care îl are piesa ta, spectatorii se vor ridica în picioare și te vor aplauda!

Adela NEAG

sursă foto: Pinterest

Bonjour, mes amis!

Vineri, 14 iulie 2017, am avut onoarea să celebrez una dintre cele mai frumoase țări de pe Pământ. FRANȚA! Doar când aud aceste cuvinte îmi aduc aminte de zilele când îi călcam străzile fierbinți de căldura soarelui, când îi admiram frumusețea și, nu în ultimul rând, când încercam să o văd dincolo de aspectele exterioare. Mai pe scurt, să descopăr fiecare colțișor ascuns al existenței ei, ceea ce o compune cu adevărat.

La Sighet, alături de elevii Colegiului Național „Dragoș Vodă” și ai Liceului Tehnologic Marmația, am reușit să-mi reamintesc fiecare detaliu legat de Franța, unele fiind uitate de atâtea amănunte pe care ți le oferă viața de-a lungul timpului. Nu doar că am parcurs detalii geografice, istorice și gastronomice, mintea mea fiind absolut fascinată de câte poate cuprinde un asemenea loc, cât și detalii culturale, printre care m-am regăsit bucuroasă și eu.

Cine s-ar fi gândit că într-o zi, oameni minunați, oameni de valoare ai orașului nostru, te-ar putea face să te simți ca acasă, totuși, fiind vorba despre o țară străină, un teritoriu pe care nu ești obișnuit să-l calci cu pași siguri. Domnul Gheorghe Todinca, directorul Muzeului Maramureșean ne-a povestit cu pasiune despre Napoleon și geniul său, iar doamna profesor Luminița Colopelnic, cu sensibilitate și atenție la detalii, ne-a convins că și azi Franța se bucură de un dinamism cultural de invidiat, având artiști consacrați în toate domeniile.

Am văzut adevărate talente în această zi de 14 iulie, oameni pasionați de ceea ce fac, oameni mândri că pot să se afirme atunci când vine vorba despre Franța. Prin prestanța lor, mi-am dat seama că omul, atunci când iubește, iubește cu tot sufletul. Ne-am bucurat de ajutorul neprețuit oferit de doamna director Adriana Vescan și de doamna profesor Pălăguța Stan (Liceul Tehnologic Marmația) în călătoria geografică și istorică, al doamnelor profesor Ileana Petrovan (C.N. „Dragoș Vodă”) și Rodica Gheorghiu (Liceul Pedagogic „Regele Ferdinand”) în minunata călătorie muzicală.

Franța… dragă țară, toți acești oameni minunați doresc să îți adreseze câteva cuvinte: nu doar te-am citit precum o carte deschisă, dar am simțit că am colaborat cu tine. Ne-am adus aminte de toată istoria ta, de toată frumusețea ta și, nu în ultimul rând, ne-am întărit „le sentiment d`amour pour toi!”

Adela NEAG,
clasa a XI-a F, C.N. „Dragoș Vodă”

În premieră absolută, Secția de Teatru a Centrului Cultural Sighetu Marmației prezintă, în interpretarea unui grup de tineri actori, o adaptare după celebra piesă „Hamlet, prinţ al Danemarcei” de William Shakespeare. Spectacolul va avea titlul „OFELIA” și va urmări destinul acesteia, relațiile cu celelalte personaje, cauzele care duc la sinuciderea tinerei iubite a lui Hamlet. Adaptarea textului, scenografia și regia artistică aparțin lui Ioan Dorel Todea. Este pentru prima dată când o trupă de amatori din Sighetu Marmației pune în scenă un text de William Shakespeare. Costumele sunt asigurate de creatorul de modă Ileana Vassiliev.

Poate mulți dintre noi nici nu au auzit măcar de „Hamlet”, sau au auzit, dar nu știu ce se ascunde cu adevărat în spatele acestui titlu. „A fi sau a nu fi: iată-ntrebarea”este celebra replică pe care o regăsim în această tragedie semnată de William Shakespeare. Cu ajutorul acestor cuvinte înțelegem pe deplin tulburarea sufletească ce ia naștere în interiorul tânărului Hamlet.

Hamlet este una dintre capodoperele lui William Shakespeare. Lui Hamlet, tânărul prinț al Danemarcei, reîntors de la studii, i se arată într-o noapte, pe zidurile castelului Elsinor, fantoma tatălui său, care îi dezvăluie că a fost asasinat mișeleste de către propriul său frate, actualul rege Claudius, care a împins crima până la a se căsători cu soția celui ucis, mama lui Hamlet. Tânărul prinț, fire înclinată spre studii şi reflecție, se vede brutal obligat de evenimente să acționeze și să-și răzbune tatăl. El simulează nebunia, acumulează dovezile şi caută momentul prielnic răzbunarii, ezitând mereu să acționeze. Pentru a-și îndeplini datoria sa răzbunătoare, Hamlet sacrifică dragostea pentru Ofelia, care moare înecată și pe al cărei tată, curteanul Polonius, îl omorâse luându-l drept rege. Hamlet avea un sentiment aparte față de Ofelia, iubire care oarecum era interzisă.

Am ales să prezentăm în prim-plan acest personaj, Ofelia, întrucât gama sentimentelor și trăirilor pe care le exprimă oferă o paletă largă de abordare actoricească și regizorală. În piesa „Hamlet” de W.Shakespeare, drama “Ofeliei“ culminează cu pierderea sufletului. Imposibilitatea regăsirii de sine marchează traiectoria personajului, iar încremenirea sa în universul nebuniei devenit atotstăpânitor, reprezintă motivul central al construcției textului propus în acest spectacol.

Ofelia va trăi deziluzia iubirii față de Hamlet, moartea tatălui său și învinuirea lui Hamlet de moartea acestuia, toate conduc personajul spre sinucidere. Devenită prizoniera propriului eu, Ofelia poartă povara trecutului său unde trăirile de maximă nebunie alternează cu cele de fericire.Trecerea spre fericire (cănd trăia tatăl ei și avea iubirea lui Hamlet) se realizează cu ajutorul amintirii cauzate de revederea cu ochii sufletului a „florilor de rosmarin, ca să-ți aduci aminte” sau a „panseluțelor, florile gândului, ca să te gândești”. Exteriorizarea lăuntrică se datorează dorinței evadării de propriul eu, deoarece, ajunsă în extazul propriilor trăiri, se creează agonia reîntoarcerii în trecut, respectiv a regăsirii de sine.

Ideea acestei monodrame a venit direct proporțional cu dorința de-a crea un spectacol incitant pentru public prin modul în care personajul prezenat conduce audiența în propriul univers. Din distribuție fac parte: Denisa Vraja (Ofelia), Adela Neag (Regina), Mihai Petrețchi (Hamlet), Alexandru Iura (Horațiu), Darius Colopelnic (Laertes), Dorel Todea (Polonius), o distribuție care respectă vârsta personajelor și care va avea ocazia unei experiențe artistice inedite.

Shakespeare are un stil aparte de a da viață personajelor și de a contura fiecare operă a sa în așa fel încât, dacă pentru o secundă ai închide ochii, te-ai trezi în mijlocul acțiunii într-un decor al marelui dramaturg. Opera lui Shakespeare poate contribui la regăsirea sinelui și la o trecere bruscă într-o lume diferită, dar totodată normală, percepută așa cum crede de cuviință fiecare.

Studiindu-i opera am descoperit ceva aparte si anume, tragicul care se îmbină cu puținele secvențe romantice și care, împreună, dau o notă impunătoare acțiunii.

Prof. dr. Ioan Dorel Todea

N.R. În perioada 5 – 7 aprilie are loc la Sighet cea de-a II-a ediție a FESTIVALULUI DE TEATRU pentru elevii din învățământul liceal (foto).

Premiera absolută a piesei „Ofelia” va avea loc joi, 6 aprilie 2017, de la ora 18.00, în sala de spectacole a Palatului Cultural și în reluare vineri, de la ora 12.30.